Criză politică în Coreea de Sud - Opoziţia a iniţiat procedura de destituire a preşedintelui

Criză politică în Coreea de Sud - Opoziţia a iniţiat procedura de destituire a preşedintelui
📅 2024-12-05

Partidele de opoziţie din parlamentul Coreei de Sud au anunţat miercuri că au depus o moţiune de punere sub acuzare împotriva preşedintelui Yoon Suk Yeol, în urma încercării eşuate a acestuia de a impune legea marţială, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Am depus o moţiune de destituire în regim de urgenţă”, au declarat reprezentanţii a şase partide de opoziţie, inclusiv principala formaţiune, Partidul Democrat, în cadrul unei conferinţe de presă transmise în direct.

Membrii parlamentului vor decide la o dată ulterioară când să voteze moţiunea, dar acest vot ar putea avea loc chiar vineri, au declarat cele şase partide de opoziţie.

Odată ce se propune un proiect de lege privind punerea sub acuzare, cel puţin două treimi din cei 300 de membri ai Adunării Naţionale din Coreea de Sud trebuie să voteze pentru punerea sub acuzare a lui Yoon - ceea ce înseamnă cel puţin 200 de voturi. Votul trebuie să aibă loc în termen de 72 de ore.
Următorul pas, însă, este ca preşedintele Adunării, Woo Won-sik, să deschidă o sesiune pentru dezbaterea moţiunii, ceea ce s-ar putea întâmpla în decurs de două zile, precizează BBC.

Biroul preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol a transmis că declararea legii marţiale, la sfârşitul zilei de marţi, a fost justificată şi se înscria în limitele Constituţiei, relatează Reuters. Acesta a negat că forţele legii marţiale ar fi interferat cu accesul deputaţilor în parlament.

Yoon a revenit asupra ordinului câteva ore mai târziu, după ce parlamentul a respins încercarea sa de a interzice activitatea politică şi de a cenzura mass-media.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

FOTO Descoperire de excepție la Notre-Dame: Restaurarea catedralei a scos la lumină artefacte de mii de ani

Restaurarea Catedralei Notre-Dame, după incendiul din 2019, a dus la descoperirea unor artefacte excepționale, de la Antichitate până în secolul al XIX-lea, scrie France24, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

Parchetul General va analiza documentele prezentate de serviciile secrete în ședința CSAT despre Călin Georgescu

Parchetul General va analiza documentele prezentate de serviciile secrete în ședința CSAT despre Călin Georgescu, pentru a stabili dacă există elemente care ar putea determina declanșarea unei investigații penale, scrie Rador Radio România. Citește mai departe...

Curtea Supremă majoritar conservatoare americană, împărţită în privinţa accesului minorilor la tratamente medicale în vederea schimbării sexului

Curtea Supremă majoritar conservatoare americană a părut miercuri împărţită în privinţa accesului minorilor la tratamente medicale în vederea schimbării sexului, un subiect de crispare profundă în societatea americană, însă pare înclinată să lase statele să le interzică, Citește mai departe...

Te trezești des noaptea? Iată ce boală te ține treaz

Oamenii de știință au descoperit o legătură îngrijorătoare între somnul întrerupt și „ficatul gras”, cea mai frecventă afecțiune a ficatului. Persoanele care suferă de această boală se trezesc cu 55% mai des în timpul nopții. Citește mai departe...

'Cine crede, e un idiot': proiectul din 'altă lume', NEOM, nu va fi finalizat la timp pentru a fi utilizat în competiția fotbalistică globală

Proiectul ambițios "NEOM", considerat de mulți drept "cireașa de pe tort" a Arabiei Saudite pentru organizarea Cupei Mondiale din 2034, nu va fi finalizat la timp pentru a fi utilizat în competiția fotbalistică globală. Citește mai departe...

'Uitaţi-vă la mine! Eu sunt căsătorită cu un bărbat': Elena Lasconi vorbește despre acuzaţiile că are o 'agendă pro-LGBT'

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, vorbeşte public despre acuzaţiile la adresa sa, conform cărora ar avea ”o agendă pro-LGBT”. ”Uitaţi-vă la mine! Eu sunt căsătorită cu un bărbat”, spune Lasconi, potrivit news.ro. Citește mai departe...

Prețul pretrolului a crescut. Motivul principal, tensiunile geopolitice

Prețurile petrolului au crescut ușor miercuri, fiind influențate de tensiunile geopolitice și de așteptările privind prelungirea reducerilor de producție de către OPEC+, scrie Reuters, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

După căderea guvernului Barnier, posibilitatea unui dezechilibru care ar putea dura câteva luni este tot mai mare în Franța

Politicienii francezi au îndepărtat de la putere guvernul Barnier, într-un vot de neîncredere, deschizând astfel posibilitatea unui dezechilibru care ar putea dura câteva luni, informează Rador Radio România.Michel Barnier este primul premier francez îndepărtat în acest fel din 1962. Citește...

Horoscopul zilei de 6 decembrie 2024. Balanțele sunt pregătite pentru o schimbare. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Horoscopul zilei de 6 decembrie 2024 spune că nativii din zodia Balnței vor avea parte de o perioadă prosperă. Cele mai multe zodii se bucură de reușite pe plan eprsonal și profesional. Este o perioadă de bun augur pentru nativii care își doresc mai mult de la viața lor. Citește mai departe...

Cel puţin 20 de oameni au fost uciși într-un raid aerian israelian în Fâşia Gaza

Fâşia Gaza - Cel puţin 20 de persoane au fost ucise într-un raid aerian israelian în Khan Younis, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.