„Transplant inovator la Spitalul Clinic Colentina: recent, o pacientă a primit șansa de a-și folosi din nou brațul drept, datorită unui transplant de tendon, realizat de Spitalul Clinic Colentina”, a scris primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, duminică dimineață, pe Facebook.
El a anunțat, de asemenea, că „tendonul, prelevat de la un donator aflat în moarte cerebrală, este primul utilizat în România din banca de țesuturi a spitalului pentru o astfel de intervenție”.
Primarul Capitalei a felicitat cadrele medicale „implicate într-o astfel de performanță profesională de excepție”.
„Astfel de operații vor fi mai accesibile în viitor când va fi gata noua Bancă de Țesuturi”, a scris Nicușor Dan, adăugând că în prezent se lucrează la instalații și finisaje, clădirea fiind deja ridicată.
„În această Bancă de Țesuturi se vor putea stoca țesuturi care se prelevează pentru operații din întreaga țară: tendoane, piele, oase, cornee etc, ceea ce înseamnă mai multe intervenții de transplant și salvarea mai multor vieți”, a încheiat Dan.