Modelul lui Putin, aplicat și în SUA? Trump ar putea să prindă al treilea mandat de președinte al SUA (propunere)

Modelul lui Putin, aplicat și în SUA? Trump ar putea să prindă al treilea mandat de președinte al SUA (propunere)
📅 2025-01-24

Un membru republican al Camerei Reprezentanţilor a introdus o rezoluţie de modificare a Constituţiei SUA pentru a permite preşedintelui Donald Trump - şi oricărui alt viitor preşedinte - să fie ales pentru a servi un al treilea mandat, relatează CNBC, conform News.ro.

Reprezentantul Andy Ogles din Tennessee a introdus măsura joi, la câteva zile după ce Donald Trump a depus jurământul pentru un al doilea mandat neconsecutiv la Casa Albă. În prezent, al 22-lea amendament al Constituţiei SUA interzice oricărei persoane să fie aleasă pentru mai mult de două mandate.

Trump „s-a dovedit a fi singura figură din istoria modernă capabilă să inverseze decăderea naţiunii noastre şi să readucă America la măreţie şi trebuie să i se acorde timpul necesar pentru a-şi atinge acest obiectiv”, a argumentat congresmenul Andy Ogles, care a propus extinderea actualului maxim, de două mandate alese.

CINE POATE AVEA TREI MANDATE, POTRIVIT AMENDAMENTULUI

Rezoluţia lui Ogles este adaptată special pentru a-i permite lui Trump să îndeplinească un al treilea mandat, dar nu şi pentru a permite ca trei dintre cei patru foşti preşedinţi în viaţă să îndeplinească un al treilea mandat „Nimeni nu poate fi ales în funcţia de preşedinte de mai mult de trei ori şi nici nu poate fi ales pentru un mandat suplimentar după ce a fost ales pentru două mandate consecutive”, prevede amendamentul.

Foştii preşedinţi Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama au avut cu toţii două mandate consecutive şi, prin urmare, nu ar putea fi aleşi pentru un al treilea mandat. Dar nu şi Trump, care este primul preşedinte de la Grover Cleveland în 1892 care este ales pentru un al doilea mandat neconsecutiv. Joe Biden este singurul preşedinte în viaţă care nu a avut două mandate. „Este imperativ să îi oferim preşedintelui Trump toate resursele necesare pentru a corecta cursul dezastruos stabilit de administraţia Biden”, a spus Ogles într-o declaraţie. „El este dedicat restaurării republicii şi salvării ţării noastre, iar noi, ca legislatori şi ca stat, trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a-l sprijini”, a declarat Ogles, un conservator intransigent care este la al doilea mandat în Cameră. „Propun un amendament la Constituţie pentru a revizui limitările impuse de amendamentul 22 asupra mandatelor prezidenţiale”, a precizat el.

CUM SE AMENDEAZĂ CONSTITUŢIA SUA

Demersul lui Ogles a venit la trei zile după ce Trump a depus jurământul în calitate de preşedinte.

Rezoluţia vine, de asemenea, la două luni după ce reprezentantul Dan Goldman, un democrat din New York, a introdus o rezoluţie în Cameră care „reafirmă că al 22-lea amendament se aplică la două mandate în total ca preşedinte al Statelor Unite”, iar amendamentul i se aplică incluiv lui Trump, în vârstă de 78 de ani.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii privind rezoluţia lui Ogles, menţionează CNBC.

Însă efortul lui Ogles nu are şanse mari de reuşită.

Pentru ca o rezoluţie de modificare a Constituţiei să fie trimisă Arhivarului Statelor Unite, aceasta trebuie să primească un vot majoritar de două treimi atât în Camera Reprezentanţilor, cât şi în Senat (republicanii nu au această majoritate în niciuna dintre camere - n.r.). În plus, trei pătrimi dintre state - 38 - trebuie să ratifice amendamentul pentru ca acesta să devină parte a Constituţiei.

