Patronii din industria alimentară se revoltă și își cer înapoi dreptul de a majora prețurile

Patronii din industria alimentară se revoltă și își cer înapoi dreptul de a majora prețurile
📅 2024-10-21

O eventuală extindere a plafonării adaosului comercial pentru toate produsele este o măsură nejustificată şi extrem de păgubitoare şi nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze, consideră Federaţia Romalimenta.

"Aşa cum am arătat în repetate rânduri, intervenţia statului în piaţă este, uneori, un rău necesar, cu condiţia ca ea să aibă un caracter excepţional şi limitat în timp şi ca arie, ceea ce nu este cazul acum: ce s-a dorit pentru 3 luni a ajuns deja la un an şi jumătate, iar de la 14 produse ajungem la toate, şi fără niciun termen! Considerăm, şi o spunem din nou, că măsura este nejustificată şi extrem de păgubitoare, nu există niciun argument viabil care să o fundamenteze, astfel încât cerem reintrarea în normalul economiei de piaţă - cel mai bun mecanism cunoscut până în prezent de reglare a producţiei, stocurilor, preţurilor, de răsplătire a eficienţei şi corectitudinii, în beneficiul atât al producătorilor, cât şi al consumatorilor", se arată într-un comunicat al Federaţiei.

În context, organizaţia precizează că a înţeles necesitatea măsurii în vara anului trecut, justificată de calmarea inflaţiei alimentare şi atenuarea efectelor ei asupra populaţiei. Potrivit sursei citate, statul trebuie să regleze tensiuni existente în piaţă la un moment dat, însă astfel de măsuri trebuie aplicate pe termen limitat.

"Federaţia Romalimenta a înţeles imperativul verii 2023 - calmarea inflaţiei alimentare şi atenuarea efectelor ei asupra populaţiei, participând activ la finisarea mecanismelor instituite prin OUG 67 si abţinându-se de la orice comentarii contestatare, indiferent de canalul de comunicare. Suntem conştienţi că există situaţii excepţionale când, in extremis, se impune ca statul să regleze înţelept tensiuni extreme din piaţă şi, ca atare, am înţeles cu toţii că, timp de 3 luni, putem suporta decent constrângerile OUG 67. Între timp, însă, am asistat la prelungirea şi extinderea măsurilor, iar acum se vorbeşte apăsat despre generalizarea şi, practic, eternizarea plafonării, încât ne întrebăm dacă în Constituţie mai e scris că avem economie liberă de piaţă?", se precizează în comunicatul Federaţiei.

„De ce niciun alt stat UE nu a aplicat-o?”

Mai mult, Federaţia patronală din industria alimentară subliniază că o astfel de măsură nu a fost aplicată de niciun stat UE, deşi toate s-au confruntat cu creşteri de preţuri în acest sector.

"Dacă, totuşi, plafonarea adaosurilor comerciale este o măsură bună, care nu dăunează nimănui şi face bine tuturor, ne întrebăm: De ce niciun alt stat UE nu a aplicat-o, deşi toate au trecut prin inflaţia alimentară? De ce nu o aplică statul în propriile companii, cele energetice, de exemplu? De ce nu o facem universală, şi în chimie, construcţii, bănci, servicii etc? În concluzie, cerem reintrarea pe traseul normal al economiei de piaţă, pentru că, deşi într-un mediu confuz şi tensionat, nu suntem în stare de război şi, de altfel, nici măcar Ucraina nu se gândeşte la asemenea intervenţii!", se mai arată în finalul comunicatului.

Anunțul ministrului Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, că toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, un proiect de ordonanţă în acest sens urmând să fie lansat în dezbatere în perioada următoare, iar ulterior aprobat în Guvern.

