O treime din companiile germane se aşteaptă să facă restructurări în 2025

O treime din companiile germane se aşteaptă să facă restructurări în 2025
📅 2025-04-19

Mai mult de o treime din companiile germane estimează că vor face disponibilizări de personal în acest an, arată un studiu publicat vineri de institutul economic german IW, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Acest institut, care a efectuat un sondaj în rândul a peste 2.000 de companii în lunile martie şi aprilie, a descoperit că 35% dintre firmele intervievate cred că vor renunţa la o parte din personal în acest an, şi doar 24% se gândesc să mai angajeze lucrători. Acestea, în condiţiile în care numărul şomerilor în cea mai mare economie a Europei se apropie de pragul de trei milioane, pentru prima dată în ultimii 10 ani. Totuşi rezultatele sondajului arată o îmbunătăţire a situaţiei, comparativ cu situaţia din toamna anului trecut, când 38% dintre companii estimau că vor recurge la disponibilizări şi doar 17% prognozau că vor face angajări.

Germania este singura ţară G7 care nu a înregistrat o creştere a PIB-ului în ultimii doi ani, iar tarifele anunţate de preşedintele SUA, Donald Trump vor da o lovitură serioasă economiei Germaniei, amânând o revenire şi posibil aruncând cea mai mare economie a Europei în al treilea an de recesiune.

"Industria germană continuă să sufere de pe urma conflictelor geopolitice şi activitatea slabă a economiei mondiale. Incertitudinile noului guvern american agravează această situaţie", susţin autorii studiului. Aceştia precizează că deşi tarifele americane nu erau încă în vigoare la momentul în care a fost efectuat sondajul, climatul de export era deja unul negativ.

"Războiul tarifelor pune o presiune enormă pe activitatea de zi cu zi a companiilor. Capriciile lui Donald Trump vin într-un moment inoportun şi sunt un test dur pentru economia germană", a declarat directorul IW, Michael Gremling.

Recent, principalele institute economice din Germania şi-au revizuit drastic prognozele referitoare la evoluţia celei mai mari economii europene în acest an, până la 0,1%, de la un avans de 0,8% prognozat în luna septembrie.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Scandal de proporții în lumea ortodoxă: Episcopul subordonat Moscovei nu poate pleca de la Ierusalim cu Lumina Sfântă

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, subordonat Patriarhiei Moscovei, a avut, joi şi vineri, două încercări nereuşite de a pleca spre Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă, fapt exploatat propagandistic de presa rusă, deşi o delegaţie oficială a Mitropoliei Moldovei, de care Citește mai ...

Cel puțin 27 de oameni au murit, sâmbătă dimineaţă, în urma bombardamentelor israeliene în Gaza

Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis cel puţin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineaţă, a raportat Ministerul palestinian al Sănătăţii, transmite EFE, conform Agerpres. Citește mai departe...

ÎPS Atanasie, în Pastorala de Paști: 'Să ai curajul să o aprinzi chiar dacă furtunile vieții te descurajează, năpădind din toate direcțiile'

În Pastorala de Sfintele Paști, Înaltpreasfințitul Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord, transmite un profund mesaj despre puterea transformatoare a Învierii lui Hristos. Citește mai departe...

Elena Lasconi, după ce a văzut că CTP și Maia Sandu îl susțin pe Crin Antonescu: Nu mă mai surprinde nimic

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidenţiale, susţine că Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, ”este şi va rămâne sora mea”, în ciuda faptului că PAS, partidul aflat la guvernare la Chişinău, fondat de Maia Sandu, a anunţat că-l susţine pe Crin Antonescu în Citește mai depar...

Accident grav în Mehedinți: Trei persoane rănite după ce o mașină a lovit un cap de pod și s-a răsturnat

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut în judeţul Mehedinţi după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, iar apoi autoturismul s-a răsturnat. Victimele au fost transportate la spital. Citește mai departe...

Nicusor Dan o presează pe Elena Lasconi să se retragă din cursă: Recunoaște că îl afectează puternic războiul din USR

Primarul Capitalei Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că şi-ar fi dorit ca Elena Lasconi, candidatul USR în cursa pentru Palatul Cotroceni, să facă un pas în spate, dar în schimb partidul i-a retras sprijinul politic. Citește mai departe...

Vicepreședintele american J.D. Vance, întrevedere cu secretarul de stat al Vaticanului

Vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu Papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescenţă după o infecţie respiratorie, Citește mai de...

Fenomenul 'mării lăptoase', pe cale de a fi explicat: Oamenii de știință aproape că 'au spart codul' unui mister vechi de sute de ani

Timp de peste 400 de ani, marinarii au raportat un fenomen misterios în care oceanul pare să strălucească cât vezi cu ochii, potrivit CNN.„Marea de la orizont la orizont, în toate direcțiile, a căpătat o strălucire fosforescentă... Citește mai departe...

Prohodul Domnului la Mănăstirea Cernica! Arhimandritul Vasile Pîrjol: 'Veniți de luați Lumină! E un îndemn adresat credincioșilor de a avea tăria de a lupta'

Biserica centrală a Mănăstirii Cernica din județul Ilfov a fost arhiplină vineri seara, când credincioșii din București și împrejurimi s-au alăturat obștii monahale la slujba Prohodului Domnului, una dintre cele mai semnificative slujbe de peste an, informează basilica.ro. Citește mai depart...

Avertisment pentru masa de Paște: Preparatul tradițional care poate provoca grave probleme digestive

Drob de miel, ouă roșii, pască și cozonac, acestea sunt doar câteva din preparatele tradiționale nelipsite de pe masa de Paște. Însă nutriționiștii trag un semnal de alarmă: drobul, deși considerat vedeta sărbătorilor pascale, nu ar trebui să fie primul aliment consumat. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.