Cinci oferte de la constructori din România şi Turcia au fost depuse pentru proiectarea şi execuţia lotului 1D Joseni - Ditrău, în lungime de 14,4 kilometri, de pe secţiunea montană a Autostrăzii Unirii (A8), a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
"Au fost depuse cinci oferte pentru construcţia lotului 1D (Joseni-Ditrău) al A8! Constructori din România şi Turcia concurează pentru proiectare şi execuţia acestui lot cu o lungime de 14,4 km de pe secţiunea montană a Autostrăzii Unirii. Contractul lansat în licitaţie de CNIR, cu o valoare maximă de 1,2 miliarde lei (fără TVA), finanţat prin PT, prevede o durată de construcţie de 34 de luni, din care 10 luni pentru realizarea etapei de proiectare şi 24 de luni pentru execuţie", a notat Grindeanu.
Potrivit acestuia, pe traseul lotului 1D Joseni - Ditrău, construit pe teritoriul judeţului Harghita, vor fi construite inclusiv: 21 de pasaje şi viaducte (trei dintre aceste pasaje sunt tip ecoduct); un nod rutier la Joseni; două spaţii de servicii, care includ zone comerciale, benzinării şi 12 spaţii de încărcare pentru autovehicule electrice.
Contractul prevede şi realizarea unei descărcări provizorii în zona de conexiune cu următorul lot (2A Ditrău - Grinţieş) pentru asigurarea funcţionării independente a acestui lot.
Secţiunea de munte Sărăţeni - Pipirig de pe Autostrada Unirii (A8) are o lungime de 116 kilometri şi este formată din patru loturi: lotul 1C Sărăţeni - Joseni - 32,4 km - ofertă depusă luni, 16 decembrie 2024; lotul 1D Joseni - Ditrău - 14,4 km - pentru care au fost depuse cinci oferte; lotul 2A Ditrău - Grinţieş - 37,9 km - unde ofertele se deschid joi, 19 decembrie 2024; lotul 2B Grinţieş - Pipirig - 31,5 km, unde termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025.
Potrivit unei postări pa pagina de Facebook a Companiei Naţionale pentru Investiţii Rutiere, cele cinci oferte pentru construcţia lotului 1 D Joseni - Ditrău au fost depuse de următorii constructori şi asocieri: Nurol Insaat ve Ticaret (Turcia) Ofertant Unic; Geiger Transilvania (România) Ofertant Unic; Asocierea Danlin XXL (Leader/România) - Groma Hold - Intertranscom Impex SRL; Asocierea MIS Grup (Leader/România) - Ad Astra IPP SRL - Automagistral - Pivden LLC şi Asocierea SA&PE Construct SRL (Leader) - Spedition UMB - Tehnostrade SRL (România).
Perioada de garanţie pentru lucrare este de 60 de luni.