Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel Ciolacu să fie în continuare prim-ministru. Fritz consideră că „ar fi dificil pentru România acuma un preşedinte Iohannis care şi-a autoprelungit mandatul să numească un premier care este fix premierul pe care l-am avut până acuma, care, totuşi, a pierdut nişte alegeri”.
Dominic Fritz a fost întrebat dacă PSD vrea să îl propună pe Marcel Ciolacu prim-ministru.
”În întâlnirile la care am participat eu nu s-a discutat acest lucru, nici nu s-a spus că nu ar vrea să candideze pentru această funcţie. Eu, personal, cred că ar fi dificil pentru România acuma un preşedinte Iohannis care şi-a autoprelungit mandatul să numească un premier care este fix premierul pe care l-am avut până acuma, care, totuşi, a pierdut nişte alegeri”, a afirmat Dominic Fritz, marţi seară, la Digi 24.
El a precizat că este nevoie de „o guvernare a schimbării”.
„Nu putem, iarăşi, să dăm acest miraj al stabilităţii şi pe altarul stabilităţii să sacrificăm toate valorile democratice. De aceea USR îşi asumă responsabilitatea pentru guvernare, dar trebuie să fie o guvernare a schimbării”, a adăugat vicepreşedintele USR.
Întrebat dacă PSD ar trebui să dea premierul, Fritz a răspuns că este conştient de scorurile obţinute de fiecare partid la alegerile parlamentare.
El e de părere că în următoarele două zile ar trebui ”tranşată întrebarea” legată de o eventuală participare a USR la guvernare alături de PSD, PNL şi UDMR.