Elena Lasconi i-a cerut lui Bolojan să cadă niște capete: Doar așa, USR și PNL se pot alia

Elena Lasconi i-a cerut lui Bolojan să cadă niște capete: Doar așa, USR și PNL se pot alia
📅 2025-04-02

Elena Lasconi, preşedinta USR, a declarat luni, despre o retragere de la şefia USR, dacă pierde la alegerile, că nu ia în calcul acest lucru, pentru că o să intre în turul 2 şi o să câştige prezidenţialele. Lasconi a mai spus că ea poate să construiască şi că i-a spus lui Ilie Bolojan că ar trebui să facă o construcţie de dreapta, dar asta însemnă să cadă şi nişte capete.

Elena Lasconi a fost întrebată la Pro TV dacă se va retrage de la şefia USR, în cazul în care nu intră în turul doi la prezidenţiale. ”Nu, pentru că eu o să intru în turul 2 şi o să câştig prezidenţiale, dar să presupunem, merg pe scenariul negativ, pe care eu niciodată nu l-am urmat, pentru că în viaţa mea, întotdeauna când am intrat într-o competiţie, am intrat ca să câştig, nu să pierd, dacă s-ar întâmpla lucrul ăsta, nu, pentru că eu pot să construiesc”, a spus Lasconi. Preşedinta USR a arătat că s-ar bucura dacă şi Ilie Bolojan ar înţelege asta. ”Eu când l-am văzut prima dată, anul trecut, după anularea alegerilor, i-am spus că ar trebui să facem o construcţie de dreapta, să consolidăm dreapta, pentru că PNL s-a uzat foarte mult în această coaliţie contra naturii de două ori cu PSD-ul şi cred că am putea să facem o construcţie solidă şi credibilă de dreapta, dar asta ar însemna că ar trebui să cadă şi nişte capete”, a subliniat Elena Lasconi.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Alertă sanitară: Noi focare de febră aftoasă în Ungaria. România cere vaccinare preventivă în UE

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin - Ionuţ Barbu, a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că în Ungaria au mai fost depistate încă două focare de febră aftoasă şi că a primit promisiuni de la nivelul Comisiei Europene că, în cazul în care vor mai fi identificate Citește mai d...

Pam Bondi cere pedeapsa cu moartea pentru Luigi Mangione, acuzat de uciderea unui patron al asigurărilor

Departamentul american al Justiţiei anunţă că cere condamnarea la morte a lui Luigi Mangione, un tânăr acuzat de uciderea la începutul lui decembrie, la New York, a unui patron al asigurărilor private de sănătate, Brian Thompson, ca răzbunare împotriva acestui sector, relatează Citește mai d...

VIDEO Marcel Ciolacu anunță noul Obiectiv de Țară al României: Este cel mai dur și mai complex test!

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că noul Obiectiv de Țară al României îl reprezintă aderarea la OCDE. El a precizat că gestionarea acestui obiectiv, în paralel cu implementarea proiectelor din PNRR, reprezintă cel mai dur și mai complex test pentru administrația din România. Citește mai d...

Cele două pastile care nu trebuie luate împreună niciodată. Pericolele unei combinații riscante

Există medicamente care, deși aparent inofensive, nu ar trebui combinate niciodată, deoarece pot provoca efecte periculoase. Printre acestea se numără magneziul și relaxantele musculare, care, luate împreună, pot duce la o serie de reacții adverse nedorite. Citește mai departe...

VIDEO Bolojan, la evenimentul OCDE: Nu un președinte sau un Guvern schimbă o țară, ci oamenii din acea țară

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat la conferința „România și OCDE” că suntem la jumătatea procesului de aderare al României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și că ceea ce mai este de făcut poate continua într-un ritm susținut Citește mai depar...

Dosarul Mineriada, punct și de la capăt! Cătălin Predoiu salută demersul procurorilor: 'Moment care trebuie apreciat, chiar dacă a venit mai târziu'

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri că trimiterea în judecată a unor persoane în dosarul Mineriadei este de apreciat, chiar dacă a venit mai târziu decât "ne-am fi dorit cu toţii". Citește mai departe...

Prahova County, tourist destination worth visiting both in summer and winter

Prahova County offers numerous experiences for both Romanian and foreign tourists, both in summer and winter, as it boasts 24 ski slopes, over 20 wineries, famous castles and locations with the highest number of sunny days per year or with waters as salty as the Dead Sea, even though the road Cit...

Zelenski se întâlnește cu liderii occidentali pentru discuții despre desfăşurarea de trupe în Ucraina

Liderii militari occidentali urmează să discute vineri despre posibila desfăşurare de trupe în Ucraina, a declarat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa, conform Agerpres. Citește mai departe...

Ziua Internațională a Autismului: Mesajul psihologului Mădălina Stanca despre acceptarea și integrarea copiilor cu TSA

Psihologul Mădălina Stanca, din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, a afirmat, miercuri, de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, că această tulburare este "cea mai frecventă afecţiune cronică a copilăriei Citește mai departe...

Două echipe se vor califica astăzi în semifinalele Cupei României: Meciuri decisive

Alte două echipe se vor califica în semifinalele Cupei României, în urma partidelor din sferturi programate miercuri. Mațri seara, Farul Constanța a devenit prima semifinalistă a competiției, informează news.ro. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.