"În prezent, mai avem o discuţie cu retailerii şi cu procesatorii şi probabil în perioada următoare va fi lansat proiectul în dezbatere publică şi ulterior va fi aprobat în Guvern. Nu pot să vă dau un termen exact pentru că trebuie să stea în transparenţă. Sunt anumite proceduri legale, trebuie să luăm aviz de la Consiliul Legislativ, sunt foarte multe avize care trebuie luate pe această ordonanţă. Trebuie să treacă pe la toate ministerele: Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei. Nu pot să vă spun că în data de... Vorbim despre zeci de mii de produse într-adevăr, despre toate produsele procesate în România", a răspuns ministrul Agriculturii, după ce a fost întrebat când va intra în vigoare ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele româneşti.

Barbu a precizat că proiectul de ordonanţă este finalizat în proporţie de 90%, în prezent fiind nevoie ca retailerii şi procesatorii să mai facă o evaluare pe anumite produse.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Propaganda verde se prăbușește: cele mai puternice țări din UE finanțează masiv producătorii de maşini alimentate cu combustibili fosili

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a trimis luna trecută o scrisoare către Wopke Hoekstra, comisar pentru mediu, emisii nete zero şi creştere curată, în care a precizat că una dintre priorităţile sale va fi să propună un mod de retragere subvenţiilor pentru Citește mai dep...

Doliu în lumea sportului din România: A murit un celebru arbitru

Doliu în sportul din România. Un cunoscut arbitru de volei s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de Federația de Volei, pe o rețea de socializare. Citește mai departe...

Mascații au luat din așternut proxeneții care au pus fete să se prostitueze în România și Germania

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale dâmbovițeni fac luni șase percheziții domiciliare în județele Ilfov și Dâmbovița, într-un caz în care două tinere au fost determinate să practice prostituția în România și Germania. Citește mai departe...

Exerciții tactice cu tehnică blindată în Sfântu Gheorghe

Militari aparţinând forţelor terestre române vor efectua, săptămâna aceasta, exerciţii tactice cu tehnică blindată în poligonul din Sfântu Gheorghe, a anunţat conducerea Batalionului 22 Vânători de Munte "Cireşoaia". Citește mai departe...

Veşti bune pentru angajaţii de la stat: Bugetarii ar putea avea două noi zile libere din 2025

Vești bune pentru angajații de la stat. Numărul zilelor libere crește iar. Începând cu anul 2025, salariaţii de la stat ar putea beneficia de două zile libere, pe lângă cele 17 zile de sărbători legale, conform unui proiect de HG recent, relatează Ziarul Financiar. Citește mai departe...

Şeful partidului comunist din Vietnam îndeamnă la întărirea luptei împotriva corupţiei, înainte de desemnarea unui nou preşedinte

Noul şef al Partidului Comunist Vietnamez (PCV) To Lam, considerat liderul cel mai influent al ţării, a îndemnat luni la continuarea eforturilor de combatere a corupţiei, înainte de un vot aşteptat pentru desemnarea noului preşedinte al Vietnamului, informează AFP, potrivit Agerpres. Citește...

Tragedie pe drumurile Timișului: un biciclist de 30 de ani a murit după un accident

Un bărbat de 30 de ani care mergea pe bicicletă pe un drum național din județul Timiș a fost lovit mortal de o mașini, a anunțat luni IPJ Timiș, informează Mediafax. Citește mai departe...

Nepotul interlopului Fane Spoitoru a ajuns la spital cu gâtul tăiat, după un scandal la o nuntă în Ferentari

Scandal sângeros la o petrecere de nuntă în București! Nepotul interlopului Fane Spoitoru a ajuns la spital cu gâtul tăiat, după ce ar fi fost atacat cu un pahar spart. Potrivit primelor informații, conflictul ar fi pornit după un dans lasciv. Citește mai departe...

Incendiu devastator în Șura Mare: Mamă și copii salvați din flăcări

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, într-o locuință din localitatea Șura Mare, județul Sibiu. O mamă și cei trei copii ai ei au ajuns la spital, scrie Mediafax. Citește mai departe...

NATO se adaptează la situația din Marea Baltică - Germania va inaugura un nou centru de comandă

Ministrul german al apărării Boris Pistorius va inaugura luni un nou sediu tactic pentru forţele armate germane care are drept scop să crească gradul de pregătire pentru NATO în regiunea Mării Baltice, relatează dpa, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.