Premierul francez François Bayrou a estimat luni că numărul morţilor după trecerea ciclonului Chido în Mayotte "se numără în zeci, şi nu în mii" şi va fi mult mai mic decât "cifrele alarmiste" avansate, notează AFP.
"Cred că "se numără în zeci, şi nu în mii"", a spus el la televiziunea BFMTV.
"Cred că cifrele alarmiste şi uneori terifiante care au fost prezentate nu vor fi verificate în realitate", a adăugat el, confirmând în acest stadiu un bilanţ provizoriu de 35 de morţi.
Prefectul acestui departament francez de peste mări a estimat pe 15 decembrie că ciclonul "a provocat cu siguranţă câteva sute" de morţi în Mayotte, "poate" chiar "câteva mii".
Zvonuri despre potenţiale gropi comune
Între timp, în arhipelagul care îşi vindecă rănile, circulă zvonuri despre potenţiale gropi comune în zone îndepărtate încă inaccesibile serviciilor de urgenţă.
Îngrijorările cu privire la bilanţul real sunt legate de doi factori: locuinţele precare în care locuiau o mare parte a potenţialelor victime, precum şi tradiţia musulmană de a îngropa decedatul în 24 de ore, în contextul în care o parte importantă a locuitorilor din suburbii provine din Comorele vecine.
În vizită joi în Mayotte, preşedintele Emmanuel Macron a estimat, de asemenea, că numărul victimelor este "probabil" mult mai mare decât primele bilanţuri stabilite.
Autorităţile au lansat o misiune de căutare a celor dispăruţi, încredinţată jandarmilor, mai scrie AFP.