Preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, afirmă că ţinta organizaţiei este să aibă doi senatori şi patru deputaţi şi speră ca PSD să fie în continuare la guvernare.
“Aşa cum aţi văzut la exit poll există nişte estimări în acest moment privind rezultatul voturilor. Sunt estimări din ce ştiu eu de la ora 19:00. Deci procesul de strângere a datelor din exit poll va continua, probabil că la ora 22:00 vom mai avea nişte cifre finale ale lor, iar cifrele finale ale votului undeva spre dimineaţă. Ce vreau să observ eu la Buzău este că, în primul rând, ne bucurăm pentru victoria Partidului Social Democrat. Este o recuperare a încrederii românilor în ultima săptămână, este evident că lucrurile pe care le-am făcut trebuiau să se vadă. Am spus-o şi la ieşirea de la urne, credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de popor se manifestă prin fapte, iar faptele pe care Partidul Social Democrat le-a făcut au venit exact în această direcţie[, a afirmat, duminică seară, Lucian Romaşcanu, relatează News.ro.
Acesta susţine că social-democraţii au ”contribuit la tot ce a însemnat dezvoltarea României în ultimii ani”
”Numai anul ăsta sunt 120 de miliarde de lei investiţii în România, autostrăzi, fabrici, creşteri de pensii şi aşa mai departe (...) Am învăţat lecţiile, am învăţat şi unde am dezamăgit şi sunt convins că ştim ce avem de făcut şi de acum încolo”, a mai spus Lucian Romaşcanu.
De asemenea, Romaşcanu a declarat că PSD îşi doreşte să fie la guvernare iar la Buzău ţinta partidului este de 2 senatori şi 4 deputaţi.
“Aşa cum ne dorim, respectiv Partidul Social Democrat, să fie la guvernare în continuare şi să avem asigurat până la urmă drumul ăsta pe care l-am început un drum cu multe greutăţi. Vremurile sunt grele, dar Partidul Social Democrat a arătat ca are oamenii, are experienţa să aibă realizări deosebite pentru toţi românii. Noi sperăm să reuşim 2 senatori cu 4 deputaţi, am avut o singură dată 5 deputaţi, în 2016 atunci am avut 2 senatori şi 5 deputaţi. Dacă reuşim ţinta noastră de 2 senatori şi 4 deputaţi, suntem mulţumiţi”, a spus Romaşcanu.