Economistul Cristian Păun, anunț apocaliptic pentru 2025: 'Cel mai probabil va creşte TVA'

Economistul Cristian Păun, anunț apocaliptic pentru 2025: 'Cel mai probabil va creşte TVA'
📅 2025-01-01

Specialistul în economie Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, identifică zece „pericole” pentru anul 2025, între acestea numărându-se inflaţia, creşterea fiscalităţii, dobânzile ridicate, încetinire creşterii economice, instabilitatea politică şi extremismul.

În acest context, profesorul are o serie de recomandări: „Tăiaţi de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum. Consolidaţi-vă rezervele. Dacă se poate, găsiţi noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceţi ca şi acest an să contribuie decisiv la independenţa voastră financiară. Evitaţi creditul de consum, pe cât posibil. Folosiţi creditarea doar la nevoie şi doar pentru investiţii”, a spus acesta, informează News.ro.

Pe primul loc între „pericolele din 2025” se află, în opinia profesorului Cristian Păun, inflaţia.

„Cu un deficit în continuare excesiv şi dificil de temperat în condiţiile unei economii care stagnează, inflaţia rămâne fenomenul macroeconomic cel mai periculos şi pentru anul 2025. Când cheltuieşti resurse pe care nu le ai, mai ales distribuite pentru consum (salarii, pensii, asistenţă socială), nu ai cum să ai o creştere de preţuri constantă şi consistentă. Deficitul României, ca procent din PIB, poate nu pare mare, dar ca sume absolute este imens. Acele sume nu există în realitate, nu le produce economia reală, se aduc din viitor prin împrumuturi”, explică profesorul într-un mesaj postat pe Facebook în prima zi a anului.

Creşterea fiscalităţii ”într-o ţară în care presiunea fiscală este enormă” este un alt pericol, în opinia lui Cristian Păun. Acesta explică faptul că taxa pe stâlp, „câteva taxe mărite” precum împozitul pe dividende, eliminarea de facilităţi pentru categorii profesionale sau micşorarea plafonului pentru a fi încadrat drept microîntreprindere dar şi accize mai mari, „toate înseamnă taxe mai multe şi mai mari pentru 2025”.

„Probabil vor creşte şi alte taxe, dar în a doua jumătate a anului, după alegerile prezidenţiale (cel mai probabil va creşte TVA)”, este de părere profesorul

Printre pericolele identificate de acesta pentru acest an se numără „presiune aşi mai mare pe cei cu venituri mici şi foarte mici”, dobânzile despre care crede că vor rămâne la un nivel ridicat atâta timp cât nu se rezolvă problema deficitului şi a inflaţiei, încetinirea creşterii economice şi în România şi în ţările din UE, principalii parteneri comerciali şi principalii investitori în economia românească.

Instabilitatea politică, încetinirea drastică a reformelor, degradarea poziţiei României în clasamentele internaţionale care conferă credibilitate şi „accentuarea şi mai mult a curentului extremist (naţionalist, suveranist)” care „va genera o depărtare de ceea ce a generat şi generează cea mai mare parte a prosperităţii pe aici: multinaţionale, integrare europeană, integrare financiară, globalizare” sunt alte pericole pentru economie şi societate în opinia lui Cristian Păun.

„Având în vedere aceste pericole, recomand şi pentru 2025 prudenţă maximă. Investiţi mult în voi, specializaţi-vă şi mai mult în cât mai multe lucruri, creşteţi capacitatea voastră de rezilienţă şi rezistenţă la crize. Fiţi cumpătaţi şi tăiaţi de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum (pot fi amânate). Fiţi atenţi la informaţiile şi ştirile care vizează toate aceste 10 pericole şi acţionaţi în consecinţă. Consolidaţi-vă rezervele. Dacă se poate, găsiţi noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceţi ca şi acest an să contribuie decisiv la independenţa voastră financiară. Evitaţi creditul de consum, pe cât posibil. Folosiţi creditarea doar la nevoie şi doar pentru investiţii. Mai ales investiţii cu valoare adăugată mare, efect de antrenare mare. Aveţi grijă mare la sănătate. Este foarte costisitor să te îmbolnăveşti în România. În România este o investiţie personală importantă, cu valoare adăugată extrem de mare”, concluzionează Cristian Păun.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

'De facto, ei sunt români' - Moscova recunoaște, dar vede criza gazelor ca pe o integrare a Moldovei în România

Rusia continuă atacurile la adresa Chișinăului. Kremlinul spune că Republica Moldova se folosește de criza gazelor pentru a se apropia de România și de NATO. „Imperialismului românesc” revine constant în discursul oficialilor de la Moscova. Citește mai departe...

