Evenimente culturale de excepție la Tulcea, în onoarea lui George Enescu

Evenimente culturale de excepție la Tulcea, în onoarea lui George Enescu
📅 2025-04-18

Peste 100 de persoane au participat, joi seara, la Teatrul Jean Bart din Tulcea, la o serie de evenimente prin care administraţia locală şi Centrul cultural "Jean Bart", în parteneriat cu Muzeul naţional "George Enescu" şi Liceul de arte "George Georgescu", au marcat împlinirea a 70 de ani de la dispariţia unuia dintre cei mai importanţi muzicieni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Evenimentele au debutat cu proiecţia documentarului "Muzica rănilor de război" care prezintă viaţa lui George Enescu, implicat în sprijinirea victimelor primului Război Mondial, precum şi cu expoziţia de documente şi fotografii inedite oferite de Muzeul naţional "George Enescu", momente care au fost urmate de un concert susţinut de Alexandra Amariei - pian, şi Sabin Penea - vioară.

"Cel mai greu în seara aceasta a fost gestionarea emoţiilor care nu au de-a face cu cântatul pe scenă. La numărul de concerte pe care l-am avut într-un fel nu te mai sperie buza scenei, dar ştiind că dincolo de ea sunt toţi oamenii care te-au văzut din momentul în care nu ştiai în ce parte se ţine vioara la gât, îţi dai seama că eşti într-o poziţie foarte sensibilă", a declarat pentru AGERPRES violonistul Sabin Penea.

De altfel, în perioada 9-11 aprilie, cei doi artişti tulceni, Alexandra Amariei şi Sabin Penea, au susţinut cursuri cu elevii Liceului de arte "George Georgescu".

"Am lucrat cu ei piese clasice. A fost o experienţă extraordinară pentru mine să văd ce tineri talentaţi şi motivaţi sunt, ce curat şi frumos au lucrat şi munca de ani de zile a doamnelor profesoare. A fost excepţional. M-am simţit onorată să am această posibilitate şi sper că şi ei au văzut lucrurile în acelaşi fel", a afirmat Alexandra Amariei.

Foşti colegi la Liceul de arte "George Georgescu" din Tulcea încă din clasa I, cei doi artişti şi-au continuat ulterior studiile în Bucureşti şi în Europa, susţinând recitaluri în compania unor prestigioşi muzicieni din întreaga lume.

Stabiliţi în străinătate, ei continuă colaborarea şi realizează proiecte care promovează valori culturale româneşti.

Născut la 7/19 august 1881, în comuna Liveni-Vârnav din judeţul Botoşani, compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog, George Enescu a fost unul dintre cei mai proeminenţi muzicieni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului al XX-lea. Astăzi, comuna în care a copilărit îi poartă numele.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Compania aeriană ucraineană reia primele zboruri regulate din 2022 - Republica Moldova joacă un rol cheie

Compania aeriană ucraineană SkyUp Airlines a efectuat primul zbor regulat de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, zburând pe ruta Chișinău-Paris pe 18 aprilie, a informat oficiul de știri Ain, citând serviciul de presă al companiei. Citește mai departe...

Cinismul dealerului Maru în timp ce Rareș era la un pas de moarte îi șochează pe procurori. Îi spunea să-și injecteze drogul 'în venă sau în cap'

Procurorii care l-au pus sub acuzare pe Tudor Duma, zis Maru, au remarcat cinismul acestuia prin refuzul de a cere ajutor medical atunci când lui Rareș i s-a făcut rău. Citește mai departe...

Trump a acceptat invitaţia prim-ministrului italian de a efectua o vizită oficială în Italia

Preşedintele american, Donald Trump, a acceptat invitaţia prim-ministrului italian, Giorgia Meloni, de a efectua o vizită oficială în Italia în viitorul foarte apropiat, se arată într-o declaraţie comună a liderilor publicată vineri, după ce s-au întâlnit cu o zi înainte la Citește mai depar...

Hamas refuză să elibereze ostaticii fără încetarea focului

Khalil Al-Hayya, un oficial al Hamas, susține că gruparea pe care o reprezintă este gata să elibereze toți ostaticii pe care îi mai are în captivitate dacă Israelul oprește complet atacurile, notează publicația Times of Israel, conform Mediafax. Citește mai departe...

Ministrul Educației: Viitorul României depinde de școală! Dacă schimbăm educația, schimbăm țara

Ministrul Educaţiei, Daniel David, consideră că viitorul României arată aşa cum va arăta educaţia. El a explicat la Prima News că dacă noi schimbăm educaţia, folosim acel potenţial bun de inteligenţă şi creativitate şi avem absolvenţi buni specialişti la diferite niveluri, Citește mai depart...

Vicepreședintele SUA, JD Vance, se declară 'optimist' că războiul din Ucraina poate fi încheiat

Statele Unite sunt optimiste că pot pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, a declarat vineri vicepreședintele JD Vance, care s-a întâlnit cu premierul italian Giorgia Meloni pentru a doua oară în 24 de ore, conform Mediafax. Citește mai departe...

Haos la Bilbao după calificarea în semifinale: Ciocniri violente între fani și poliție

Meciul de joi seară dintre Athletic Bilbao şi Glasgow Rangers, din manşa a doua a sferturilor de finală ale Ligii Europa, a fost urmat de ciocniri între poliţie şi suporterii celor două echipe. Şase persoane au fost reţinute de poliţie, relatează L'Equipe, citat de news.ro. Citește mai depar...

Scutită de tarife, Rusia profețește un dezastru din cauza politicilor lui Donald Trump

Deşi Rusia a fost ocolită de noile tarife comerciale anunţate la începutul lunii de fostul preşedinte american Donald Trump, Kremlinul recunoaşte că o eventuală escaladare a unui război comercial global ar avea consecinţe negative asupra economiei ruseşti, transmite CNBC, informează Citește ...

Șoferiță lăsată fără permis după ce a întors pe linia dublă continuă. Greșeala, filmată și postată pe rețele de socializare

O femeie de 34 de ani a fost amendată și lăsată fără permis după ce a întors mașina pe linia dublă continuă pe Drumul de Centură din Galați. Polițiștii s-au autosesizat după ce o filmare a apărut pe rețelele de socializare. Citește mai departe...

Ministrul Predoiu reacționează după moartea tragică, din cauza drogurilor, a tânărului Rrareș: Sunt profund afectat

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de droguri. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.