Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Comandantul lagărului îi scotea din baracă în fiecare dimineață pe cei doi frați din Flutura și le punea în mâini două hârlețe, mânându-i într-un câmp care se întindea cât cuprindeai cu ochii în jurul lor. Un gardian rămânea zi de zi cu ei, iar el pleca. Ei trebuiau să sape pământul sălbăticit de ani buni.
După ce comandantul se făcea nevăzut cu motocicleta sa cu ataș în spațiul de necuprins al lagărului, gardianul își răsucea o țigară, se așeza la poalele unui copac stingher și fuma privindu-i pe cei doi deținuți, care se luptau cu pământul pârlogit.
Șesul acela fusese până la război o porumbiște, dar acum nimic nu mai amintea de aceasta. Bălării și buruieni creșteau în devălmășie peste tot.
Ogorul părăginit era îngrădit cu un zid.
Gardianul sforăia cu țigara stinsă în mână, lipit cu bustul de trunchiul copacului.
Dezbrăcați până la brâu, cei doi deținuți români săpau pământul pârjolit de soare.
Deodată, lui Iacov i se păru că aude pe cineva chicotind și se opri din săpat. Oare i se năzare? Oare are halucinații din cauza căldurii și a muncii epuizante?
Și-a întors capul în direcția de unde se auzeau râsetele și înlemni. Zidul din spatele lui era plin ochi cu femei, care râdeau arîtându-i cu degetele.
- Gheorghe, tu ai văzut?, l-a întrebat Iacov pe fratele său, care surzise înainte de-a fi luați prizonieri.
- Ce să văd?
- Uită-te în spatele tău.
Gheorghe sa răsucit pe cîlcâie și îi căzu maxilarul. Femeile le făceau din mâini. Le ziceau prin semne să arunce hârlețele și să vină la ele. Le arătau țâțele sau coapsele năucitoare. Opriți din scobit pământul ostil, cei doi bărbați din Flutura le priveau cu gura căscată. Femeile alea veneau dintr-un sat fără bărbați. Soții sau iubiții lor erau plecați pe front, unde unii dintre ei au și murit deja.
În ziua aia, trei femei, tăind cu un foarfece brâul de sârmă ghimpată, au sărit zidul. Paznicul dormea. I-au legat mâinile de trunchiul înfierbântat cu propria lui curea și i-au scos pantalonii, iar una dintre ele l-a trezit și a început să-l călărească. Atunci au sărit peste zid și celelalte femei- vreo zece în total- și i-au înconjurat pe cei doi deținuți pentru a nu le permite să fugă, dacă ar fi vrut s-o facă. I-au împins în baracă. Elke fu prima care-l avu pe Iacov și refuză să-l mai împartă și cu celelalte femei. Care l-au avut pe rând pe Gheorghe, storcându-l de toată vlaga. Cele care și-au satisfăcut deja poftele, au luat hârlețele în mâini șu au săpat în locul deținuților sleiți de puteri pământul nesfârșit din jurul lor.
A doua zi femeile au reapărut la o jumătate de oră după ce s-a cărat comandantul ursuz. Gardianul dormea din nou sau, poate, doar se prefăcea că doarme. Nici de data asta Elke nu vru să-l împartă pe Iacov cu celelalte femei, care au apucat-o de mâini și de picioare și au aruncat-o într-un colț al bărăcii. Dar el refuză să se întindă cu ele. El o voia doar pe Elke. Sătencile i-au legat mâinile și picioarele de corlatele patului și au tăbărât pe el. A reapărut Elke cu pistolul-mitralieră al gardianului în mâini, țipând să-l lase în pace pe Iacov sau le omoară pe toate.Elke era atât de furioasă că ar fi putut să apese pe trăgaci. Femeile s-au retras ca fripte din jurul lui Iacov, iar din ziua aceea niciuna dintre ele nu s-a mai dat la el. Elke era nebună. Cu Elke mai bine era să nu te pui. Ele o știau nu de azi sau de ieri, iar de când o știau consăteanca lor era tare aprigă la mânie. Și foarte răzbunătoare.
Din ziua aceea, toate se năpusteau doar la Gheorghe sau la gardian, istovindu-i de puteri.
La vreo săptămână după asta Gheorghe șu gardianul au murit subit și nimeni nu știa de ce.
Câmpul ăla nesfârșit era arat pe toată suprafața lui nemărginită, spre marea consternare a comandantului, care nu-și putea explica modul în care cei doi deținuți i-au putut veni de hac într-un timp atât de scurt. Și el avea pământ, foarte mult pământ, undeva în sudul Germaniei, după care tânjea ca după o femeie. Înainte de război, îl ara și el în fiecare primăvară și toamnă. Comandantul a fost atât de încântat de hărnicia celor doi deținuți, încât celui rămas în viață i-a redat libertatea. Gheorghe se mută la Elke. Pentru totdeauna.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.