Economistul Radu Georgescu spune ce trebuie să știi înainte de a lua un credit pentru apartament sau mașină

Economistul Radu Georgescu spune ce trebuie să știi înainte de a lua un credit pentru apartament sau mașină
📅 2024-12-21

Economistul Radu Georgescu susține într-o postare pe Facebook că în România nu există „cultura creditelor bancare” și că mulți români „nu înțeleg ce înseamnă un credit ipotecar” sau „să plătești lunar un credit pe 30 de ani”. În răspunsul său pentru cei care se întreabă dacă este bine să ia un credit pentru apartament, mașină sau alte lucruri, Georgescu recomandă să își estimeze veniturile pentru următorii cinci ani într-un mod pesimist, iar apoi să împartă suma la 2. „Numai așa poți fi oarecum sigur când iei un credit”, adaugă economistul, potrivit News.ro.

„Acum 3 ani un fost coleg şi-a cumpărat în leasing o maşină de 70.000 euro. L-am întrebat de ce nu şi-a luat una de 25.000 euro. Mi-a spus că îşi permite. L-am întrebat până când îşi permite? Şi-a mai permis 2 ani. Între timp, Banca Transilvania a cumpărat banca la care lucra. Iar el a rămas fară job. Eu am lucrat 2 ani la una dintre cele mai mari firme din Elveţia, Swisscom Am fost suprins când am văzut că CEO-ul conduce o Skoda. Probabil tipul câştiga peste 1 milion de euro/an”, afirmă economistul Radu Georgescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El aminteşte afirmaţia lui Milton Friedman, câştigător al Premiului Nobel pentru economie, potrivit căreia „partea frumoasă la un credit ţine până când începi să-l dai înapoi”.

Radu Georgescu spune că în Romania „nu avem cultura creditelor bancare şi că „habar nu avem ce înseamnă un credit ipotecar”.

„Creditul ipotecar nu exista în anul 2000. Nu avem habar ce înseamnă să plăteşti lună de lună un credit pe 30 de ani. Bonus. Nu avem habar ce se va întâmpla în următorii 5 ani. În ultimii 4 ani am trecut printr-o pandemie, o explozie a inflaţiei şi a dobânzilor la credite, un război la granita şi am început să vorbim despre naţionalizări. Acum 4 ani aceste lucruri păreau un film SF”, explică Radu Georgescu.

”Doar aşa eşti cât de cât sigur când iei un credit”

Economistul mai spune că mulţi oameni îl întreabă dacă este bine să-şi facă un credit pentru apartament, maşină etc.

„Le spun să-şi estimeze într-un mod pesimist veniturile pe următorii 5 ani. Apoi să împartă la 2. Doar aşa eşti cât de cât sigur când iei un credit”, afirmă Georgescu.

Întrebat cum explică creşterea constantă a preturilor la locuinţe, economistul răspunde că este usor să iei credit, dar este „infinit mai greu să-l plăteşti înapoi la bancă”.

„Dacă iei acum un credit de 100.000 euro, plăteşti în 30 de ani o dobândă către bancă de 230.000 euro. Adică mai mult decât dublu cât este preţul apartamentului. Câţi înteleg acest lucru?”, întreabă retoric consultantul economic.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Costul izolării: cum a fost afectată România de pierderea miliardelor de euro din cauza menținerii în afara spațiului Schengen

Menținerea în afara spațiului Schengen a costat România peste 2 miliarde de Euro anual, ceea ce înseamnă că beneficiile de care s-ar bucura țara noastră după aderarea completă sunt semnificative, însă abia după un timp vor fi vizibile efectele. Citește mai departe...

Victime în urma unui atac ucrainean cu rachetă în regiunea rusă Kursk

Victime în urma unui atac ucrainean cu rachetă în regiunea rusă Kursk, informează autorităţile locale, potrivit Rador Radio România.Autorităţile ruse au anunţat că s-au înregistrat numeroase victime după un atac ucrainean cu rachetă asupra oraşului Rilsk, din regiunea Kursk. Citește mai depa...

Bombă în lumea științifică: astronomii descoperă canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului

Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce se extinde pe aproximativ 300 de ani-lumină, formată în urma mai multor explozii stelare de tip supernovă. Citește mai departe...

AC Milan a învins vineri seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Hellas Verona, în primul meci al etapei a 17-a din Serie A

Echipa italiană AC Milan a învins vineri seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Hellas Verona, în primul meci al etapei a 17-a din Serie A, informează news.ro. Citește mai departe...

LIVE TEXT - Război în Ucraina: Armata ucraineană se retrage din două zone ale regiunii Donețk

Retragere strategică - Armata ucraineană se retrage din două zone ale regiunii Donețk. Militarii ucraineni au luat decizia, deoarece riscau să fie încercuiți de ruși. Citește mai departe...

Horoscopul zilei de 22 decembrie 2024. Balanțele caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Horoscopul zilei de 22 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Balanței caută adevărul. Aceste zodii încearcă să afle ccum anume se va schimba viața lor în perioada ce urmează. Zodiile vor primi o mulțime de oportunități de dezvoltare. Citește mai departe...

Bundesliga: Bayern Munchen a învins pe RB Leipzig cu 5-1, într-un meci care a intrat în istorie

Echipa germană Bayern Munchen a dispus vineri seara, pe teren propriu, scor 5-1, de gruparea RB Leipzig, în meciul de debut al etapei a 15-a din Bundesliga, scrie news.ro. Citește mai departe...

Descoperirile care schimbă istoria oamenilor: Dovezi de crime în masă și canibalism într-o vreme considerată pașnică și stabilă

Descoperirea recentă a arheologilor din Marea Britanie dezvăluie o realitate sumbră despre Epoca Bronzului, spulberând imaginea unei perioade pașnice și stabile. Citește mai departe...

Un oraș din Balcani ajunge în topul celor mai poluate orașe din Europa și din lume

Un oraș din Balcani a intrat brusc în topul mondial al poluării. Este vorba despre Sarajevo, capitala statului Bosnia și Herțegovina, care în această săptămână a devenit cel mai poluat oraș din Europa. În prezent calitatea aerului este clasificată drept „periculoasă”. Citește mai departe...

PS Ignatie, în Pastorala de Crăciun: 'Vor să evadăm din citadela, fie ea chiar imperfectă, a valorilor europene şi nord-atlantice'

În Pastorala de Crăciun din acest an, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, transmite un mesaj profund și ferm despre realitatea socio-politică din România. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.