Ministrul Finanțelor anunță desființări de instituții și concedieri: 'Vor fi foarte multe plecări naturale'

Ministrul Finanțelor anunță desființări de instituții și concedieri: 'Vor fi foarte multe plecări naturale'
📅 2025-01-10

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a precizat că nu vor fi cocedieri masive în instituţiile statului, dar că vor fi plecări voluntare. Tanczos Barna a mai spus că mulţi angajaţi de la stat vor migra spre privat, unde vor putea face performanţă.

„Aş vrea să vă spun din fostul minister în care am lucrat, din Ministerul Mediului, acolo au fost începute deja demersurile pentru comasarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului cu agenţia responsabilă pentru ariile protejate. Ele se unesc, sunt deja procedurile pornite, la începutul anului 2025 deja instituţiile vor funcţiona împreună. În fiecare minister vom găsi instituţii similare. Eu nu spun că vor fi concediaţi (n.r. angajaţii), pentru că aceste proceduri durează câteva luni de zile şi în această perioadă vor fi foarte multe plecări naturale. Deci sunt pe de o parte ieşirile naturale din sistem, cei cu plecările voluntare şi pensionările, plus acele persoane care văd că instituţia se reorganizează, cu siguranţă se vor îndrepta către mediul privat. Şi eu chiar îmi doresc ca persoanele care au făcut performanţă în statul român, în instituţii publice, în agenţii, în direcţii de specialitate din ministere să facă performanţă şi în mediu privat”, a declarat tanczos Barna, la Antena 3, joi seară.

Ministrul Finanţelor a dat un exemplu al unei angajate de la Ministerul Mediului care s-a dus să lucreze în privat şi care face performanţă acolo.

„Vă dau un exemplu concret, tot din Ministerul Mediului. Persoana care s-a ocupat de proceduri de mediu din partea ministerului a plecat la o companie de stat de unde veneau foarte multe documentaţii care trebuiau să treacă prin filtrul ministerului. Şi cunoscând sistemul, cu siguranţă a avut o eficienţă mult mai mare într-o companie de stat, la Hidroelectrica punctual, cu acele investiţii care trebuiau să treacă prin filtrul Ministerului Mediului”, a spus ministrul.

Reorganizări și la companiile naționale

De asemenea, Tanczos Barna a mai spus că şi companiile naţionale pot reduce cheltuielile, la fel ca instituţiile care nu sunt comasate.

„Şi companiile naţionale îşi pot reduce cheltuielile. Sunt convins că şi instituţiile care nu sunt comasate. Doar pe management-ul resurselor umane, orice instituţie, orice manager, poate să reducă cu 5-10% costurile de personal doar prin management mai eficient. Să suplinească plecările cu persoane recalificate şi reaşezate pe alte funcţii, să nu mai angajeze după ce persoanele ies la pensie şi anul 2025 să fie anul în care nu ne mai uităm tot timpul la unde putem să mai angajăm şi de unde mai putem să cerem nişte bani, ci să ne descurcăm cu banii pe care îi avem”, a spus Tanczos Barna.

Inflația va scădea în 2025

Ministrul Finanţelor a mai precizat că România a fost, anul trecut, campioana Euopei la inflaţie, dar că aceasta va scădea anul acesta.

„Am fost anul trecut campioni (n.r. în Europa), dacă pot să spun aşa, la inflaţie. Anul acesta o să avem inflaţie mai mică şi ştiu că românii sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, de inflaţie, de devalorizarea banilor. Dar, comparativ cu 2022, de exemplu, când am avut 13% inflaţie, acum o să avem 3,5%. Deci 2025 o să însemne un an cu o inflaţie temperată şi cu ajutorul Băncii Naţionale, cu cursul de schimb ţinut cum trebuie, şi aici Banca Naţională face performanţă de zeci de ani, şi cu rezervele valutare şi rezerve internaţionale ale Băncii Naţionale crescute, că şi în decembrie au crescut aceste rezerve şi cu bufferul Ministerului Finanţelor, cu siguranţă putem să asigurăm un echilibru în continuare”, a mai spus Tanczos Barna.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Cod roșu activat în urma unui accident rutier teribil la Bistrița: intervenție de urgență a salvatorilor

Un accident s-a produs, vineri, în localitatea Bistrița Bârgăului, unde o mașină a intrat într-un cap de pod. Acesta s-a soldat cu două victime în stare de semi-inconștiență, informează ISU Bistrița-Năsăud. Accidentul a fost anunțat prin sistemul e-call al mașinii. Citește mai departe...

SUA au lăudat Ucraina pentru decizia de a opri tranzitul gazului rusesc către UE

Statele Unite susțin decizia Ucrainei de a opri tranzitul gazelor rusești către Europa. Acest lucru a fost anunțat pe 8 ianuarie 2025, la un briefing online regulat pentru jurnaliști, de către coordonatorul pentru comunicații strategice la Consiliul Național de Securitate al Casei Albe, Citeș...

'Iok Schengen!' - Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos

Cu toate că Bulgaria și România au devenit membri cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre de la Ruse s-a format din nou coadă, transmite postul public de radio bulgar, conform Mediapool. Citește mai departe...

Pericolul ascuns din farfurie: experții trag un semnal de alarmă asupra fructelor de mare

Un studiu din Oregon arată că majoritatea fructelor de mare analizate conțin microplastice, inclusiv peștii și creveții, scrie Science Alert, care citează Frontiers in Toxicology, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

Premierul slovac Robert Fico a declarat că a asigurat necesarul de gaze naturale din Rusia pentru a satisface nevoile energetice ale țării sale

Premierul slovac Robert Fico a declarat că a asigurat necesarul de gaze naturale din Rusia pentru a satisface nevoile energetice ale țării sale în timpul unei întâlniri cu omul puternic al Kremlinului, Vladimir Putin, luna trecută la Moscova, scrie energypress.gr. Citește mai departe...

Ce se ascunde în spatele planurilor expansioniste ale lui Trump în Groenlanda și Panama

Donald Trump a asigurat marți că nu exclude folosirea forței pentru a prelua controlul asupra Groenlandei și Canalului Panama, "vitale" intereselor economice ale Statelor Unite. O amenințare care trebuie luată în serios, potrivit presei americane, scrie L'Express. Citește mai depar...

Rusia va evalua afirmațiile lui Trump atunci când acesta va fi președinte - Maria Zakharova

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, a declarat miercuri că Moscova va face față amenințărilor președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de potențială constrângere pentru Canalul Panama și Groenlanda, odată ce acesta va Citește ma...

Evoluția salariului minim - Cât încasau românii în urmă cu două decenii

În 2025, salariul minim net pe economie din România a ajuns la 2.574 de lei, echivalentul a peste 517 euro. Cu o valoare de circa 50% din salariul mediu net pe economie, alinierea la directiva europeană privind salariul minim european marchează o etapă importantă în reducerea decalajelor Cite5...

Incendiile dezastruoase din Los Angeles au devenit vizibile din spațiu: focul continuă să se extindă și amenință locuri celebre din SUA

Încă două decese au fost raportate din cauza incendiului din Palisades joi, aducând la şapte bilanţul total al victimelor incendiilor care au afectat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. Citește mai departe...

Donald Trump nu poate suspenda pronunțarea sentinței sale: Curtea Supremă a SUA respinge cererea lui / Când își va afla sentința

Curtea Supremă a SUA a respins joi apelul lui Donald Trump împotriva pronunţării sentinţei sale vineri la New York, care, prin urmare, va avea loc cum a fost prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, notează AFP, citat de AGERPRES. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.