Motivarea Instanței Supreme în arestarea fiicei omului de afaceri din Arad. Anterior, o altă instanță a lăsat-o în libertate, alături de complicii săi

Motivarea Instanței Supreme în arestarea fiicei omului de afaceri din Arad. Anterior, o altă instanță a lăsat-o în liber
📅 2024-11-14

Instanţa supremă a decis ca fiica lui Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat că există probe care să ateste atât relaţia tensionată dintre Laura Bîlcea (Crişan) şi tatăl ei, cât şi faptul că aceasta şi presupuşii complici se cunoşteau între ei, cei doi bărbaţi fiind chiar prieteni.

Cei trei erau în libertate, în baza unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, care a arătat că la dosarul cauzei nu există probe rezonabile, ci doar „indicii” că aceştia ar fi implicaţi în moartea omului de afaceri arădean.

Acum, în mod contrar, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat că există probe care să ateste atât relaţia tensionată dintre Laura Bîlcea şi tatăl ei, cât şi faptul că aceasta şi presupuşii complici se cunoşteau între ei, cei doi bărbaţi fiind chiar prieteni.

Instanţa supremă a constatat că există probe şi în privinţa relaţiei acestora din urmă cu suspectul care le-ar fi furnizat mecanismul ce putea fi folosit ca detonator.

Motivarea judecătorilor

Potrivit motivării judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 13 noiembrie, consultată de News.ro, la dosarul cauzei există probe că la momentul producerii evenimentelor - luna mai 2021, Între Sebastian Bulbuc şi Adrian Horodincă existau „de mai mult timp relaţii consolidate de prietenie, aceştia interacţionând frecvent, atât sub aspect personal cât şi profesional”, dar şi că aceştia se cunoşteau foarte bine de mai multă vreme „personal şi profesional” şi cu suspectul L.F., frizer, care le-ar fi furnizat mecanismul ce putea fi folosit ca detonator, relaţia dintre cei trei fiind bazată pe „încredere”.

Judecătorii mai constată că existenţa şi caracteristicile relaţiilor dintre aceştia au impact şi în privinţa aprecierii asupra veridicităţii aspectelor evidenţiate de frizer în declaraţiile date de el în privinţa posibilităţii de a deţine date referitoare la implicarea şi comportamentul lui Bulbuc şi Horodincă şi înainte, şi după evenimentul din mai 2021.

Înalta Curte a mai constatat că la dosar există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în 27 mai 2021, cu două zie înaintea atentatului, Bulbuc şi Horodincă au procurat de la suspectul L.F. „un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil”.

Potrivit documentului citat, cei trei au discutat despre acest dispozitiv care putea fi acţionat de la distanţă şi despre intenţia lui L.F. de a „ puşca” fără chibrit. Suspectul a mai relatat că Horodincă a adus la întâlnire şi „un telefon marca Alcatel 2003G, cu butoane, culoare închisă, asemănător celui folosit inculpat, pe care suspectul l-a montat, definitivând asamblarea dispozitivului”.

Astfel, L.F, descrie „în mod amănunţit operaţiunile” făcute pentru montarea telefonului şi asamblarea dispozitivului, întărind „convingerea, formată pe baza declaraţiilor mai multor martori”, că acesta „avea cunoştinţe, atât teoretice, cât şi practice, în domeniul dispozitivelor electronice”.

Declaraţiile suspectului că cel care a plecat primul din locuinţa sa a fost Bulbuc se coroborează cu declaraţiile mai multor martori în privinţa prezenţei celor doi inculpaţi în zona locuinţei sale, a perioadei în care s-au aflat în acel loc, a ordinii în care inculpaţii au părăsit zona şi a folosirii a două telefoane mobile pentru testarea dispozitivului.

Cei trei au fost arestați miercuri seara

Judecătorii instanţei supreme mai constată că, potrivit datelor obţinute de la producător, telefonul Alcatel 2003G are seria de acumulator identică celei de pe fragmentele de acumulator găsite la locul exploziei.

Probele de la dosar indică faptul că telefonul a fost vândut în 27 mai 2021 la un magazin din Arad. Magistraţii arată, în mod cert, că o maşină identică celei folosite de Horodincă s-a aflat în acea zonă şi chiar la momentul achiziţionării respectivului telefon.

