Fostul primar PNL al municipiului Timișoara (2012-2020), Nicolae Robu, a solicitat marți conducerii județene a formațiunii liberale să acționeze pentru reducerea impozitelor locale, așa cum a promis la alegeri.
„Este scandalos că Administrația Fritz, în timp ce a atras amenzi de zeci de milioane euro și a pierdut cca jumătate din fondurile europene câștigate de Administrația Robu și lăsate de aceasta moștenire, ea, Administrația Fritz, fără niciun temei, în loc să scadă taxele și impozitele locale, le-a majorat, pe unele de-a dreptul aberant, nerușinat, îndrăznesc să afirm (am în vedere, de exemplu, impozitul pe clădirile nerezidențiale pe persoană fizică!)”, a scris Robu pe contul său de Facebook.
El se declară „uluit” să vadă că PNL Timiș a devenit, alături de USR, susținător al fiscalității ridicate. „Mă văd nevoit să recurg la această intervenție publică. Încep prin a vă reaminti că, în urmă cu jumătate de an, la alegerile pentru funcția de Primar, am fost votat de peste 40.000 de timișoreni, printre altele și pentru că am promis că vom reduce fiscalitatea locală; și am promis nu populist, nu hazardant, ci bazat pe faptul că motivele pentru care ea a suferit o creștere în 2018 au dispărut. Iar promisiunea nu a fost doar pe persoana fizică Nicolae Robu, ci una asumată și de PNL Timiș și PSD Timiș!”, a aprecizat fostul primar.
„În concluzie, apelul meu către dv este următorul: Abandonați statutul umilitor pentru PNL, de anexă a USR! Acționați așa cum împreună am promis, pentru reducerea impozitelor locale prin eliminarea cotei adiționale de 50%, ajunsă lipsită de temei astăzi”, a mai scris Robu.