Israelul îşi recheamă responsabilii cu negocierile şi lasă o echipă la Doha

Israelul îşi recheamă responsabilii cu negocierile şi lasă o echipă la Doha
📅 2025-05-21

Israelul a anunţat marţi că recheamă "pentru consultări" înalţi responsabili însărcinaţi cu negocierile la Doha în vederea unui acord privind eliberarea ostaticilor în schimbul unei încetări a focului în Gaza şi menţine o echipă de lucru în capitala Qatarului, relatează AFP, potrivit Agerpres.


Israelul a acceptat o "propunere americană pentru revenirea ostaticilor" care a fost "transmisă Hamas de către mediatori" (Egipt şi Qatar), dar "Hamas persistă în refuzul său", potrivit unui comunicat al biroului premierului Benjamin Netanyahu. "După aproximativ o săptămână de contacte intense la Doha, negociatorii şefi se vor întoarce pentru consultări, lăsând o echipă de lucru la Doha", a precizat sursa citată.

Prim-ministrul şi ministrul de externe al Qatarului, Mohamed bin Abdulrahman, a calificat marţi drept "insuportabil" comportamentul Israelului în Fâşia Gaza, dar şi în alte ţări din Orientul Mijlociu, precum Liban şi Siria, notează EFE.

"Situaţia din regiune este critică în acest moment. Am văzut că perpetuarea acestei campanii, cu aceste forme şi cu acest comportament, nu doar în Gaza, ci şi în Cisiordania, Liban şi Siria, devine insuportabilă", a spus Bin Abdulrahman la Doha, într-o discuţie în cadrul Forumului Economic din Qatar, care a început marţi şi va dura până joi.

Premierul Qatarului, a cărui ţară îndeplineşte rolul principal de mediator între Israel şi grupul islamist Hamas, împreună cu Egipt şi Statele Unite, a amintit că comunitatea internaţională şi, în special, ţările din Orientul Mijlociu doresc pacea.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Marco Rubio, anunț important despre un posibil armistiţiu în Ucraina: ce așteaptă să se întâmple în câteva zile

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat marţi că se aşteaptă ca Rusia să îşi prezinte termenii în vederea unui armistiţiu în Ucraina "în câteva zile", transmite AFP, citat de AGERPRES. Citește mai departe...

Opinia unui medic cu experienţă în străinătate, despre sistemul spitalicesc din România

Medicul Andrei Brînzeu, care a revenit în ţară după ce a profesat mulţi ani în Franţa, pune ”un diagnostic” sistemului spitalicesc din România. ”Trebuie să recunoaştem situaţia în care suntem. Citește mai departe...

A băgat 3.000 de euro într-un bancomat, iar aparatul i-a 'înghițit': Banii au dispărut într-o clipă

Un incident neobișnuit petrecut la un bancomat din Viena a lăsat un bărbat fără 3.000 de euro timp de mai multe săptămâni, după ce aparatul i-a "confiscat" banii în timpul unei operațiuni de schimb.Potrivit publicației sârbe Blic, parte a Ringier Media, Lotar V. Citește mai departe...

Traficul rutier se mută în aer: mașină zburătoare AirCar va fi produsă în serie din 2026. Care este prețul de pornire

Compania slovacă Klein Vision a anunțat lansarea modelului AirCar, o mașină zburătoare destinată producției de serie, disponibilă pentru achiziție de la începutul anului 2026. Citește mai departe...

A fost adoptat tratatul pandemic: Statele membre ale OMS au ajuns la o înțelegere

Statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au adoptat marţi un acord cu privire la modul de pregătire pentru viitoarele pandemii după cea de COVID-19 produsă între anii 2020 şi 2022, transmit agenţiile internaţionale de presă. Citește mai departe...

Start-up-ul românesc care zguduie lumea EdTech: singurul din Europa de Est în topul Time Magazine

Start-up-ul românesc Brio a făcut senzație în lumea EdTech: singura companie din Europa de Est inclusă în prestigiosul top Time Magazine al celor mai bune 100 de companii educaționale din lume. Citește mai departe...

Ce spune primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, după demisia lui Marcel Ciolacu de la şefia PSD

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, afirmă că după demisia lui Marcel Ciolacu de la şefia PSD în partid ”nu e nicio schimbare”, el susţinând că ”a rămas aceeaşi echipă acolo, cu Paul Stănescu, cu toată lumea. Citește mai departe...

Donald Trump anunţă construirea 'Domului de Aur': ce este noua armă care va apăra SUA de amenințarea rusă și cea chineză

Preşedintele american Donald Trump anunţă marţi că Statele Unite vor construi un sistem de apărare antirachetă după modelul ”Domului de Fier” israelian, pe care miliardarul l-a numit ”Domul de Aur”, un proiect al securităţii naţionale estimat la 175 de miliarde de dolari, Citește mai departe...

Conflictul dintre marile puteri nucleare asiatice - China se poziționează clar

Ministrul de Externe din China a anunțat că sprijină Pakistanul „în apărarea suveranității și integrității sale teritoriale”. Declarația apare la puțin timp după ce armatele indiene și pakistaneze s-au atacat reciproc. Citește mai departe...

LIVE TEXT - Război în Ucraina: Armata rusă a atacat raionul Nikopol, din regiunea Dnipropetrovsk, cu ​​drone și artilerie

Rușii au atacat raionul Nikopol, din regiunea Dnipropetrovsk, cu ​​drone și artilerie. Loviturile au vizat orașele Nikopol și Marhaneț, precum și două sate, fără a provoca victime. În Herson forțele ruse au atacat un autobuz plin cu pasageri, o femeie fiind rănită.STIRIPESURSE. Citește mai d...

Good News

Only good and positive news.