CU DEDICAŢIE PENTRU TRUMP

Al 22-lea amendament al Constituţiei prevede, printre altele, că „nicio persoană nu poate fi aleasă în funcţia de preşedinte de mai mult de două ori”. Rezoluţia lui Ogles încearcă să revizuiască acest amendament pentru a prevedea că: „Nicio persoană nu poate fi aleasă în funcţia de preşedinte de mai mult de trei ori”, cu menţiunea că persoanele care au îndeplinit două mandate consecutive nu pot fi alese pentru un al treilea mandat.

Amendamentul original prevede, de asemenea, că „nicio persoană care a deţinut funcţia de preşedinte sau a acţionat în calitate de preşedinte pentru mai mult de doi ani dintr-un mandat pentru care o altă persoană a fost aleasă preşedinte nu poate fi aleasă în funcţia de preşedinte mai mult de o dată”.

Propus în 1947 şi ratificat în 1951, amendamentul 22 a fost elaborat pentru a preveni repetarea alegerii fără precedent a preşedintelui Franklin Roosevelt pentru patru mandate. Până în prezent, Roosevelt este singurul preşedinte care a fost ales pentru mai mult de două mandate. El a murit în 1945, la mai puţin de 90 de zile după a patra sa învestire.

În prezent, republicanii deţin o majoritate extrem de restrânsă, de trei locuri, în Camera Reprezentanţilor şi au o majoritate tot cu trei mandate mai mult şi în Senat. Puţini democraţi, sau chiar niciunul, n-ar vota probabil pentru rezoluţia lui Ogles cu Trump în funcţie.

VISUL LUI TRUMP

De-a lungul carierei sale politice, Trump a sugerat în repetate rânduri că este dispus să servească mai mult de două mandate. „Bănuiesc că nu voi candida din nou, cu excepţia cazului în care spuneţi: „Este atât de bun încât trebuie să ne gândim la altceva””, le-ar fi spus Trump republicanilor din Cameră în timpul unei întâlniri private în noiembrie, la scurt timp după victoria sa în faţa fostei vicepreşedinte democrate Kamala Harris.

În mai, vorbind în faţa membrilor Asociaţiei Naţionale a Armelor, Trump a declarat: „Nu ştiu, vom fi consideraţi cu trei mandate sau cu două mandate? Vom avea trei mandate sau două mandate dacă vom câştiga?

Deschiderea lui Trump faţă de un al treilea mandat nu este o surpriză pentru unii oameni care îl cunosc. Fostul jurnalist de la Fox News Geraldo Rivera, care a fost prieten cu Trump timp de decenii în New York, a prezis în decembrie că Trump şi aliaţii săi îşi vor îndrepta în curând atenţia asupra celui de-al 22-lea amendament. „Pentru referinţe viitoare: Preşedintele Trump & Co. vor începe în curând să trăncănească despre revocarea/amendarea Amendamentului 22, care limitează preşedinţii la două mandate de patru ani”, a scris Rivera pe X.

ALTE MODALITATĂŢI DE A RĂMÂNE LA PUTERE

Modificarea Constituţiei nu este singura modalitate prin care Trump ar putea rămâne la putere după încheierea actualului său mandat.

„Deşi amendamentul 22 îi interzice lui Trump să fie ales din nou preşedinte, nu îi interzice să fie preşedinte după 20 ianuarie 2029”, a scris Philip Klinkner, profesor de guvernare la Hamilton College, într-un articol recent găzduit de The Conversation.

„Motivul pentru aceasta este că al 22-lea amendament interzice doar ca cineva să fie „ales” de mai mult de două ori”, a subliniat Klinker. „Nu spune nimic despre faptul că cineva poate deveni preşedinte în alt mod decât fiind ales în această funcţie”, a punctat profesorul.

Klinker spune că un scenariu ipotetic ar fi ca Trump să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte în 2028, iar vicepreşedintele JD Vance să candideze în fruntea listei, pentru funcţia de preşedinte. „Dacă este ales, Vance ar putea apoi să demisioneze, făcându-l pe Trump preşedinte din nou”, arată Klinker.

