E posibil ca arheologii care fac săpături sub Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim să fi făcut o descoperire de excepție: dovezi ce susțin identificarea locului unde, potrivit tradiției creștine, a fost înmormântat Iisus Hristos după răstignire.
Fragmente de ziduri, morminte săpate în stâncă și urme de vegetație antică confirmă detalii menționate în Evanghelia după Ioan și oferă noi perspective asupra istoriei religioase a orașului.
Ca mijloc literar, descrierea locului de înmormântare al lui Iisus Hristos are o putere aparte: oferă un contrast între locul morții lui Iisus – Calvarul (numit și Golgota, ambele provenind din latină, însemnând „locul craniului”) – și o grădină roditoare, plină de viață.
În același timp, încheie simbolic narațiunea evanghelică a lui Hristos, care începe cu arestarea sa în grădina Ghetsimani. Ca element de poveste, această singură propoziție din Evanghelia după Ioan (cea mai recent redactată dintre cele patru evanghelii canonice, conform majorității cercetătorilor) are o forță considerabilă tocmai prin concizia sa.
Pelerinajul, o dificultate majoră pentru arheologii care vor să studieze locul considerat sfânt
Însă, ca document istoric care ar trebui să indice exact unde a fost înmormântat unul dintre cei mai cunoscuți oameni din istorie, ar putea fi considerată extrem de vagă, scrie Prevention.
Totuși, potrivit unei noi descoperiri relatate de The Times of Israel, această frază ar putea fi cheia care ajută la confirmarea locului unde a fost așezat, după răstignire.
După cum notează publicația, locul unde se află în prezent Biserica Sfântului Mormânt este considerat, conform tradiției creștine, că include atât locul crucificării, cât și mormântul în care a fost îngropat Hristos.
Din acest motiv, este vizitat în permanență de pelerini din întreaga lume, care vin să se roage la locul unde cred că a fost așezat Mesia timp de trei zile, înainte de învierea din Duminica Paștelui. Dar tocmai această popularitate reprezintă o dificultate majoră pentru arheologii care vor să studieze locul considerat sfânt.
La aceasta se adaugă, conform Times, „decenii de conflicte interne” între cele trei comunități religioase responsabile de administrarea bisericii: Patriarhia Ortodoxă, Custodia Țării Sfinte și Patriarhia Armeană. În 2019, când aceste grupuri au ajuns în sfârșit la un acord privind necesitatea renovării podelei bisericii – datând din secolul al XIX-lea –, o echipă de arhitecți italieni de la Universitatea La Sapienza a văzut în acest lucru o oportunitate.
„Odată cu lucrările de renovare, comunitățile religioase au decis să permită și săpături arheologice sub podea”, a explicat Francesca Romana Stasolla, de la Universitatea La Sapienza din Roma, pentru Times of Israel. Săpăturile se desfășoară sub coordonarea ei începând cu anul 2022.
„Facem cu rândul, dar echipa noastră din Ierusalim are în permanență între 10 și 12 persoane”, a spus Stasolla, menționând că majoritatea echipei rămâne în Roma, unde procesează datele primite. Din când în când, echipa din teren este completată de specialiști precum geologi, arheobotaniști sau arheozoologi. Contribuțiile acestora s-au dovedit esențiale, deoarece sub podeaua din secolul al XIX-lea se află o carieră de piatră care datează din Epoca Fierului (1200–586 î.Hr.).
În perioada în care a trăit Iisus, această carieră era folosită ca necropolă, cu mai multe morminte săpate direct în stâncă
Nu era singura zonă funerară de acest tip din Ierusalim, dar atunci când Constantin – primul împărat roman convertit la creștinism – s-a aflat la putere, acest sit a fost cel ales de primii creștini ca loc al înmormântării, astfel că împăratul a ordonat construirea primei versiuni a Bisericii Sfântului Mormânt pe acest loc (biserica a fost avariată de-a lungul secolelor, iar forma actuală datează din perioada cruciadelor, în secolul al XII-lea).
Echipa condusă de Stasolla a descoperit că, între momentul exploatării carierei în Epoca Fierului și ridicarea bisericii deasupra, zona atribuită mormântului fusese, la un moment dat, folosită pentru agricultură, dovadă fiind urmele unor măslini și viță-de-vie vechi de 2.000 de ani.
„Au fost construite ziduri joase de piatră, iar spațiul dintre ele a fost umplut cu pământ”, a explicat Stasolla, adăugând: „Descoperirile arheobotanice au fost deosebit de interesante pentru noi, în lumina a ceea ce este menționat în Evanghelia după Ioan, ale cărei informații par a fi scrise sau colectate de cineva familiarizat cu Ierusalimul din acea vreme. Evanghelia menționează o zonă verde între Golgota și mormânt, iar noi am identificat aceste câmpuri cultivate.”
„Adevărata comoară pe care o scoatem la iveală este istoria oamenilor care au dat acestui loc semnificația sa prin manifestarea credinței lor aici”
Stasolla a recunoscut că o analiză completă a tuturor artefactelor descoperite – printre care se numără monede și ceramică datate în jurul secolului al IV-lea – va dura ani de zile.
Cât despre întrebarea dacă această descoperire confirmă fără îndoială locul înmormântării lui Hristos, Stasolla a preferat o perspectivă diferită.
„Adevărata comoară pe care o scoatem la iveală este istoria oamenilor care au dat acestui loc semnificația sa prin manifestarea credinței lor aici”, a declarat ea pentru Times. „Fie că cineva crede sau nu în autenticitatea istorică a Sfântului Mormânt, faptul că generații de oameni au crezut este un lucru obiectiv. Istoria acestui loc este istoria Ierusalimului și, cel puțin dintr-un anumit moment, este și istoria cultului lui Iisus Hristos.”