În privinţa plasării dispozitivului de detonare cu explozibil în maşina lui Ioan Crişan şi a prezenţei lui Bulbuc şi Horodincă în apropierea locuinţei acestuia, unde era parcat autoturismul, Înalta Curte constată că există date certe că Horodincă şi Bulbuc s-au aflat, în 28 mai 2021, înainte de miezul nopţii, în raza de acoperire a releului GSM din apropierea parcării unde se afla autoturismul lui Ioan Crişan, în care a fost plasat dispozitivul exploziv.

La dosar există probe că Bulbuc şi Horodincă au vorbit la telefon între ei, în noaptea respectivă, înainte şi după miezul nopţii, prin convorbiri telefonice foarte scurte, fiind localitaţi în raza celulei GSM.

În document, judecătorii Înaltei Curţi consideră „evidentă suspiciunea rezonabilă că cei doi inculpaţi au plasat dispozitivul de detonare cu explozibil în autoturismul victimei”.

Referitor la încărcătura explozivă, instanţa supremă menţionează, în acelaşi document, că rapoartele de analiză ale unor instituţii de profil „conduc în mod unitar la concluzia că, cel mai probabil, „explozibilul utilizat în automobilul victimei este de putere scăzută, posibil făcut artizanal, pe bază de amestec pirotehnic ".

Înalta Curte menţionează, în acelaşi context, declaraţia suspectului L.F.A., potrivit căreia explozibilul a fost pus în dispozitiv în faţa domiciliului lui Bulbuc, zonă în care au şi fost localizaţi cei doi inculpaţi, înainte de a se monta dispozitivul în maşina lui Ioan Crişan. De menţionat că Bulbuc locuieşte în aceeaşi zonă în care îşi avea domiciliul omul de afaceri.

Înalta Curte evidenţiază, conform jurisprudenţei CEDO, că în cadrul examinării propunerii de arestare preventivă „nu trebuie stabilită vinovăţia inculpatului, ci trebuie să se stabilească dacă există sau nu date, informaţii, de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală”.

În ceea ce priveşte faptul că Bulbuc si Horodincă ar fi fost instigaţi la comiterea faptei de către Laura Bîlcea din interes material, ca „element al mobilului crimei”,

Înalta Curte a constatat că probele de la dosar conduc, „fără echivoc”, la concluzia existenţei unor „relaţii foarte apropiate, chiar intime” între Bulbuc şi Laura Bîlcea, cei doi cunuscându-se, potrivit declaraţiei unui marto, la un cabinet de avocatură unde Bulbuc fusese angajat temporar ca şofer, cabinet unde lucra şi Laura Bîlcea.

Magistraţii instanţei supreme menţionează, în motivarea arestării, atât existenţa „relaţiilor personale, intime” dintre Bulbuc şi Bîlcea, dar şi faptul că, după data de 27 mai 2021 aceştia au încetat să se mai contacteze telefonic, cu scopul „evident” de a „nu se putea stabili vreo legătură între ei ulterior evenimentului din 29 mai 2021.

Astfel, instanţa notează că, dacă înainte de 27 mai 2021, în trei luni, între cei doi au avut loc aproape 100 de apeluri telefonice, „nejustificate dacă întrei cei doi nu ar fi existat şi relaţii personale de genul celor la care au făcut referire martorii”, în perioada următoare aceştia au vorbit la telefon abia în 22 iunie 2021, frecvenţa apelurilor fiind extrem de redusă, de „numai 4 convorbiri în 3 ani”.

În acest context şi luând în considerare şi „interesele materiale” ale lui Bulbuc şi Horodincă, Înalta Curte apreciază că „determinarea” lui Bulbuc de către Laura Bîlcea de a-i „suprima viaţa” tatălui său, Crişan Ioan, precum şi „însuşirea de către inculpat a rezoluţiei infracţionale la care a fost determinat se impune la nivelul de suspiciune rezonabilă”.

Judecătorii instanţei supreme au ţinut cont, în laurea deciziei de arestare preventivă a celor trei, şi de faptul că există probe potrivit cărora „interesele materiale” ale lui Bulbuc şi Horodincă „s-au realizat” în sensul că situaţia lor financiară s-a „îmbunătăţit semnificativ, cu mult peste posibilităţi, raportat la locurile de muncă, activităţile desfăşurate şi de obţinere a unor sume de bani din alte surse”.

Instanţa supremă mai reţine faptul că mărturiile suspectului L.F.A. în privinţa achiziţionării unor proprietăţi/case sau refacerii/ modernizării unei locuinţe sunt „veridice” şi probate cu diverse acte, bonuri de casă, chitanţe etc.

