FRF acuză Kosovo de premeditarea momentului în care echipa a părăsit terenul: 'Acuzațiile lor sunt nefondate!'

FRF acuză Kosovo de premeditarea momentului în care echipa a părăsit terenul: 'Acuzațiile lor sunt nefondate!'
📅 2024-11-17

Federația Română de Fotbal (FRF) a emis sâmbătă un comunicat de presă în care a adresat incidentele petrecute la meciul de vineri seara dintre România și Kosovo.

FRF și-a exprimat „profunda dezamăgire” față de comportamentul delegației Kosovo și al jucătorilor adverși în timpul meciului de vineri seara.

„Considerăm că acuzațiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate și credem cu fermitate că acțiunile lor au fost premeditate. FRF le mulțumește celor aproape 50.000 de suporteri români prezenți pe stadion pentru menținerea unei atitudini civilizate și pentru că s-au abținut, pe cât posibil, să reacționeze la provocările jucătorilor kosovari”, a transmi FRF, conform Mediafax.

Forul conducător al fotbalului în România a subliniat că în timpul meciului nu au existat scandări rasiste și nu s-a auzit sloganul „Kosovo este Serbia”.

FRF a amintit și de decizia luată de Comisia de disciplină a UEFA cu privire la un incident similar în timpul meciului de anul trecut, în care Kosovo a acționat în același mod.

„Este regretabil că o echipă de fotbal alege să părăsească terenul și să se retragă în vestiar cu doar două minute înainte de fluierul final, văzând că nu mai are timp să obțină un rezultat favorabil. Această acțiune demonstrează o lipsă de respect față de sport și o desconsiderare totală pentru fair-play”, a mai transmis sursa citată.

Forul a abordat și presupusul incident de la conferința de presă de după meci, adus în discuție de federația din Kosovo.

„(...) Negăm categoric existența acestuia. Niciun oficial FRF nu a fost implicat și, de fapt, delegația din Kosovo este cea care a inițiat o confruntare cu jurnaliştii români la finalul declarațiilor făcute de oaspeți. Acest lucru poate fi confirmat de toți reprezentanții mass-media prezenți în zona respectivă”, se arată în comunicat.

Reprezentanții au declarat că așteaptă decizia UEFA privind incidentele.

Răzvan Marin: `Ce s-a întâmplat aseară depăşeşte orice putere de înţelegere. Adversarii noştri au lăsat politica să umbrească un eveniment sportiv"

Jucătorii tricolori au demonstrat la meciul de vineri seară cu naţionala din Kosovo că îşi respectă meseria de sportiv de performanţă, spre deosebire de adversari, notează Răzvan Marin, sâmbătă, într-un mesaj postat pe Facebook. El a orecizat că jucătorii din Kosovo au lăsat politica să umbrească evenmentul sportiv.. “Ce s-a întâmplat depăşeşte orice putere de înţelegere”, a adăugat fotbalistul.

“Ne-am aşteptat la un meci greu, la o luptă adevărată, la provocări din partea adversarilor, dar ce s-a întâmplat aseară, la meciul cu Kosovo, depăşeşte orice putere de înţelegere. Adversarii noştri au lăsat politica să umbrească un eveniment sportiv, o bucurie pentru fanii care au venit la stadion, pentru cei care au privit meciul la televizor, ieşind de pe teren fără niciun motiv! Am luptat împreună, noi, jucătorii, alături de publicul minunat, am suferit şi, până la fluierul final, am rămas demni şi am demonstrat, spre deosebire de adversari, că ne respectăm meseria de sportivi de performanţă”, a precizat Răzvan Marin, conform News.ro.

Adevărul e unul singur şi e cel mai important: ROMÂNIA a câştigat grupa de Liga Naţiunilor şi am făcut un pas spre Mondial, adaugă Marin.

“După meciul cu Cipru, de luni, putem să ne gândim la obiectivul pe care ni-l dorim cu toţii: să ne luptăm, în 2026, cu cele mai bune naţionale din lume!

