Profesorul și lingvistul, Alexandru Niculescu, a încetat din viață la vârsta de 96 de ani. Acesta trăia la Paris, acolo unde a cerut azil politic în perioada comunistă și de unde a continuat să fie una dintre cele mai respectate voci ale exilului comunist din România.
Anunțul a fost făcut de către Ionuț Vulpescu, cel care i-a fost student și apropiat.
”S-a stins din viață, la Paris, la 96 de ani, profesorul și lingvistul Alexandru Niculescu. A fost un strălucit urmaș al profesorilor săi, marii lingviști Alexandru Rosetti, alături de care este în această fotografie, și Iorgu Iordan. Imediat după absolvirea Facultății de Litere, în 1950 și până în 1985, a predat lingvistică romanică și lingvistică românească la Universitatea din București. În 1985 a cerut azil politic în Franța și a fost una dintre vocile respectate ale exilului românesc, în ultimii ani ai comunismului. Profesor asociat la Universitatea Paris IV - Sorbona, a fost profesor la Viena, Padova și a ocupat prin concurs prima catedră de limba română a Universității din Udine. Când avea deja 89 de ani, am avut bucuria să îmi ofere ultima sa lucrare, “Creștinismul românesc. Studii istorico-filologice”. A fost apreciat în Italia, Franța, în România poate mai puțin decât ar fi meritat. Transmit soției sale, doamna academician Florica Dimitrescu-Niculescu și fiului său, istoricul Adrian Niculescu, întreaga mea compasiune. Dumnezeu să îl odihnească!”, scrie Ionuț Vulpescu.