„Dar Vance nici nu ar trebui să demisioneze pentru ca un vicepreşedinte Trump să poată exercita puterea preşedinţiei. Al 25-lea amendament la Constituţie prevede că, în cazul în care un preşedinte declară că „este în imposibilitatea de a-şi îndeplini puterile şi îndatoririle funcţiei, aceste puteri şi îndatoriri vor fi îndeplinite de vicepreşedinte în calitate de preşedinte interimar”, explică Klinker.

Un alt scenariu imaginat de Klinker este ca Trump să încurajeze un membru al familiei să candideze şi să câştige Casa Albă. Odată ales, acesta ar fi doar un preşedinte de figuraţie, în timp ce Trump ar lua deciziile-cheie.

REZOLUŢIE PENTRU CUMPĂRAREA GROENLANDEI, INIŢIATĂ DE ACELAŞI ANDY OGLES

Aliaţii republicani ai preşedintelui ales Donald Trump din Camera Reprezentanţilor, în frunte cu acelaşi reprezentant Andy Ogles, încearcă să obţină sprijin pentru un proiect de lege privind autorizarea discuţiilor pentru cumpărarea Groenlandei, potrivit unei copii a proiectului de lege distribuită săptămâna trecută pentru co-sponsori.

Proiectul de lege se numeşte „Make Greenland Great Again Act”, au declarat birourile reprezentanţilor republicani americani Andy Ogles, care conduce proiectul de lege, şi Diana Harshbarger.

Trump doreşte ca Groenlanda să facă parte din Statele Unite şi nu exclude utilizarea puterii militare sau economice pentru a convinge Danemarca să o cedeze.

Proiectul de lege, dacă va fi adoptat, îi va permite preşedintelui să intre în negocieri cu Danemarca.

„În termen de cel mult 5 zile calendaristice de la încheierea unui acord cu Regatul Danemarcei referitor la achiziţionarea Groenlandei de către Statele Unite, preşedintele transmite comisiilor corespunzătoare ale Congresului acordul, inclusiv toate materialele şi anexele aferente”, prevede textul rezoluţiei.

CINE ESTE ANDY OGLES? FBI I-A CONFISCAT TELEFONUL

În august anul trecut, reprezentantul Andy Ogles anunţa că agenţii FBI i-au pus sechestru pe telefonul mobil ca parte a unei investigaţii privind declararea fondurilor sale de campanie. „De luni de zile s-a relatat pe larg că echipa mea de campanie a făcut greşeli în declaraţiile noastre financiare iniţiale”, a menţionat el.

Ogles, care reprezintă un district învecinat cu Nashville, Tennessee, a declarat atunci că va coopera cu forţele de ordine şi cu Comisia Electorală Federală. El nu a furnizat detalii suplimentare cu privire la anchetă.

În vârstă de 53 de ani, Andy Ogles a câştigat primul său mandat în Camera Reprezentanţilor în alegerile din noiembrie 2022 cu un scor confortabil de 55,8% în faţa adversarului democrat. A stârnit unele controverse după ce a declarat că ar fi de meserie „economist”, ceea ce nu este cazul.

Donald Trump l-a susţinut pe Ogles, care era membru al unui grup ultraconservator din Cameră, House Freedom Caucus.

În iulie, el propusese un proiect de lege prin care solicita punerea sub acuzare a vicepreşedintei democrate de atunci, Kamala Harris, acuzând-o de „incompetenţă crasă” în gestionarea imigranţilor care trec graniţa de sud a Statelor Unite cu Mexicul.

Ogles a adoptat poziţii puternic conservatoare şi a fost descris de mass-media ca fiind la extrema dreaptă a spectrului politic. El se opune avortului şi căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

În timpul încercărilor de a anula alegerile prezidenţiale din 2020 din Statele Unite, pierdute de Donald Trump, Ogles a susţinut în mod fals că acestea au fost fraudate. El a fost unul dintre cei 19 membri iniţiali ai Congresului care au votat împotriva republicanului Kevin McCarthy pentru funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. În ianuarie 2023, McCarthy nu a reuşit să obţină majoritatea voturilor exprimate la primul tur de scrutin, toţi democraţii şi cei 19 republicani opunându-i-se. A fost prima dată din 1923 când primul tur de scrutin nu a produs un preşedinte al Camerei. McCarthy a obţinut în cele din urmă o majoritate şi a devenit preşedinte al Camerei dar abia la al 15-lea tur de scrutin, la 7 ianuarie, după ce a făcut concesii cheie unor membri ai grupului de dreapta Freedom Caucus.

