Del Piero a obținut licența Pro, iar fanii Juventus îl vor pe banca tehnică

Del Piero a obținut licența Pro, iar fanii Juventus îl vor pe banca tehnică
📅 2025-05-21

Fostul campion mondial Alessandro Del Piero i-a făcut pe fanii echipei de fotbal Juventus să viseze că într-o zi ar putea antrena formaţia torineză, după ce a anunţat marţi că a obţinut licenţa UEFA Pro, scrie Reuters.

Del Piero, care a petrecut 19 sezoane la Juventus, câştigând şase titluri în Serie A şi Liga Campionilor, a finalizat cursul organizat de federaţia italiană de fotbal (FIGC) la Coverciano, în Florenţa, potrivit Agerpres.

''Începând de astăzi, îmi puteţi spune 'Mister'. Datorită FIGC şi tuturor profesorilor care m-au însoţit în acest curs, sunt recunoscător tuturor oamenilor care au colaborat şi au împărtăşit cu mine această importantă călătorie de a deveni antrenor'', a spus Del Piero într-o postare pe reţelele de socializare.

Fosta vedetă, în vârstă de 50 ani, este încă un erou la clubul pe care l-a părăsit în 2012, iar anunţul său a fost întâmpinat cu numeroase comentarii din partea fanilor lui Juventus care îşi doresc revenirea acasă a idolului lor.

Când Del Piero a părăsit clubul Juventus, ''Bătrâna Doamnă'' a vrut să retragă tricoul său cu numărul 10, dar jucătorul a refuzat oferta, spunând că îşi doreşte ca şi alţi copii să poată visa să-l poarte într-o zi.
Juventus nu a mai câştigat Scudetto de când seria sa de nouă titluri consecutive s-a încheiat în 2020, iar în acest sezon l-a demis pe Thiago Motta din funcţia de antrenor şi l-a înlocuit cu un alt fost jucător, Igor Tudor.''Bătrâna Doamnă'' ocupă locul patru în Serie A, cu 67 de puncte, înaintea ultimei etape, având nevoie de cel puţin o remiză în meciul din deplasare cu Venezia, care mai speră la salvare, pentru a nu fi depăşită de AS Roma (66 puncte), aflată pe locul cinci.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Deschamps îl laudă pe Yamal: 'Reuşeşte lucruri ieşite din comun'

Lamine Yamal "reuşeşte lucruri ieşite din comun", a declarat Didier Deschamps, selecţionerul reprezentativei Franţei, despre fotbalistul echipei Spaniei, pe care "les Bleus" o vor întâlni într-una din semifinalele Ligii Naţiunilor, scrie L'Equipe. Citește mai departe...

Retrocedare cu MAI multe semne de întrebare: Teren de pe marginea lacului Snagov, pe care se află o UM a Jandarmeriei, revendicat direct din New York

Un nou episod al seriei retrocedărilor controversate se va juca zilele următoare în instanțele din România. Dosarul nr. Citește mai departe...

Finlanda a finalizat construcţia primilor 35 km de gard la graniţa cu Rusia

Finlanda a finalizat primii 35 km dintr-un gard înalt de 4,5 metri pe care îl construieşte la graniţa sa estică, închisă acum, cu Rusia pentru a opri migranţii să treacă prin zone nepopulate, a declarat miercuri Garda de frontieră finlandeză, potrivit Reuters. Citește mai departe...

Nicușor Dan are prima întâlnire la nivel înalt pe plan extern

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, începe miercuri o vizită de două zile în România.Ea va avea miercuri după-amiază o întâlnire informală cu preşedintele ales, Nicuşor Dan, informează Agerpres. Citește mai departe...

Surface oil springs at Beciu-Scortoasa, naturally occurring phenomenon turned into tourist attraction

Oil springs gushing from layers of rocks more than 10 million years old, in Beciu village, Scortoasa commune from Buzau county, have recently been transformed into a tourist attraction of the Buzau Land UNESCO Global Geopark, after the natural phenomenon had previously been reported to the Cite&#...

Constanta Casino, living space, ready to host cultural events, says Culture minister Intotero

The Constanta Casino is no longer just a memory from old photographs, but a living space, ready to host cultural events and welcome visitors from all over the world, said Culture minister Natalia Intotero on Wednesday. Citește mai departe...

BREAKING - VIDEO Soldaţii israelieni au deschis focul asupra unor diplomaţi români în Cisiordania: 'E o nebunie!'

Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) a declarat marţi că soldaţi israelieni au deschis focul cu "muniţie reală" asupra unor diplomaţi străini, între care şi din România, care participau la o vizită organizată sub auspiciile sale la Jenin, o zonă aflată în Citește mai departe...

Aurora de la Microsoft, previziuni de o acuratețe fără precedent a evenimentelor meteo extreme

Un nou model de inteligență artificială dezvoltat de Microsoft Research reușește să prevadă cu o acuratețe fără precedent evenimente meteo extreme și fenomene de mediu, de la uragane și taifunuri la calitatea aerului și valurile oceanice, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Ploaia de la Paris a amânat meciurile românilor din calificările turneului de la Roland Garros

Ploaia a perturbat programul de miercuri al calificărilor de la Roland Garros, iar organizatorii au reprogramat mai multe partide pentru joi, printre care și cele ale românilor Filip Jianu, Miriam Bulgaru și Patricia Țig. Citește mai departe...

Tunisia elimină contractele temporare în favoarea angajaților, stârnind controverse economice

Parlamentul tunisian a adoptat miercuri o lege care interzice contractele pe durată determinată și acordurile cu subcontractanții, ca urmare a unei inițiative promovate de președintele Kais Saied, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.