Comisia Europeană ia măsuri pentru a ajuta statele membre, inclusiv România, să se redreseze după dezastrele climatice

Comisia Europeană ia măsuri pentru a ajuta statele membre, inclusiv România, să se redreseze după dezastrele climatice
📅 2024-10-22

Comisia Europeană a luat, marţi, măsuri suplimentare pentru a sprijini statele membre afectate de dezastre fără precedent legate de climă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

După cum a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul vizitei sale în Polonia din 19 septembrie 2024, Comisia Europeană propune modificări la trei regulamente ale UE pentru a se asigura că fondurile UE pot fi mobilizate rapid în sprijinul redresării post-dezastru.
Modificările se referă la regulamentele care reglementează Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (FC) şi Fondul social european Plus (FSE+) pentru perioada de programare 2021-2027, precum şi la Regulamentul privind Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) ca parte a cadrului pentru perioada 2014-2022.

Aceste propuneri vin ca răspuns direct la inundaţiile care au afectat ţările din Europa Centrală şi de Est şi la incendiile forestiere din Portugalia din septembrie 2024. Propunerile luate împreună ar putea permite celor şapte state membre în cauză (Polonia, România, Austria, Cehia, Ungaria, Portugalia şi Slovacia) să reprogrameze aproximativ 18 miliarde euro (circa 17,7 miliarde euro în cadrul fondurilor politicii de coeziune şi 588 de milioane euro în cadrul FEADR) pentru a contribui în contextul dezastrelor legate de climă. Aceste măsuri vor asigura faptul că UE poate sprijini în mod flexibil toate statele membre afectate de dezastrele recente şi potenţiale viitoare legate de climă.

"Propunerile de astăzi arată că ne îndeplinim aceste promisiuni: prin injectarea de lichidităţi prin creşterea prefinanţării şi a cofinanţării fondurilor UE, facem o diferenţă reală pentru oamenii şi regiunile care sunt grav afectate de aceste dezastre. Le oferim statelor membre instrumentele necesare pentru a deveni mai reziliente şi mai bine pregătite pentru crizele viitoare", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată în comunicatul CE.

Fondurile politicii de coeziune sprijină deja statele membre să prevină dezastrele legate de climă şi să se redreseze în urma acestora. Cu toate acestea, propunerile de marţi oferă statelor membre o flexibilitate suplimentară pentru a utiliza o parte din fonduri pentru a repara infrastructura şi echipamentele deteriorate, pentru a furniza alimente şi asistenţă materială de bază şi sprijin social şi medical şi pentru a sprijini temporar finanţarea schemelor privind reducerea timpului de muncă.

În plus, vor fi introduse două noi măsuri în cadrul FEDR şi FSE+. În primul rând, o prefinanţare suplimentară de 30% va oferi o injecţie imediată de lichidităţi pentru a reduce presiunea bugetară asupra statelor membre afectate. În al doilea rând, UE va fi în măsură să finanţeze până la 100% din măsurile sprijinite, fără a fi necesară cofinanţarea naţională pentru a demara lucrările de reconstrucţie.

Un procent maxim de 10% din fondurile existente ale politicii de coeziune alocate statelor membre pentru perioada de programare 2021-2027 poate fi utilizat pentru realizarea acestor obiective, permiţând transferuri între fondurile politicii de coeziune.

În plus, şi datorită modificărilor propuse astăzi la fondurile de dezvoltare rurală ale UE (cadrul juridic al FEADR pentru perioada 2014-2022), statele membre vor avea mai multă flexibilitate pentru a sprijini fermierii, deţinătorii de păduri şi întreprinderile afectate de dezastre naturale.

Sprijinul financiar oferit de FEADR va fi acoperit în proporţie de 100% din fondurile UE. Modificarea va permite statelor membre să ofere în mod direct şi rapid asistenţă de urgenţă fermierilor, deţinătorilor de păduri şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) sub formă de sume forfetare. În plus, statele membre vor beneficia de o mai mare flexibilitate pentru a introduce şi a consolida măsuri de refacere a potenţialului de producţie al fermelor şi pădurilor afectate.

Propunerea Comisiei Europene va trece acum prin procedura legislativă ordinară în cadrul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

O româncă, poveste demnă de film în Italia: Soacra sa a vrut să-și bage fiul în pușcărie, decât să-l vadă în brațele ei

O româncă a ajuns, fără să vrea, protagonista unei adevărate telenovele, în Italia. Gelozia mamei iubitului ei a atins cote nebunești, când femeia, pentru a nu-l vedea pe fiul ei în brațele româncei, a inventat că acesta o maltratează și chiar că și-ar fi ucis fosta iubită. Citește mai depar...

Experts lay to rest concerns over Black Sea reddish-brown tide, say it's caused by microalgae

With the Black Sea water off the Romanian coast having turned to a reddish-brown color for several days now, experts have stepped in to investigate the phenomenon. Citește mai departe...

Șoferii ar putea scăpa de obligația de a deține asupra lor permisul de conducere

Șoferii nu vor mai fi sancționați în cazul în care nu prezintă polițistului rutier permisul de conducere, conform unui proiect de lege depus în Senat. Citește mai departe...

Leonardo Bonucci devine antrenor secund la U20 Italia

Fostul fundaş italian Leonardo Bonucci, care s-a retras din activitate în luna mai, se va alătura stafului tehnic al echipei U20 a Italiei în calitate de antrenor secund al selecţionerului Bernardo Corradi, a anunţat, marţi, Federaţia Italiană de Fotbal, redactează news.ro. Citește mai depar...

Șefa BCE răspunde la criticile lui Donald Trump cu o provocare: 'Să vină în vizită pe la noi'

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, i-a propus marţi candidatului republican la Casa Albă, Donald Trump, să vină la sediul BCE de la Frankfurt pentru a vedea cât de grea este munca unui guvernator de bancă centrală, după criticile lui Trump privind preşedintele Citește ma...

Romania - Cyprus agreement for cultural, educational and scientific collaboration

Education Minister Ligia Deca and the Minister of Education, Sports and Youth from the Republic of Cyprus, Athena Michaelidou, signed the 11th Implementation Program of the Agreement between the Government of Romania and the Government of the Republic of Cyprus regarding cultural, educational Cit...

VIDEO Învie o adevărată bijuterie a României: A aparținut Reginei Maria, iar acum va deveni un adevărat magnet pe litoral

Terenul de 1,5 hectare, aferent Palatului Reginei Maria din Mamaia, a fost cumpărat de Primăria Constanța și va fi transmis Ministerului Culturii. Atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare. Citește mai departe...

Angajaţi EY din SUA, concediaţi după ce au participat la mai multe cursuri online în acelaşi timp

EY a concediat mai mulţi angajaţi din SUA după ce compania i-a acuzat că „trişează” la cursurile de formare, stârnind ample dezbateri interne, scrie Ziarul Financiar, care citează FT. Citește mai departe...

Bucharest stocks close Tuesday's session in the red

The Bucharest Stock Exchange (BVB) closed Tuesday's trading session with all indices in the red and RON 40.95 million (EUR 8.23 million) worth of trades, told Agerpres. The main BET index, which tracks the most liquid 20 companies, dropped 0.60 percent to 17,337. Citește mai departe...

Toma Kassovitz, survivor of Bergen-Belsen extermination camp, awarded title of honorary citizen of Ploiesti

Toma Kassovitz, a survivor of the Bergen-Belsen extermination camp in Germany, was awarded the title of honorary citizen of Ploiesti municipality on Tuesday. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.