Cocaină ascunsă în produse alimentare: captură în Brașov

Cocaină ascunsă în produse alimentare: captură în Brașov
📅 2024-10-24

Un bărbat de 31 de ani, recidivist, din Brașov, a fost prins în flagrant când ridica un pachet adus din Italia, în care, printre produse alimentare, se aflau circa 500 de grame de cocaină, conform Mediafax.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea unui recidivist în vârstă de 31 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la introducere în țară de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc.

Acesta a fost prins în flagrant, în Brașov, în timp ce ridica un pachet, introdus în țară din Italia prin intermediul unei firme de coletărie, în care se afla ascunsă printre diverse produse alimentare cantitatea de aproximativ 500 grame cocaină (drog de mare risc), destinată comercializării.

În urma perchezițiilor efectuate în municipiul Brașov la locuințele inculpatului au fost identificate și ridicate cantitatea de aproximativ 150 grame canabis, mai multe pungi autosigilante, un aparat pentru vidat, un cântar electronic, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus, miercuri, arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Brigadă de arbitri britanici la meciul de fotbal feminin România – Polonia

Reprezentativa feminină de fotbal a României dispută în luna octombrie prima rundă din play-off-ul de calificare pentru Campionatul European din 2025, împotriva Poloniei. Citește mai departe...

FOTO Amenzile și reținerile de permise au curs mai ceva ca și comenzile! Taximetriștri și șoferi de Uber și Bolt, trași pe dreapta de Brigada Rutieră

Polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei au făcut, timp de mai multe ore, verificări ale taximetriștilor și șoferilor de transport alternativ prin intermediul platformelor digitale.În perioada 22-23.10. Citește mai departe...

Steven Spielberg lansează un documentar despre viața compozitorului de coloane sonore John Williams

Prezentat pentru prima dată miercuri în deschiderea festivalului American Film Institute din Los Angeles, documentarul „Music by John Williams” urmărește cariera compozitorului coloanelor sonore originale ale filmelor Star Wars, Harry Potter și Jaws, potrivit AFP, potrivit mediafax. Citește ...

Xavi Hernandez, în discuţii pentru a prelua Manchester United - presă

Tehnicianul Erik Ten Hag este încă la conducere în ciuda startului complicat de sezon al echipei Manchester United, dar nu există nicio garanţie că va încheia campania 2024-2025. Citește mai departe...

Gigi Becali vine cu noi declarații incendiare! Candidatul AUR la parlamentare îi răspunde lui Rareș Bogdan: Niciodată PSD, dar Simion intră în turul 2

Gigi Becali, candidat AUR la alegerile parlamentare, s-a arătat încrezător în șansele lui George Simion de a intra în turul 2 la alegerile prezidențiale, dar a dezvăluit că într-o eventuală finală între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu l-ar susține pe candidatul PSD. Citește mai departe...

Înjunghiat în parcarea unui mall din Constanța: Agresorii au fost prinși de poliție

Un bărbat a fost înjunghiat, joi, în parcarea subterană a unui mall din municipiul Constanţa, iar persoanele bănuite de comiterea faptei au fost prinse. Acestea se află în custodia poliţiştilor, conform news.ro.”La data de 24.10.2024, în jurul orei 11. Citește mai departe...

Fiorentina nu mai poate conta pe Gudmundsson circa o lună

Atacantul islandez Albert Gudmundsson nu va mai juca circa o lună pentru Fiorentina, după ce s-a accidentat la coapsa dreaptă în timpul meciului cu Lecce (6-0), disputat duminică în Serie A, scrie L'Equipe, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Serviciile secrete Occidentale taie elanul 'Marelui Urs', Rusia: 'Rușii nu sunt capabili de tot ceea ce sunt acuzaţi în prezent!'

NATO şi serviciile de informaţii occidentale, inclusiv cele finlandeze, au avertizat că Rusia se află în spatele unui număr tot mai mare de activităţi ostile în întreaga zonă euro-atlantică, de la atacuri cibernetice repetate la incendii provocate de Moscova - toate acestea fiind Citește mai...

Remiză incendiară între Cruzeiro şi Lanus (1-1), în prima manşă a semifinalelor Cupei Sudamericana

Echipa braziliană Cruzeiro a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia argentiniană Lanus, marţi seara, în prima manşă a semifinalelor competiţiei Copa Sudamericana la fotbal, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Un director al lui Bayern, jefuit la Barcelona

Poliţia catalană caută un hoţ de buzunare care a furat printre alte lucruri un ceas de la un director al clubului Bayern Munchen pe bulevardul Litoral din Barcelona, profitând de neatenţia victimei, scrie EFE, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.