Elon Musk promite că va conduce Tesla pentru următorii cinci ani

Elon Musk promite că va conduce Tesla pentru următorii cinci ani
📅 2025-05-20


CEO-ul Tesla, Elon Musk, a confirmat marţi că intenţionează să rămână la conducerea companiei de vehicule electrice pentru cel puţin încă cinci ani, în cadrul unui interviu acordat la Forumul Economic Bloomberg din Qatar, desfăşurat la Doha, relatează CNBC, potrivit news.ro

”Da, fără nicio îndoială. Nu e vorba de bani. E vorba de un control rezonabil asupra viitorului companiei”, a spus Musk, subliniind că doreşte să-şi păstreze poziţia de CEO pentru a menţine controlul asupra direcţiei companiei.

El a menţionat că vrea să aibă suficientă putere de vot încât să nu poată fi înlăturat de investitori activişti.

Comentariile vin în contextul în care unii investitori au exprimat îndoieli privind implicarea lui Musk în Tesla, pe fondul rolului său crescut în administraţia Trump. Musk a fost o figură centrală în iniţiativa ”Department of Government Efficiency” (DOGE), un program menit să reducă birocraţia guvernamentală. El a declarat recent că va reduce considerabil timpul dedicat acestei activităţi, limitându-se la ”o zi sau două pe săptămână”.

Totuşi, Tesla a raportat o scădere de 20% a veniturilor din sectorul auto şi un declin de 71% al profitului net în primul trimestru din 2025. Acţiunile companiei au avut un început de an volatil, fiind în scădere cu peste 12% de la începutul lui 2025, deşi marţi au crescut cu aproximativ 1%.

Implicarea politică a lui Musk, mai ales în sprijinul lui Donald Trump, a atras proteste împotriva sa şi a companiei Tesla. Mai multe showroomuri au fost vandalizate, iar imaginea brandului a avut de suferit. Întrebat dacă ia personal reacţiile negative, Musk a răspuns afirmativ: ”Este în regulă să obiectezi politic, dar nu e în regulă să recurgi la violenţă, efigii sau ameninţări cu moartea.”

Musk a reiterat că va reduce considerabil cheltuielile politice în viitor, afirmând că a făcut deja destul.

Pe lângă Tesla, Musk este CEO al SpaceX şi deţine companii precum xAI şi Neuralink. El a declarat că serviciul de internet prin satelit Starlink, aflat în prezent sub umbrela SpaceX, ar putea deveni în viitor o companie publică de sine stătătoare.

”Este posibil ca Starlink să fie listată la bursă într-o zi”, a spus Musk.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Din joacă, mingea copiilor a ajuns în curtea unor vecini. Deranjați, au cerut o despăgubire impresionantă

Mohamed și Marie-Anne Bakhaty, proprietarii unei case de 2 milioane de lire sterline din Winchester, au fost recompensați cu despăgubiri în valoare de 1. Citește mai departe...

Nicușor Dan susține, la CNN, independența față de SUA: 'Europa trebuie să îşi asigure propria apărare'

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi seară, la CNN, că în opinia sa Europa trebuie să îşi asigure propria apărare şi că România trebuie să facă parte din demersul celorlalte state europene de a atinge acest deziderat. Citește mai departe...

Decizia care va zgudui Orientul Mijlociu: O mare putere globala este hotărâtă să recunoască 'Statul Palestina'

Franţa este hotărâtă să recunoască un stat Palestina, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noel Barrot, reiterând că aceasta este în interesul palestinienilor şi al israelienilor, informează AFP, conform Agerpres. Citește mai departe...

Manchester City a învins pe Bournemouth cu 3-1, iar De Bruyne a jucat ultimul meci pe Etihad Stadium

Manchester City a dispus marţi seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Bournemouth, într-un meci din etapa a 37-a a Premier League. Căpitanul „cetăţenilor”, Kevin De Bruyne, a disputat ultimul meci în faţa propriilor suporteri. Citește mai departe...

Mesaj de la Sorbona pentru Nicuşor Dan: Universitatea este încântată să îl enumere pe noul preşedinte al României printre foştii săi doctoranzi

Universitatea Sorbona a publicat un mesaj în care îl felicită pe Nicuşor Dan după câştigarea alegerilor prezidenţiale.”Nicuşor Dan întruchipează succesul unei cariere academice franco-române. Citește mai departe...

Procesul privind moartea lui Diego Maradona a fost suspendat. Care este motivul

Procesul privind moartea idolului fotbalului argentinian Diego Maradona a fost suspendat marţi pentru o săptămână, după ce una dintre judecătoarele tribunalului este suspectată că ar fi colaborat la pregătirea unui documentar. Citește mai departe...

Primul jucător care pleacă de la FCSB: 'Am terminat'

Willian Baeten (28 de an) este primul jucător la care Gigi Becali vrea să renunțe. Acesta a fost adus vara trecută de la FCU Craiova.Baeten a marcat un gol în preliminariile Champions League, în victoria 1-0 cu Maccabi Tel Aviv, dar nu a reușit să se impună la echipă. Citește mai departe...

BREAKING | George Simion a redactat cererea de anulare a alegerilor. Liderul AUR cere audierea șefului Telegram și expertizarea sistemului STS

Candidatul la alegerile prezidențiale George Simion, președintele AUR, a redactat o cerere oficială adresată Curții Constituționale a României (CCR) prin care solicită anularea procesului electoral desfășurat pentru alegerea Președintelui României, acuzând „neregularități Citește mai departe...

Erik ten Hag ar putea fi noul antrenor al echipei Ajax Amsterdam

Alex Kroes. Directorul tehnic al clubului Ajax Amsterdam, a declarat marţi, pentru postul de televiziune olandez NOS, că printre candidaţii la banca tehnică a „lăncierilor” se numără şi Erik ten Hag.„Erik ten Hag este pe listă de mult timp. Citește mai departe...

Aeroportul Cluj deschide rută directă spre Istanbul

Clujenii au o nouă opțiune de călătorie spre Turcia. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca a lansat oficial zborurile directe către Istanbul, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.