Cum crede noul ministru al Educației că ar trebui să arate un proiect de țară. David a surprins o Românie fragmentată și polarizată

Cum crede noul ministru al Educației că ar trebui să arate un proiect de țară. David a surprins o Românie fragmentată și
📅 2025-01-06

Profesorul Daniel David, noul ministru al Educației, al cărui nume a fost vehiculat și printre prezidențiabilii României, a realizat o radiografie complexă a României contemporane, surprinzând o țară polarizată și fragmentată în trei mari zone psihoculturale.

Într-un interviu acordat Gândul, acesta a descris România anului 2024 ca pe o țară aflată la răscruce, marcată de alegeri istorice și provocări fundamentale.

„România anului 2024 este o Românie fragmentată și polarizată în cel puțin trei zone psihoculturale: o zonă tradițională, suprapusă major peste mediul rural și urban mic, cu teamă față de instituțiile euroatlantice; o Românie în fază de emancipare, antisistem, destul de diversă ca educație, care dorește redefinirea democrației clasice; și o Românie mai emancipată, conectată cu instituții euroatlantice, cu cel mai mare procent de absolvenți de studii superioare”, spune David.

Profesorul subliniază că aceste diferențe trebuie să fie integrate într-un proiect de țară coerent, care să includă toate aceste realități fără ca vreun segment să fie lăsat în urmă.

„România euroatlantică a tuturor”

„Un nou proiect de țară trebuie să fie ”România euroatlantică a tuturor”, în care nimeni nu este lăsat în urmă și nimeni nu este pierzător al modernizării euroatlantice a țării. Sigur, când spun nimeni este ceva aspirațional, realist vorbind mă refer la majorități largi.”, spune David.

Deși progresul tehnologic este un element esențial, ministrul atrage atenția asupra riscurilor asociate cu accesul nefiltrat la informație.

„Tehnologia aduce un acces direct la un volum uriaș de informație. Dar accesul la informație nu înseamnă imediat cunoaștere. Mai simplu spus, cunoașterea înseamnă prelucrarea critică a informației. Dacă volumul de informație este prea mare și competența de analiză critică nu este bine dezvoltată, informația se poate transforma în fake news, conspirații și manipulare.”, mai susține ministrul Educației.

În acest sens, Daniel David consideră că educația trebuie să joace un rol fundamental în dezvoltarea gândirii critice a cetățenilor.

Avertisment pe tema extremismului

În privința extremismului, profesorul avertizează că reprezintă o amenințare majoră pentru democrație și libertate.

„Extremismul duce la lupta pentru drepturile și interesele tale, călcând în picioare drepturile și interesele celorlalți. În schimb, esența democrației constă în capacitatea de a respecta drepturile celorlalți, chiar dacă nu ești de acord cu ei.”, arată noul ministru.

David vorbește despre o posibilă candidatură la prezidențiale

Întrebat despre posibila sa candidatură la președinție, Daniel David a subliniat că nu își dorește acest rol, dar că este pregătit să se implice dacă situația o va cere.

„Eu nu m-am autopropus și nu mă promovez în acest sens. Dar dacă se va dovedi că eu sunt cel care poate stopa dezvoltarea unei Românii bizare, izolaționiste, antiștiință și cu abordări de pseudoreligie, nu voi evita să mă angajez pentru a apăra România euroatlantică.

Sper și mi-aș dori să nu fie nevoie, dar sunt pregătit dacă va fi!”

Profesorul David este optimist în ceea ce privește viitorul țării, dar avertizează că progresul poate fi atins doar dacă România își înțelege și valorifică diversitatea psihoculturală.

„Da, România se poate face bine dacă facem un diagnostic corect și abordăm problema printr-un proiect de țară în care Româniile diverse să fie reunite într-o Românie euroatlantică, care să ne aducă demnitate – personală, națională și europeană – și bunăstare.”, precizează David.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Victorii în deplasare pentru Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi CS Rapid Bucureşti

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi CS Rapid Bucureşti au obţinut victorii în deplasare, luni, în etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

CSM CSU Constanţa, la prima înfrângere în campionat

Campioana CSM CSU Constanţa, decimată de absenţe după ce majoritatea jucătoarelor de valoare au părăsit clubul din cauza neplăţii salariilor, a fost învinsă de CS Agronomia, cu scorul de 63-58, luni seara, la Bucureşti, într-un meci din etapa a 9-a a Ligii Naţionale de baschet Citește mai de...

Trump reacționează la demisia lui Trudeau și invită la unirea cu Canada: 'Împreună. Ce națiune minunată!'

Donald Trump susține o eventuală unire a SUA cu Canada. Propunerea - care a mai fost făcută recent - a revenit în discuție după demisia premierului Justin Trudeau.„Mulți oameni din Canada iubesc să fie cel de-al 51-lea stat. Citește mai departe...

Câştigător în 2024, Carlos Sainz a fost nevoit să abandoneze după etapa a doua

Câştigător al Dakar în 2024, spaniolul Carlos Sainz a fost nevoit să abandoneze luni seară, la finalul celei de-a doua etape a raliului din Arabia Saudită, potrivit news. Citește mai departe...

Ministrul Energiei reclamă o puternică dezinformare: Suntem bombardaţi de ştirea că, vezi Doamne, nu mai avem gaz şi rămânem în frig - România aregaz

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reclamă, luni seară, o puternică dezinformare care s-a propagat în ultimele zile. ”Suntem bombardaţi de ştirea că, vezi Doamne, nu mai avem gaz şi rămânem în frig”, a transmis ministrul, prezentând date cu privire la starea depozitelor. Citește mai depa...

Ludovic Orban știe cine NU o să câștige alegerile prezidențiale: 'Va avea un stigmat asupra lui!'

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat luni, despre susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu în coaliţia de guvernare, că nu se poate face aşa, ţaca-paca, după o discuţie în coaliţie, la o cafea, el arătând că nici în forurile PNL nici în cele ale PSD nu a fost Citește mai d...

Conflict în Dâmbovița: Bărbat împuşcat, făptaşul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor

Un bărbat de 37 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, după ce a rănit cu un pistol un alt bărbat de aceeaşi vârstă. Poliţiştii şi procurorii au făcut, luni, şase percheziţii în Târgovişte şi Găeşti, în cadrul dosarului penal deschis. Citește mai departe...

Emmanuel Macron: 'Europa nu trebuie să fie slabă şi defetistă în faţa unei noi preşedinţii Trump a SUA'

Președintele Franţei, Emmanuel Macron, a făcut apel luni la Europa să nu fie "slabă și defetistă" în fața unei noi președinții Donald Trump și să își accelereze trezirea strategică, scrie Euronews, relatează Rador Radio România. Citește mai departe...

Sfârșit teribil pentru un jurnalist care ancheta fapte de corupție: A fost găsit într-o fosă septică betonată

Mukesh Chandrakar, un jurnalist independent în vârstă de 32 de ani din statul indian Chhattisgarh, a fost găsit mort într-o fosă septică, după ce a dispărut de Anul Nou, informează Mediafax. Citește mai departe...

Maşină lovită de tren: cinci victime, dintre care una încarcerată

O maşină a fost lovită, luni seară, de tren îmn judeţul Maramureş, cinci persoane fiind rănite. Una dintre ele este încarcerată. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.