Emma Răducanu a fost eliminată miercuri, în optimile turneului WTA 500 de la Strasbourg (Franţa), dotat cu premii totale de 925.661 de euro, după ce s-a înclinat în trei seturi, 6-4, 1-6, 3-6, în faţa americancei Danielle Collins (46 WTA).
Americanca, finalista de anul trecut, s-a impus după o partidă de două ore şi 20 de minute în faţa britanicei de origine română, ocupanta locului 43 WTA, fostă campioană la US Open.
Răducanu a acuzat însă o accidentare în timpul setului al doilea, când a părăsit pentru zece minute terenul indicând că ar avea o problemă la spate, scrie DPA. Ea va fi spusă unei evaluări amănunţite înainte de a participa la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros.
Collins o va întâlni în sferturi pe rusoaica Ana Kalinskaia (30 WTA), care a reuşit să o învinsă pe americanca Jessica Pegula (3 WTA), principala favorită, cu 4-6, 6-4, 6-2.
Rezultatele de miercuri din optimile de finală:
Ana Kalinskaia (Rusia) - Jessica Pegula (SUA/N.1) 4-6, 6-4, 6-2
Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.9) - Ashlyn Krueger (SUA) 7-6 (7/3), 6-3
Emma Navarro (SUA/N.2) - Anna Blinkova (Rusia) 6-4, 6-1
Danielle Collins (SUA) - Emma Răducanu (Marea Britanie) 4-6, 6-1, 6-3