Fostul antrenor secund al Angliei, Steve Holland, a fost numit noul manager al echipei Yokohama F Marinos, a anunţat, marţi, formaţia din J.League, citată de Reuters, potrivit news.ro
Holland îl înlocuieşte pe John Hutchison, care a preluat funcţia de antrenor interimar când Harry Kewell a părăsit clubul din cauza unei serii de rezultate slabe în luna iulie.
„Provocarea noastră este să câştigăm din nou titlul”, a declarat Holland pentru site-ul oficial al clubului. „Vom juca un fotbal ofensiv agresiv..Vrem să construim o echipă care poate concura pentru titlu cu consecvenţă şi competitivitate ridicată”, a precizat el.
Marinos a terminat pe locul nouă în sezonul recent încheiat al J.League, la 20 de puncte distanţă de campionii Vissel Kobe.
Clubul a câştigat ultima dată titlul în 2022 sub conducerea antrenorului australian Kevin Muscat.
Este primul post de antrenor principal pentru Holland, după o perioadă de un sezon în fruntea echipei Crewe Alexandra în campania 2007-08 tehnicianul în vârstă de 54 de ani petrecându-şi cea mai mare parte a carierei sale ulterioare ca secund.
După o perioadă petrecută la Chelsea, Holland a colaborat cu Gareth Southgate pentru a lucra cu echipa sub 21 de ani a Angliei, înainte ca cei doi să preia echipa naţională de seniori în 2016.
Alături de Southgate, a ajutat Anglia să ajungă în finala Euro în 2021 şi 2024, precum şi în semifinalele Cupei Mondiale din Rusia în 2018.