Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters, conform Mediafax.
În cadrul unui eveniment la Forumul Economic Mondial de la Davos, șeful NATO a declarat că alianța trebuie să investească mai mult în apărare, să crească producția industrială de apărare și să își asume o parte mai mare din cheltuielile de ajutor pentru Ucraina.
„În ceea ce privește Ucraina, avem nevoie ca și SUA să rămână implicate. Dacă această nouă administrație Trump este dispusă să continue să aprovizioneze Ucraina din baza sa industrială de apărare, factura va fi plătită de europeni, sunt absolut convins de acest lucru, trebuie să fim dispuși să facem acest lucru”, a spus Rutte.
Comentariile secretarului general au venit după ce președintele american Donald Trump a declarat la începutul acestei săptămâni că Uniunea Europeană ar trebui să facă mai mult pentru a sprijini Ucraina.
La Davos, Rutte a declarat, de asemenea, că este vital ca Rusia să nu câștige, deoarece acest lucru ar putea avea drept rezultat ca președintele rus Vladimir Putin să „bată palma” cu liderii Coreei de Nord și Chinei.