Ne vedem luni pe stadion să sărbătorim întreaga muncă din această toamnă, să fim din nou împreună ROMÂNIA! Mulţumim pentru că sunteţi mereu alături de noi! “, a mai scris Răzvan Marin.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Cercetătorii au dovezi solide că lumina verde are efecte miraculoase asupra organsimului. Afecțiunile ce pot fi ameliorate

Cercetătorii au acumulat dovezi solide că lumina verde poate reduce durerea. Un studiu din 2020 a testat această teorie pe 60 de participanți cu migrene frecvente. Citește mai departe...

A murit legendarul antrenor Béla Károlyi! Prima reacție a Nadiei Comăneci

Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a murit la 82 de ani, informează news.ro.USA Gymnastics a declarat că Karolyi a murit vineri. Nu a fost indicată cauza decesului. Citește mai departe...

Ministerul Sănătății organizează duminică, 17 noiembrie 2024, concurs național de intrare în rezidențiat

Ministerul Sănătății organizează duminică, 17 noiembrie 2024, concurs național de intrare în rezidențiat, informează Rador Radio România.Peste 10.000 de absolvenți de medicină din întreaga țară s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat, care va avea loc astăzi. Citește mai departe...

Xi Jinping anunță că este gata să lucreze cu Trump. Ce i-a transmis liderul de la Beijing lui Joe Biden

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a asigurat pe omologul său american Joe Biden că Beijingul va lucra pentru o „tranziţie lină” cu noua administraţie a lui Donald Trump, în timpul ultimei întâlniri oficiale tête-à-tête dintre cei doi lideri la Lima, sâmbătă, relatează AFP, Citește mai departe...

Divizia A1 la volei feminin: CSO Voluntari 2005, campioana en titre, a învins-o pe CSM Târgovişte / Clasament

CSO Voluntari 2005, campioana en titre, a învins-o pe CSM Târgovişte cu scorul de 3-1 (22-25, 25-12, 25-18, 25-18), sâmbătă, în deplasare, în etapa a 8-a a Diviziei A1 la volei feminin, informează AGERPRES. Citește mai departe...

Omul care stârnește groază pe unde trece: și-a tăiat urechile, degetele și nasul, iar ceea ce intenționează să facă acum este nebunie curată

Tatuajele și piercing-urile au devenit extrem de populare în zilele noastre, iar mulți oameni și-au decorat trupurile complet cu aceste forme de artă corporală. Citește mai departe...

Liga Naţională de baschet feminin: CSM CSU Constanţa şi Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe rămân neînvinse / Clasament

CSM CSU Constanţa şi Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe rămân neînvinse în Liga Naţională de baschet feminin, după ce au obţinut victorii, sâmbătă, în etapa a 4-a, scrie AGERPRES. Citește mai departe...

'Am crezut cu adevărat că avem această victorie înainte de luptă': antrenorul lui Mike Tyson vorbește despre înfrângerea dificilă suferită de fostul campion

Antrenorul lui Mike Tyson, Rafael Cordeiro, a vorbit despre înfrângerea dificilă suferită de fostul campion la categoria grea în fața lui Jake Paul, YouTuber-ul transformat în boxer, și a dezvăluit planurile acestuia pentru viitor, scrie Daily Mail. Citește mai departe...

Liga Naţională de handbal masculin: CS Minaur Baia Mare a învins-o pe CSM Constanţa / Clasament

CS Minaur Baia Mare a învins-o pe CSM Constanţa cu scorul de 26-21, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, informează AGERPRES.Tudor Botea a marcat 9 goluri pentru Minaur, iar portarul Anton Terehov a avut 12 intervenţii. Citește mai departe...

Meciul România-Kosovo, sub lupa UEFA: proceduri disciplinare declanșate împotriva ambelor părți

UEFA a deschis proceduri disciplinare împotriva ambelor federaţii după meciul din Liga Naţiunilor dintre România şi Kosovo, abandonat de oaspeţi vineri seara, cu două minute înainte de final, relatează RMC Sport, informează news.ro. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.