Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a vorbit, marţi seară, într-o intervenţie la postul de televiziune CNN, despre relaţia sa, dar şi a lui George Simon cu administraţia Statelor Unite ale Americii. Nicuşor Dan a clarificat faptul că George Simion a pretins că se bucură de susţinerea establishmentului de la Washington. Preşedintele ales a afirmat că miercuri se întâlneşte cu însărcinatul ad interim pentru afaceri al Ambasadei Statelor Unite în România.
Nicuşor Dan a fost întrebat, marţi seară, într-o emisiune la CNN, dacă după ce a fost ales preşedinte al României a primit mesaje din partea administraţiei Trump.
”Am primit o scrisoare de la Ambasada Statelor Unite. A existat şi o postare, pe reţeaua X, a însărcinatului ad interim cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite în România, cu care mă voi întâlni mâine (miercuri - n.r.). Am încredere că va fi începutul unei noi etape în parteneriatul nostru strategic”, a răspuns Nicuşor Dan, potrivit news.ro.
În ceea ce priveşte modul în care va aborda relaţia cu preşedintele Donald Trump, peşedintele ales al României a respins ideea conform căreia administraţia Trump l-a favorizat pe George Simion în campania electorală.
”Nu a existat un sprijin al administraţiei Trump pentru dumnealui, doar domnul Simion spunea că primeşte acest sprijin, dar nu a existat acest sprijin”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a explicat că Simion este unul dintre politicienii români care prezintă ideile administraţiei din Rusia.
”Într-adevăr, domnul Simion a spus că este pro-administraţia Trump şi pro-MAGA, ceea ce nu este chiar exact. Nu asta avem aici. Există, desigur, o contradicţie între progresişti şi conservatori, însă ea nu este marcată la fel de puternic ca în Statele Unite. Există partide conservatoare, partide progresiste, iar domnul Simion a spus că este singurul conservator din România, ceea ce nu este adevărat. A mai afirmat şi că este singurul candidat al unui partid antisistem, ceea ce, de asemenea, nu este adevărat. Iată ce pot spune despre el, având în vedere şi scrisoarea trimisă de cei şapte foşti ambasadori ai SUA din România de după 1990. S-a spus că România trebuie să aleagă între Occident, Statele Unite pe de-o parte şi Rusia, pe de alta. George Simion este unul dintre politicienii români care prezintă aceeaşi poveste ca administraţia rusească”, a declarat preşedintele ales al României.