Totodată, Înalta Curte are în vedere „retragerile semnificative de numerar” făcute de fiica lui Crişan ulterior decesului tatălui său, dar şi „explicaţiile necredibile sau nereale cu privire la modul în care a cheltuit acele sume de bani”, ceea ce „creează suspiciunea rezonabilă că o parte din sumele de bani retrase au fost date celor doi inculpaţi”.

În ceea ce priveşte motivul care ar fi determinat-o pe Laura Bîlcea să-şi ucidă tatăl, pe Ioan Crişan, Înalta Curte notează că „probatoriul relevă tensiunile şi nemulţumirile reciproce grave dintre tată şi fiică, pe toate planurile, atât personale, cât şi profesionale şi de afaceri”, precum şi „dorinţa extremă” a Laurei Crişan de a-şi „gestiona singură viaţa personală, profesională şi de afaceri”, fără „constrângerile şi direcţiile impuse de tatăl său şi de a dispune de toate resursele care aparţineau acestuia”.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Piaţa muncii fierbe: Inteligența artificială mai cucerește încă un domeniu

Mai multe companii internaţionale de recrutare oferă acum candidaţilor instrumente bazate pe inteligenţă artificială (AI), sugerând că acestea pot simplifica redactarea CV-urilor, scrisorilor de intenţie şi căutarea posturilor vacante. Citește mai departe...

Kelemen Hunor a izbucnit: În România încă se admiră marxismul și leninismul! Brucan a fost optimist

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, care candidează pentru funcţia de preşedinte al României, a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că Silviu Brucan a fost "extrem de optimist" când a afirmat că "românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde Citește mai departe...

Fotbal Elite League U20: România – Portugalia 1-1

Echipa naţională U20 a României a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa naţională U20 a Portugaliei, în cadrul Elite League U20.La Târgovişte, Tricolorii au obţinut un penalti în minutul 29, când Alexandru Musi a fost faultat în careu. Citește mai departe...

Criza economică împinge Germania la măsuri disperate: Importurile de gaze lichefiate din Rusia au fost sistate

Germania întăreşte măsurile de securitate energetică. Locomotiva economică a Europei interzice livrările de gaz natural rusesc pentru a diminua impactul Moscovei asupra politicii energetice a UE. Citește mai departe...

Bahmuțeanu se ia de Regina Întunericului după înmormântarea lui Prigoană: Și socrul a fost înmormântat ca un câine

Adriana Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană, o atacă pe Gabriela Lucuțar, cunoscută ca și Regina Întunericului, după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret, noaptea, în cimitir. Citește mai departe...

Ultimă oră: Alţi doi români au fost identificaţi ca fiind decedaţi în urma inundaţiilor din Spania

Ministerul de Externe anunţă, joi seară, că alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi în urma inundaţiilor din Spania. Bilanţul românilor care şi-au pierdut viaţa a ajuns la nouă. Citește mai departe...

S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49! Câștig de aproape 10 milioane de euro, pe un bilet de aproape 1000 de euro

La tragerea Loto 6/49 de joi, 14 noiembrie 2024, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 47.703.321,40 de lei (peste 9,58 milioane de euro), anunță Loteria Română. Citește mai departe...

Croaţia va achiziţiona drone tactice Bayraktar TB2

Croaţia va achiziţiona şase drone tactice Bayraktar TB2, produse de Turcia, a anunţat joi guvernul de la Zagreb, la câteva zile după aprobarea dată de o comisie parlamentară pentru cumpărarea a opt sisteme americane lansatoare de rachete Himars, transmite AFP, potrivit Agerpres. Citește mai ...

Alertă în centrul Timișoarei: Rămășițele unui copil au fost descoperite de muncitori

Scene de coșmar în centrul Timișoarei! Muncitorii aflaţi pe un şantier în Parcul Botanic din Timişoara au găsit rămăşiţe umane, care ar putea fi scheletul unui copil. Citește mai departe...

Pieton lovit de un TIR pe Centura Capitalei. Traficul este restricționat

Traficul este restricționat joi seara pe Centura Capitalei, între Jilava și Berceni, unde un TIR a lovit un pieton.Centrul Infotrafic anunță că accidentul a avut loc pe DNCB (Centura București), între localitățile Jilava și Berceni, județul Ilfov. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.