'Moroi şi păpădii', în premieră la TNB. Cine face parte din distribuție

'Moroi şi păpădii', în premieră la TNB. Cine face parte din distribuție
📅 2025-04-14

Spectacolul „Moroi şi păpădii” de Gavril Pătru are premiera absolută în 12 şi 13 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Pictura a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Spectacolul reprezintă debutul regizoral al autorului, care este şi un binecunoscut actor al Naţionalului, potrivit news.ro.

Inspirată din copilăria şi adolescenţa petrecute într-un sat oltenesc, „Moroi şi păpădii” oferă o imagine autentică a Olteniei, cu obiceiurile, superstiţiile, limbajul popular şi mitologia locală, surprinzând cu umor şi autenticitate atmosfera de un realism magic a „patriei cuvintelor potrivite”, aşa cum numea Marin Sorescu Oltenia, subliniind bogăţia lingvistică şi creativitatea oamenilor locului.

Gavril Pătru schiţează un portret de familie caustic şi îmbibat de umor, pe fondul unui priveghi cu accente suprarealiste, cadrul perfect în care superstiţiile satului oltenesc fac să iasă la suprafaţă secrete de familie şi drame personale. Un spectacol oltenesc, gotic, bizar, sarcastic şi tăios ca un pahar de zaibăr pe nemâncate, o comedie neagră cu vampiri/moroi, babe-de-o-mie-de-ani şi parfum de sarmale, o farsă jucată în ritm drăcesc, dar cu momente de o rară sensibilitate dramatică, care ne face martori la clipa inevitabilă din viaţa unei familii, în care, cum spune poetul, „toate secretele ies la iveală, ca untdelemnul”.

Spectacolul are în distribuţie o echipă redutabilă de actori TNB: Maia Morgenstern, Costina Cheyrouze, Victoria Dicu, Ileana Olteanu, Raluca Petra, Petre Ancuţa, Silviu Biriş, Andrei Finţi, Gavril Pătru şi copilul Andrei Andronescu.

Decorul spectacolului este realizat de Ştefan Caragiu, costumele sunt concepute de Liliana Cenean, iar coregrafia de Flavia Giurgiu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Verdict de la Bruxelles privind alegerile prezidențiale: 'A fost o influenţă care a venit prin cinci ţări în interiorul României' (europarlamentar)

Europarlamentarul PNL, Gheorghe Falcă, a declarat, luni, că lucrurile la Bruxelles sunt foarte clare cu referire la alegerile din România, iar ţara noastră a fost apreciată pentru decizia fermă de a opri o interferenţă a unui stat în alegeri. Citește mai departe...

VIDEO Plase de pescuit şi pripon confiscate după controale privind respectarea prohibiţiei: 160 kg de peşte, eliberat

Comisarii de mediu au ridicat din apele râului Olt 950 de metri de plasă de pescuit şi 4.900 de metri de pripon, găsite în timpul unor controale efectuate de la începerea perioadei de prohibiţie, a informat luni, Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Olt, într-un comunicat postat pe Citește...

Nicușor Dan intră în conflict cu Biroul Electoral Central: acuzații de cenzură și dublu standard

Primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, lansează un atac dur la adresa Biroului Electoral Central (BEC), pe care îl acuză că restrânge nejustificat libertatea de exprimare a cetățenilor și aplică standarde diferite în funcție Citește mai...

Actorii din 'The Breakfast Club' se reunesc pentru prima dată în 40 de ani

Distribuția filmului „The Breakfast Club” s-a reunit în weekend pentru prima dată în 40 de ani. Sâmbătă, vedetele filmului din anii '80 au urcat pe scenă la Chicago Comic and Entertainment Expo.„Mă simt foarte, foarte emoționată și mișcată să fim toți împreună. Citește mai departe...

Viktor Orban declară război comunității LGBT - Ungaria pregătește modificarea Constituției

Parlamentul ungar a adoptat luni un amendament care ar restrânge şi mai mult libertăţile persoanelor LGBT+ prin înscrierea în Constituţie a existenţei doar a genurilor masculin sau feminin şi a prevalenţei drepturilor copilului asupra tuturor celorlalte. Citește mai departe...

Volei Alba Blaj a câştigat al 8-lea titlu naţional

Volei Alba Blaj a câştigat titlul naţional luni, în deplasare, după ce a obţinut a treia victorie în faţa campioanei en-titre, CSO Voluntari, scor 3-1, în a patra partidă din cinci programate în finala Diviziei A. Este al 8-lea titlu pentru Volei Alba Blaj. Citește mai departe...

Călin Georgescu, premier? George Simion: 'Da, dacă dumnealui şi-ar dori acest lucru!'

Liderul AUR George Simion a declarat luni, întrebat dacă l-ar pune premier pe Călin Georgescu, că dacă dumnealui şi-ar dori acest lucru, da, însă este o situaţie ipotetică, arătând că prima oară trebuie să trecem peste nişte alegeri şi să revenim la democraţie. Citește mai departe...

Senators okay sanctioning real estate developers who use buyers' money for other purposes

Real estate developers who use real estate buyers' money for other purposes risk being sanctioned with 1% of their turnover, according to an amendment admitted to the bill to supplement Article 22 of Law no. 10/1995 on quality in construction, passed by the Senate on Monday. Citește mai depa...

Ingrid Istrate şi Ioan Suciu se luptă pentru funcţia de preşedinte al FR Gimnastică

FR Gimnastică a anunţat, luni seară, în urma şedinţei Comitetului Executiv, că au fost validate dosarele la funcţia de preşedinte ale candidaţilor Ingrid Istrate şi Ioan Suciu. Citește mai departe...

Urmează o investiție uriașă a SUA în România: Nuclearelectrica face primele acte oficiale

Proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti continuă şi se pregăteşte realizarea studiilor de fezabilitate şi de bancabilitate care vor determina o decizie de investiţie şi paşii următori, a declarat, luni, într-o conferinţă pe teme de energie, directorul general al Citește mai...

Good News

Only good and positive news.