„Pregătiți frigiderele și congelatoarele. Azi veți primi carnea de bizon”. Este unul dintre mesajele pe care șefele celor câteva zeci de centre pentru copii și adulți cu dizabilități ale Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor le-au trimis angajatelor în urmă cu o lună. Astăzi, polițiștii au efectuat două percheziții în acest caz, după ce mai mulți funcționari din DGASPC sunt suspectați că și-au însușit, cu ajutorul unor angajați ai unei firme procesatoare de carne, aproape 8 tone carcasă carne de bizon.
Au fost percheziții în Oradea şi comuna Nojorid, județul Bihor, într-un dosar de delapidare. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Bihor împreună cu procurorul de caz au făcut, vineri, două percheziții în Oradea şi comuna Nojorid, județul Bihor, într-un dosar în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
Perchezițiile au fost efectuate la o instituţie publică (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor) și la sediul unei societăți comerciale.
Potrivit unor surse, carnea de bizon - o delicatesă de altfel - era o donație a unei firme din Salonta și care ar fi trebuit să ajungă pe mesele beneficiarilor din centrele pentru copii și adulți cu dizabilități. Numai că o altă firmă, din Nojorid, ar fi adus mezeluri și carne de porc, cu termen de valabilitate redus, în loc de carnea de bizon, care ar fi ajuns în firgiderele și congelatoarele șefilor și angajaților DGASPC.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că există suspiciuni cu privire la faptul că funcţionari publici din cadrul Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, cu ajutorul unor persoane din cadrul procesatorului SC ... SRL, şi ar fi însuşit în interesul lor sau al procesatorului, cantitatea de 7.599,60 kg carcasă carne de bizon în carcasă aflată în gestiunea beneficiarului DGASPC, aceasta fiind livrată instituţiei de sponsorul SC E SRL, , în baza contractului de sponsorizare nr......, fiind creat un prejudiciu material Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (contravaloarea carcasei cărnii de bizon care nu a mai fost livrată centrelor din cadrul DGASPC)”, arată procurorii.
În urma celor două percheziții domiciliare, au fost ridicate mai multe înscrisuri și un telefon mobil, au fost făcute fotografii judiciare, cercetările continuând pentru documentarea întregii activități infracționale.