În Parlament s-a pus ținta pe Renate Weber: Mandatul i-a expirat de jumătate de an

În Parlament s-a pus ținta pe Renate Weber: Mandatul i-a expirat de jumătate de an
📅 2025-01-14

USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgență procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condițiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituției a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă, informează Mediafax.

USR transmite că Renate Weber a încetat de mult să fie „avocatul poporului” și că a fost constant, în ultimii ani, avocata intereselor PSD și PNL, a pensionarilor speciali și a celor care au fraudat statul.

„Cel mai recent, Renate Weber a refuzat să ia în considerare sesizările venite din partea sindicatelor care i-au cerut să atace la CCR care riscă să împingă economia românească în recesiune și pe români în sărăcie”, potrivit unui comunicat al USR.

România, o țară a provizoratului instituționalizat

Senatorul USR Ștefan Pălărie, liderul grupului USR din Senat, spune că România riscă să devină „o țară a provizoratului instituționalizat, în care oamenii sunt menținuți în funcții doar pentru că sunt utili sistemului și obedienți față de putere”.

„Avem președinte de țară cu mandat provizoriu, inspectori școlari cu mandat provizoriu, tot felul de șefi și directori cu mandat provizoriu, Avocat al Poporului cu mandat provizoriu. Mandatul Renatei Weber a expirat în 26 iunie. De atunci au trecut șapte luni, am avut o întreagă sesiune parlamentară la dispoziție pentru a desemna în funcție pe cineva care chiar apără interesele cetățenilor români. PSD și PNL trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că statul român trebuie să funcționeze, că instituțiile nu se negociază și tranzacționează ca la târg și că nu totul este de vânzare. Nu putem păstra oameni în funcții-cheie doar pentru a-i face simple piese de schimb în trocul politic. PSD și PNL demonstrează, încă o dată, că nu respectă nici Constituția, nici instituțiile fundamentale ale democrației. Avocatul Poporului nu este un instrument politic, ci o garanție a respectării drepturilor și libertăților cetățenilor în fața abuzurilor statului”, spune senatorul Ștefan Pălărie.

În adresa înaintată Biroului Permanent Reunit al celor două camere ale Parlamentului, USR argumentează că, „în actualul climat politic și instituțional, caracterizat prin grave tensiuni sociale, este esențial ca instituția Avocatului Poporului să își desfășoare activitatea în baza unui mandat solid, nemarcat de provizorat și incertitudine”.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Rusia lansează acuzații grave - Lavrov: SUA au dat undă verde sabotării gazoductului TurkStream din Marea Neagră

Statele Unite dau undă verde atacurilor teroriste împotriva infrastructurii energetice și există planuri de a sabota Turkish Stream, a declarat de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la o conferință de presă privind rezultatele diplomației ruse în 2024. Citește mai departe...

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Creşte numărul curselor care operează pe Aeroportul Băneasa, după ce Wizz Air reia operarea curselor regulate

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă, marţi, creşterea numărul curselor care operează pe Aeroportul Băneasa, după ce Wizz Air reia operarea curselor regulate de pasageri, potrivit news. Citește mai departe...

Cazurile de gripă, de patru ori mai multe decât în urmă cu un an

Numărul cazurilor de gripă înregistrate în Alba, în creştere cu 25% faţă de săptămâna anterioară, este de aproape patru ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2024. Citește mai departe...

Perioada de implementare a proiectelor începute în 2023, din cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023, va fi prelungită, ca urmare a dificultăţilor

Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, astfel că perioada de implementare a proiectelor începute în 2023 va fi prelungită, ca urmare a dificultăţileor Citește mai de...

The Weeknd îşi amână lansarea noului album în semn de respect şi îngrijorare faţă de locuitorii din Los Angeles

The Weeknd a amânat lansarea noului său album, „Hurry Up Tomorrow”, din cauza incendiilor de vegetaţie din California şi a anulat o reprezentaţie unică la sala Rose Bowl din oraş, în 25 ianuarie, „din respect şi îngrijorare pentru oamenii din comitatul LA”, potrivit news. Citește mai departe...

Cluburile din Bundesliga, obligate să contribuie la costurile de securitate pentru meciurile cu risc

Curtea Constituțională Federală a Germaniei a decis marți că cluburile de fotbal din Bundesliga trebuie să plătească o parte din costurile de securitate suplimentare pentru meciurile considerate cu risc ridicat, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Raliul Dakar: Victorie de etapă pentru un echipaj al Dacia la auto - Mani Gyenes, locul 11 la auto

Echipajul Dacia Sandriders format din Nasser Al-Attiyah (Qatar) / Édouard Boulanger (Franţa) a câştigat etapa a noua a Raliului Dakar. Echipajul s-a impus şi în etapa a cincea, dar a fost penalizat şi declasat, potrivit news. Citește mai departe...

Ce îi așteaptă pe români din aprilie - Ofertele de preţ pentru energie electrică sunt de până la 13 ori mai mari

Consumatorii de energie electrică sunt invitaţi să încheie contracte avantajoase pe platforma ANRE - Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice, însă aceştia riscă să încheie contracte păguboase accesând această platformă, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Citește mai depa...

Patru tineri arestaţi preventiv în urma unui conflict în Gorj

Patru tineri au fost arestaţi preventiv pentru zece zile, marţi dimineaţa, în urma unui conflict care a avut loc în urmă cu două zile la Turceni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Citește mai departe...

VIDEO El este 'Domnul Oase', individul care a furat picioarele amputate de la Spitalul Cantacuzino

STIRIPESURSE.RO vă prezintă primele imagini cu bărbatul care a furat picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Individul, care este acum căutat de polițiști, a susptras mai multe pungi, în care se alau resturile umane.Sesizare către polițiștiLa data de 13.01. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.