În septembrie 1956, caporalul Eldridge Jones se afla pe un acoperiș însorit al unei vechi tabere militare situate la o oră de San Francisco, săpând în pământ radioactiv. Prea tânăr pentru Coreea și prea bătrân pentru Vietnam, Jones nu a fost niciodată implicat în lupte.
Cu un an înainte, el fusese unul dintre miile de soldați americani expuși direct la radiații în timpul testelor cu arme nucleare desfășurate la suprafață în deșertul Nevada. Acum, el se afla din nou în fața unui risc similar, fiind expus la „precipitații nucleare simulate” obținute în laborator, materiale ce emiteau radiații ionizante asemănătoare cu cele ale bombei atomice, conform The Guardian.
O nouă analiză a documentelor aduce mai multe informații despre aceste experimente. Exercițiul de la Camp Stoneman, situat aproape de Pittsburg, California, era parte dintr-un program amplu desfășurat pe parcursul a mai mulți ani, organizat de o unitate militară de cercetare aflată pe un șantier naval din San Francisco, într-un cartier majoritar de muncitori de culoare. O revizuire a mii de documente guvernamentale și academice, completată de interviuri cu militari afectați, oferă o nouă perspectivă asupra operațiunilor Laboratorului de Apărare Radiologică al Marinei SUA, situat la șantierul naval Hunters Point din San Francisco.
Între 1946 și 1963, oamenii de știință din acest laborator au expus conștient cel puțin 1.073 de persoane – militari, docheri, angajați ai laboratorului și alți civili – la radiații periculoase, prin jocuri de război, teste de decontaminare și studii medicale. Analiza a evidențiat faptul că laboratorul a desfășurat cel puțin 24 de experimente care au implicat expunerea la radiații, un număr mult mai mare decât cel recunoscut în revizuirile oficiale anterioare. De asemenea, rapoartele de siguranță consemnează numeroase accidente în care personalul a primit doze de radiații mai mari decât limitele federale de sănătate de la acea vreme.
Cercetătorii laboratorului au monitorizat expunerea lucrătorilor care încercau să curețe navele iradiate în urma unui test cu bombă atomică. Soldaților li s-a cerut să se târască prin câmpuri de nisip și pământ radioactiv. În cadrul studiilor clinice, substanțele radioactive au fost aplicate pe pielea lor, injectate sau administrate pe cale orală. Aceste teste au fost realizate fără consimțământul persoanelor implicate.
Documentele dezvăluie că oficialii de rang înalt din guvernul american au aprobat în scris aceste experimente. În plus, cercetătorii au obținut informații limitate în urma acestor teste și nu toți participanții au fost monitorizați corespunzător pentru a evalua expunerea lor. De asemenea, nu există dovezi că laboratorul ar fi investigat efectele pe termen lung asupra sănătății celor implicați în experimente sau asupra comunităților din jur, nici pe durata activității laboratorului, nici după închiderea acestuia în 1969.
Laboratorul naval din San Francisco a fost un centru de cercetare esențial în timpul Războiului Rece, concentrându-se pe „apărarea radiologică”, tehnici destinate să ajute populația și armata să facă față unui atac atomic.
Era parte a unei rețele naționale care includea universități, spitale și laboratoare care aveau permisiunea de a manipula materiale radioactive periculoase. Fiind una dintre primele astfel de instituții aflate sub controlul Pentagonului, a devenit un centru major de cercetare pentru Armata SUA. Conform documentelor, directorii laboratorului susțineau riscurile asumate cu subiecți umani fără a obține consimțământul informat sau a testa inițial pe animale, un semn al eticii medicale și al standardelor de siguranță mai permisive din acea perioadă.