Jimmy Carter, cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, un avocat neobosit al drepturilor omului, care a intermediat pacea dintre Israel și Egipt și a primit un premiu Novel pentru Pace pentru munca sa umanitară, a murit, duminică. Avea 100 de ani.
În cadrul întâlnirii mele pe care am avut-o acum câțiva ani cu Președintele Carter, discututiie s-au concentrat asupra primelor alegeri democratice după Primăvara arabă. Schimbul de opinii cu preşedintele Carter a fost foarte interesant şi util l, având în vedere faptul că a fostul Președinte al Statelor Unite era un excelent cunoscător al lumii arabe, fiind profund şi direct implicat, de-a lungul câtorva decenii, în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Ca membru al Comisiei de Politică Externă și Vicepreședinte al Parlamentului European, am fost implicată mulți ani în misiuni de facilitare a dialogului dintre Israel și Palestina. Dumnezeu să îl odihnească!