Nicuşor Dan a semnat Declaraţia Universităţii Bucureşti pentru păstrarea orientării euroatlantice a României

Nicuşor Dan a semnat Declaraţia Universităţii Bucureşti pentru păstrarea orientării euroatlantice a României
📅 2025-04-24

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a semnat joi Declaraţia Universităţii Bucureşti pentru păstrarea orientării euroatlantice a României şi a valorilor societăţii deschise, informează Agerpres.

Nicuşor Dan a semnat declaraţia în balconul Universităţii din Facultatea de Geografie, în prezenţa rectorului Universităţii din Bucureşti (UB), Marian Preda, a fostului preşedinte Emil Constantinescu, a preşedintelui Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş şi a reprezentantului Seniorilor Ligii Studenţilor, Antonie Popescu.

Săptămâna trecută, reprezentanţii Universităţii din Bucureşti, ai Asociaţiei '21 Decembrie 1989', dar şi Seniorii Ligii Studenţilor le-au solicitat tuturor candidaţilor la alegerile prezidenţiale să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o declaraţie prin care să se angajeze că: vor contribui la menţinerea în memoria colectivă a spiritului Revoluţiei din 1989 şi al Pieţei Universităţii, că vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la Uniunea Europeană şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA, că vor susţine neclintit autonomia reală a universităţilor, în planul libertăţii academice, dar şi al unei finanţări adecvate, că vor garanta libertatea de exprimare a cetăţenilor, organizaţiilor neguvernamentale şi a societăţii civile în general, recunoscând contribuţia esenţială a acestora la construcţia unui spaţiu public democratic.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Românii se înghesuie să-și facă buletin electronic. Toate programările pentru luna apilie sunt ocupate

Bucureștenii pot să se programeze începând de azi pentru emiterea cărții electronice de identitate. Interesul este uriaș. Toate programările disponibile pentru luna aprilie şi majoritatea pentru luna mai au fost deja ocupate,   informează joi Ministerul Afacerilor Interne. Citește mai depart...

Legea care unește magistrații împotriva coaliției ajunge luni la votul final din Senat

Parcursul în Senat al proiectului privind pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a fost stabilit, joi, de Biroul permanent, actul normativ urmând să primească avizele şi raportul comisiilor de specialitate până la finalul săptămânii, iar lunea viitoare Citește mai...

Elena Lasconi îl atacă pe George Simion: 'Românii merită dreptate, nu manipulări!'

Elena Lasconi (USR) îl critică pe liderul AUR, George Simion, după ce în spațiul public au apărut date despre contractele de lobby din SUA. Citește mai departe...

Jurgen Klopp: 'Antrenorii ar merge azi la închisoare pentru antrenamentele fizice pe care le făceau'

Fostul tehnician german Jurgen Klopp a declarat că ''antrenorii ar merge azi la închisoare pentru antrenamentele fizice pe care le făceau o dată'', rememorând perioada în care era fotbalist, cu prilejul unei reuniuni desfăşurate la Leipzig. Citește mai departe...

Ultimul gest al Papei Francisc - Cui a donat Suveranul Pontif ultimii săi bani înainte de a muri

Papa Francisc a făcut, înainte de moartea sa, survenită luni, o donaţie personală în beneficiul deţinuţilor, în valoare de 200. Citește mai departe...

Sondajele bagă coaliția în trepidații: Liderii județeni ai PSD, PNL și UDMR au fost convocați în ședință fulger

Sondajele din ultima perioadă par să fi băgat coaliția în trepidații. Liderii județeni ai PSD, PNL și UDMR au fost convocați în ședință de urgență. Liderii județeni PSD, PNL și UDMR sunt convocați joi, de la ora 17. Citește mai departe...

Atentat în Kashmir - Narendra Modi promite că autorii vor fi urmăriți pînă la capătul pământului

Premierul indian Narendra Modi a promis joi că ţara sa îi va urmări "până la capătul pământului" pe autorii atentatului care a ucis 26 de civili marţi în Kashmirul indian, informează AFP, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Lumea interlopă din București fierbe! Sile Cămătaru iese din pușcărie

Sile Cămătaru iese din închisoare. Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis să-l elibereze condiţionat. Interlopul executa o pedeapsă de 11 ani de închisoare şi este condamnat în 3 dosare penale. Citește mai departe...

Carlos Alcaraz s-a retras de la turneul de la Madrid

Carlos Alcaraz nu va juca anul acesta la turneul Madrid Open din cauza unor probleme medicale, informează Marca. Cvadruplul câştigător de Grand Slam a suferit un disconfort la aductori la piciorul drept în timpul setului doi al finalei de la Barcelona Open, meci pierdut în faţa lui Citește m...

Lavinia Şandru a semnat Declaraţia Universităţii Bucureşti pentru păstrarea orientării euroatlantice a României

Candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidenţiale, Lavinia Şandru, a semnat joi Declaraţia Universităţii Bucureşti pentru păstrarea orientării euroatlantice a României şi a valorilor societăţii deschise. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.