Părinţii naturali sau adoptivi, precum şi tutorii legali pentru doi sau mai mulţi copii aflaţi în întreţinere vor fi exceptaţi de la supraimpozitarea contractelor part-time, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL care a fost adoptat, luni, de Senat.
Actul normativ care vizează modificarea şi completarea Codului fiscal a fost adoptat cu 54 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 41 de abţineri, scrie agerpres.ro.
"În contextul tendinţelor demografice negative, confirmate şi de datele provizorii ale Recensământului populaţiei şi locuinţelor (runda 2021), se impune completarea excepţiilor prevăzute la art.146 alineatul (57) din Codul Fiscal cu o nouă categorie de angajaţi, respectiv părinţi naturali sau adoptivi, precum şi tutori legali pentru doi sau mai mulţi copii aflaţi în întreţinere. Necesitatea acestei completări provine din faptul că părintele/tutorele legal care se dedică îngrijirii, creşterii şi educaţiei a doi sau mai mulţi copii, optează, de regulă, pentru un contract de muncă cu timp parţial (part-time), în scopul asigurării unui echilibru între activităţile profesionale şi cele dedicate îngrijirii copilului. Propunem, aşadar, completarea excepţiilor prevăzute la art.146 alineatul (57) din Codul Fiscal cu o nouă categorie, respectiv: persoanele fizice care au calitatea de părinţi naturali/adoptivi sau tutori legali pentru doi sau mai mulţi copii aflaţi în întreţinere, cu vârsta de până la 18 ani, dacă aceştia sunt înscrişi într-o unitate de învăţământ", se explică în expunerea de motive.
Pentru aceştia contribuţia de asigurări sociale ar urma să fie calculată la nivelul salariului efectiv realizat de către angajat în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, iar nu la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară corespunzător lunii pentru care sunt datorate asemenea contribuţii.
În prezent, sunt exceptaţi de la suprataxarea contractelor part-time: elevii sau studenţii, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare; ucenicii, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani; persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi; cei care au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii; cei care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de bază minim brut pe ţară.
Camera Deputaţilor urmează să dezbată proiectul în calitate de legislativ decizional.