I am pleased to announce I am now a member of the House Committee on Homeland Security. Along with Chairman and fellow Tennessean, @RepMarkGreen, we will champion President Trump’s agenda, facilitate rapid border wall construction, and address critical threats to American safety… pic.twitter.com/DjpU3S5hRH

— Rep. Andy Ogles (@RepOgles) January 16, 2025
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Bărbații au evoluat de două ori mai mult decât femeile, în ultimul secol, în înălțime și greutate

Dimensiunea corpului uman a crescut semnificativ în ultimul secol datorită îmbunătățirilor în sănătate și nutriție, însă această schimbare nu s-a produs în mod egal între bărbați și femei, potrivit unui studiu publicat în revista Biology Letters. Citește mai departe...

Noi reguli draconice pentru zboruri: Pasagerii cu tatuaje 'ofensatoare' și îmbrăcăminte 'inadecvată' nu vor urca în avion

Pasagerii trebuie să fie atenți la ținutele lor și la tatuajele vizibile, conform noilor reguli incluse în contractul de transport actualizat al unei companii aeriene. Citește mai departe...

Revolta ministrului Energiei după ce a fost huiduit la Focșani, alături de Bolojan: 'Nu pot accepta batjocura la adresa unei asemenea zile!'

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, singurul politician de la vârful puterii care a ales să participe la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, a fost huiduit la Focşani, la două zile după ce a avut parte de acelaşi „tratament” pe holurile Senatului, după Citește mai...

VIDEO Drama prin care trece o actrișă uriașă: A rămas fără vedere și este dependentă de ajutorul oamenilor din jur

Dame Judi Dench are întotdeauna pe cineva cu ea atunci când este în public. În timpul unei conversaţii pe podcastul „Fearless” cu Trinny Woodall, actriţa a fost întrebată despre participarea la evenimente din industrie. Woodall a subliniat că Dench este întotdeauna cu cineva. Citește mai dep...

Superliga - etapa a 23-a - rezultatele şi clasamentul

Meciurile etapei a 23-a a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni, potrivit Agerpres. Rezultate:Vineri 24 ianuarieGloria Buzău - Unirea Slobozia 3-0 (0-0), Stadion Gloria - BuzăuAu marcat: Alexandru Işfan (57), David Tavares (76), Alexandru Jipa (87). Citește mai departe...

Liderul CSM CSU Oradea a câştigat în deplasare

CSM CSU Oradea, liderul Ligii Naţionale de baschet masculin, a învins-o pe CSM BBA Petrolul Ploieşti cu scorul de 85-75, vineri, în deplasare, într-un meci din etapa a 18-a, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Victor Cornea şi Theo Arribage s-au calificat în semifinalele probei de dublu la Quimper (challenger)

Perechea româno-franceză Victor Cornea/Theo Arribage s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Quimper (Franţa), dotat cu premii totale de 181. Citește mai departe...

Victorie dramatică a României în faţa Thailandei, la Mondialul Under-18

Selecţionata României a învins dramatic echipa Thailandei, cu scorul de 3-2 (0-0, 0-0, 2-2, 1-0), după prelungiri, vineri, la Campionatul Mondial feminin de hochei pe gheaţă Under-18, Divizia a III-a, care are loc la Zagreb, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

SCM Craiova a urcat pe locul 7 în campionat

SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Măgura Cisnădie cu scorul de 24-22 (14-8), vineri, în Bănie, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, potrivit Agerpres.Echipa craioveană a urcat pe locul 7 în urma acestui succes. Citește mai departe...

BREAKING | Agenția S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă/ Reacția ministrului finanțelor

Agenţia de evaluare financiară S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi a confirmat calificativul la "BBB-", ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, în cadrul unei evaluări la început de an, Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.