VIDEO Ultimă oră: Atac armat în Muntenegru. Cel puțin patru persoane ucise, inclusiv doi minori

Un bărbat înarmat din Muntenegru a ucis cel puțin patru persoane, inclusiv doi copii, miercuri, în interiorul unui restaurant din capitala istorică Cetinje. După incident, el a ieșit afară și a continuat să tragă, potrivit poliției și presei locale. Citește mai departe...

Victor Ponta îi mitraliază pe Nicușor Dan, Crin Antronescu și Elena Lasconi: Marionete! Dacă votezi Georgescu, nu esti anti european

Victor Ponta îi critică dur pe Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, despre care spune că sunt dispuși să joace un rol de marionetă, numai ca să apară pe TV. Ponta atenționează că votanții lui Călin Georgescu merită respect.”Politicienii spun ca au invatat lectia. Citește mai departe...

România face un salt uriaș în domeniul energiei verzi - Anul 2025 va bate recordurile la proiecte eoliene și solare

Anul acesta ar putea fi puse în funcţiune proiecte eoliene şi solare de 2.424 MW, arată datele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), furnizate recent către ZF.Anul acesta ar putea fi puse în funcţiune proiecte eoliene şi solare de 2. Citește mai departe...

VIDEO Imagini teribile de la atacul din SUA: suspectul avea un steag al Statului Islamic

Bărbatul suspectat că a intrat cu un vehicul într-o mulţime în oraşul New Orleans, provocând moartea a cel puţin 10 persoane şi rănind alte 35, a fost identificat de FBI ca fiind Shamsud-Din Jabbar, un cetăţean american în vârstă de 42 de ani, a anunţat miercuri poliţia Citește mai departe...

Studenţii pot cumpăra, din 2025, biletele de tren cu reducere de 90 la sută doar pentru călătoriile între domiciliu și universitate

Studenţii pot cumpăra, începând de miercuri, bilete de tren cu reducere de 90 la sută doar pentru distanţa/rutele dintre localitatea de domiciliu şi cea unde se află universitatea la care sunt înscrişi. Citește mai departe...

Două surori, dintre care una de 12 ani şi cealaltă cu probleme medicale, căutate de poliţişti

Două surori, dintre care una are 12 ani şi cealaltă are unele probleme medicale, sunt căutate de poliţiştii din Argeş după ce au plecat de acasă, din Piteşti, şi nu s-au mai întors. Adolescenta a discutat la telefonul cu unul dintre părinţi, iar apoi nu a mai putut fi contactată. Citește mai...

Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei

Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președintelui libertarian Javier Milei, chiar dacă economiștii pun la îndoială sustenabilitatea prețurilor ridicate din Argentina, notează Financial Times. Citește mai departe...

Noul șef al sportului românesc anunță revoluție: Diferențele de finanțare dintre federații vor fi istorie

Thomas-Răzvan Moldovan, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), a afirmat, într-un mesaj transmis la început de an, că va face tot posibilul pentru a elimina inechităţile dintre federaţii şi va lupta prin toate mijloacele pentru combaterea corupţiei. Citește mai departe...

Informație explozivă lansată de serviciile secrete: Rusia pregătea un război cu Japonia și Coreea de Sud (FT)

Armata rusă a pregătit o listă de 160 de facilități în Japonia și Coreea de Sud în cazul unui potențial război cu cele două țări, relatează publicația Financial Times, care a primit documente secrete ale armatei ruse pentru 2013-2014 din surse occidentale. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.