Novak Djokovic s-a enervat rău și pune degetul pe rană: Vorbește despre Simona Halep

Novak Djokovic s-a enervat rău și pune degetul pe rană: Vorbește despre Simona Halep
📅 2024-12-29

Fostul număr unu mondial la tenis, Novak Djokovic, a cerut duminică o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte suspendările pentru dopaj în tenis, afirmând că jucătorii de top par să fie trataţi diferit de ceilalţi. Sârbul a făcut referiri şi la cazul Simonei Halep, relatează AFP.

Câştigătorul a 24 de trofee de Grand Slam a fost de acord cu australianul Nick Kyrgios, care a declarat sâmbătă că integritatea actuală a sportului lor este o „oroare”.

Cei doi jucători s-au referit la încălcarea regulilor antidoping de către numărul unu mondial, italianul Jannik Sinner şi poloneza Iga Swiatek, în 2024. În două rânduri, în martie 2024, în organismul lui Sinner au fost găsite urme infime de closterbol, un steroid, iar acesta a fost suspendat pentru scurt timp în ambele cazuri. Însă italianul a invocat ignoranţa şi, mai ales, contaminarea şi a fost complet exonerat de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) înainte ca Agenţia Mondială Antidoping (WADA) să facă apel.

La câteva luni după Sinner, poloneza Iga Swiatek, actualul nr. 2 mondial, a fost suspendată timp de o lună pentru dopaj, după ce în august i s-a găsit trimetazidină în organism. Şi în acest caz, ITIA a acceptat scuza contaminării.

Potrivit lui Djokovici, în vârstă de 37 de ani, care va juca la dublu cu Kyrgios la turneul de la Brisbane, jucătorii de top precum Sinner şi Swiatek sunt trataţi diferit de cei aflaţi mai jos în clasamentele ATP şi WTA. „Cred că Nick are câteva puncte de vedere valide cu privire la transparenţa şi inconsecvenţa protocoalelor şi a comparaţiilor de la caz la caz”, a declarat sârbul.

„Avem jucători care aşteaptă de mai bine de un an să le fie rezolvate cazurile”, a spus el. Deşi Djokovici a declarat că l-a crezut pe Sinner atunci când acesta a afirmat că a fost depistat pozitiv cu clostebol, un steroid, în urma contaminării de către fizioterapeutul său, el a spus că „a fost foarte frustrat, ca majoritatea celorlalţi jucători, că a fost ţinut în întuneric timp de cinci luni”, a spus el. "(Sinner) a primit vestea (a testelor pozitive) în aprilie, iar anunţul a fost făcut abia în august, chiar înainte de US Open. ATP nu a vorbit cu adevărat în profunzime despre motivul pentru care au ţinut acest lucru departe de ochii publicului", s-a plâns el.

Vorbește deschis despre cazul Simonei Halep

„Apoi am avut cazul lui Halep şi pe cel al lui Swiatek în circuitul WTA şi nu este o imagine bună pentru sportul nostru”, a precizat el, referindu-se la cazul româncei, fost număr 1 mondial, suspendată iniţial pentru patru ani în 2022 pentru un test pozitiv şi o neregulă în paşaportul biologic, sancţiune care a fost redusă la nouă luni în martie 2024. „Pur şi simplu pun la îndoială modul în care funcţionează sistemul”, a adăugat Djokovici. "De ce unii jucători nu sunt trataţi în acelaşi mod ca alţii? Poate că există motive de clasament în spate, sau poate că alţii au mai multă susţinere financiară în spate sau echipe juridice mai puternice.".

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Unde să te așezi în avion pentru a avea cele mai mari șanse de supraviețuire în caz de accident?

În 2012, un experiment științific fără precedent a fost realizat în deșertul din Mexic, unde un Boeing 727 a fost prăbușit intenționat pentru a studia condițiile de supraviețuire în cazul unui accident aviatic. Citește mai departe...

FOTO Imagine divină surprinsă în spațiul cosmic de Telescopul Hubble: Un înger creat de o stea tânără

Telescopul Hubble surprinde un înger de zăpadă cosmic creat de o stea tânără și strălucitoare. Creată de o stea tânără, regiunea bipolară de formare a stelelor Sharpless 2-106 din această imagine Hubble descrie cât de intens poate deveni procesul de formare a stelelor, arătând Citește mai de...

A murit Jimmy Carter, cel mai longeviv președinte din istoria SUA și laureat Nobel

Jimmy Carter, cultivatorul de arahide care a câştigat preşedinţia în urma scandalului Watergate şi a războiului din Vietnam, care a îndurat o înfrângere umilitoare după un mandat tumultuos şi apoi şi-a redefinit cariera după Casa Albă ca un negociator global pentru pace, a murit, Citește mai...

Judecătorul critică tacticile avocatului lui Jay-Z, acuzându-l de limbaj inflamator și risipirea resurselor judiciare, în contextul acuzațiilor grave de viol

Un judecător a criticat avocatul lui Jay-Z pentru „limbajul inflamator” folosit, spunând că tacticile sale au fost „inadecvate și o pierdere de resurse judiciare”. Citește mai departe...

Ai încasat dividende, dobânzi bancare sau bursă în 2024? Ce trebuie să declari în 2025

Persoanele care au realizat venituri din dobânzi bancare, dividende sau piața de capital în 2024 sunt obligate să le declare prin Declarația unică, cu termen până la 25 mai 2025. Citește mai departe...

CSM CSU Oradea, invincibilă în Liga Națională după victoria cu SCM Timișoara

CSM CSU Oradea îşi păstrează invincibilitatea în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a întrecut-o pe SCM winsed.swiss Timişoara cu scorul de 75-59, duminică seara, în Oradea Arena, în etapa a 14-a, conform agerpres.ro. Citește mai departe...

Pe cine ar propune Nicușor Dan directori SRI și SIE

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a făcut duminică, la Antena 3, profilul directorilor SRI și SIE pe care îi va propune dacă va câștiga alegerile prezidențiale. Citește mai departe...

Începutul unui nou mister: Descoperirea unui sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică

Cercetătorii francezi au descoperit un sarcofag reînhumat ce datează din perioada Regatului Mijlociu Egiptean în oraşul Luxor din Egipt, în cadrul unor cercetări desfăşurate după descoperirea, în 2018 şi 2019, a altor sarcofage în acelaşi sit, a anunţat duminică un membru al Citește mai depa...

Un fost jucător al naționalei Rusiei, ucis în timpul războiului din Ucraina

Aleksei Bugayev, un fost membru al echipei naționale de fotbal a Rusiei care a jucat la Euro 2004, a fost ucis în războiul din Ucraina, a anunțat duminică presa rusă citându-l pe tatăl și agentul său, scrie Reuters, conform Mediafax. Citește mai departe...

Dinamo București termină anul pe primul loc în Divizia A1 la volei masculin

CS Dinamo Bucureşti va încheia anul pe primul loc în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Unirea Dej cu scorul de 3-0 (25-17, 25-14, 25-14), duminică, în Sala Dinamo, în etapa a 15-a, potrivit news.ro. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.