Val de dosare penale după anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale. Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat vineri că sunt mai multe dosare în lucru în legătură cu primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut - influenţarea scrutinului, finanţarea ilicită, spălarea de bani, atacurile cibernetice.
"Este investigată influenţarea alegerilor, este investigată finanţarea ilicită în zona aceasta, este investigată spălarea de bani şi sunt investigate şi atacurile cibernetice care au supus infrastructura noastră relevată din punct de vedere electoral unor încercări de imixtiune. Deci, există mai multe dosare, ele sunt în faza in rem", a declarat Radu Marinescu la Digi24, precizând că doar acestea sunt informaţiile pe care le are ca ministru al Justiţiei, întrucât nu interferează în anchete.
El a dat asigurări că se fac eforturile corespunzătoare de către organele judiciare pentru a se afla adevărul.
"Avem nevoie de adevăr mai mult decât orice, însă vreau să accentuez o singură situaţie: pentru un stat de drept este esenţial ca acest adevăr să fie aflat cu stricta tuturor dispoziţiilor legale", a subliniat el.
CEDO a decis că decizia CCR de anulare a turului 1 al alegerilor prezidențiale trebuie menținută
La 24 noiembrie 2024, românii au participat la primul tur al alegerilor prezidențiale, iar al doilea tur era programat pentru 8 decembrie. Călin Georgescu, unul dintre candidații calificați pentru turul al doilea, a fost afectat de decizia Curții Constituționale a României din 6 decembrie 2024. Aceasta a anulat procesul electoral în temeiul articolului 146 f) din Constituție și a dispus reluarea integrală a alegerilor. Decizia Curții Constituționale este definitivă.
Invocând incălcarea unor drepturi fundamentale prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Protocolul adițional nr. 1, Călin Georgescu a cerut CEDO suspendarea efectelor deciziei Curții Constituționale până la soluționarea cazului său. De asemenea, el a solicitat obligarea Guvernului României să reia procesul electoral și să organizeze turul doi în conformitate cu rezultatele primului tur.
CEDO a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul său, măsurile provizorii sunt aplicabile doar în cazuri excepționale, în care există un risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept fundamental. După analiza cererii, Curtea a constatat că situația prezentată de reclamant nu întră în această categorie.
„Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curții și a decis sa nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate”, se arată în comunicatul emis de Grefa Curții.