China ia măsuri împotriva instituţiilor din Canada şi a unor persoane fizice din cauza uigurilor şi Tibetului

China ia măsuri împotriva instituţiilor din Canada şi a unor persoane fizice din cauza uigurilor şi Tibetului
📅 2024-12-22

China ia contramăsuri împotriva a două instituţii canadiene şi a 20 de persoane implicate în probleme umane referitoare la uiguri şi Tibet, transmite Reuters citat de news.ro

Măsurile, care au intrat în vigoare sâmbătă, includ îngheţarea activelor şi interdicţiile de intrare, iar ţintele includ Proiectul de Advocacy pentru Drepturile Uigurilor din Canada şi Comitetul Canada-Tibet, anunţă Ministerul de Externe al Chinei pe site-ul său.

Grupurile de drepturi acuză Beijingul de abuzuri pe scară largă asupra uigurilor, o minoritate etnică preponderent musulmană, care numără aproximativ 10 milioane de oameni în regiunea de vest Xinjiang, inclusiv utilizarea în masă a muncii forţate în lagăre.

Beijingul neagă orice abuz.

China a preluat controlul asupra Tibetului în 1950, în ceea ce ea descrie ca ”o eliberare paşnică” de iobăgie feudală.

Cu toate acestea, grupările internaţionale pentru drepturile omului şi exilaţii au condamnat în mod obişnuit ceea ce ei numesc dominaţia opresivă a Chinei în zonele tibetane.

Pentru cele două instituţii, China a declarat că le îngheaţă ”proprietăţile mobile, imobile şi alte tipuri de proprietăţi pe teritoriul Chinei”.

De asemenea, îngheaţă proprietatea din China a 15 persoane din instituţia uigură şi a cinci din comitetul pentru Tibet, interzicându-le să intre în China, inclusiv Hong Kong şi Macao.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Lucian Romaşcanu (PSD) explică de ce a decis să rămână preşedinte al CJ Buzău, deşi i s-a propus funcţia de ministru al Culturii

Preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, anunţă, duminică seară, că a ales să rămână preşedinte al Consiliului Judeţean, funcţie în care a fost ales în iunie, refuzând postul de ministru al Culturii care i s-a oferit. Citește mai departe...

Noi date de pe frontul din Siria: Declarația făcută de liderul de factor la Siriei, Ahmed al-Sharaa

Liderul de facto al Siriei, Ahmed al-Sharaa, l-a primit duminică pe liderul druzilor libanezi, Walid Jumblatt, într-un efort suplimentar de a asigura minorităţile că vor fi protejate după ce rebelii islamici au condus alungarea lui Bashar al-Assad, pe 8 decembrie, transmite Reuters, Citește ...

Emil Hurezeanu, prima reacție despre propunerea de a candida la prezidențiale: 'Am fost testat...'

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a dezvăluit duminică seară că a primit o propunere de a candida la Președinție, însă a refuzat. Acesta și-a justificat decizia afirmând că nu își asumă „pălării mult mai mari” decât îi permite propria capacitate. Citește mai departe...

Din guvern în Parlamentul României. Deputatul Alexandru Rogobete, numit președinte al Comisiei parlamentare pentru Sănătate și Familie

La mai puțin de doi ani de la numirea sa ca secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Dr. Alexandru Rogobete (33 de ani) are un bilanț impresionant nu doar pentru un politician, ci pentru tot sistemul medical românesc postdecembrist. Citește mai departe...

VIDEO Imagini teribile! Un avion cu turiști s-a prăbușit într-un oraș din Brazilia

Un avion s-a prăbușit duminică peste magazinele din centrul orașului turistic Gramado din sudul Braziliei. În avion se aflau 10 persoane. Ocupanții aeronavei nu au supraviețuit, au anunțat autoritățile, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

Rezultate LOTO: Numerele norocoase ale tragerii speciale de Crăciun, din 22 decembrie 2024

Loteria Română a efectuat, duminică, noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Duminică, 22 decembrie 2024, Loteria Română organizează Tragerile Speciale Loto de Crăciun. Citește mai departe...

Marcel Ciolacu, după ce PSD a validat miniștrii din noul Executiv: Sunt ferm convins că va fi un Guvern pe patru ani

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, duminică seara, după ce partidul a validat lista cu noii miniștri că este vonvins că va fi un executiv pe patru. ani."N am urmărit activitatea profesionalaă a viitorului ministru al Justiției. Citește mai departe...

Șefa diplomaţiei europene, semnal din Laponia: 'Rusia e o ameninţare directă. Sunt atacuri hibride în întreaga Europă'

Finlanda a găzduit liderii Italiei, Suediei şi Greciei, precum şi pe şeful afacerilor externe al UE, în regiunea sa nordică Laponia, pentru a discuta despre securitatea din regiunea nordică şi Mediterana, precum şi despre provocările migraţiei din sudul Europei. Citește mai departe...

Un om al străzii a moștenit aproape 50.000 de euro, apoi i-a pierdut într-o gară din Germania

Un om al străzii care a moştenit o importantă sumă de bani, s-a îmbătat şi şi-a pierdut banii într-o gară din Germania, conform unui anunţ făcut sâmbătă de poliţia federală, transmite duminică DPA. Citește mai departe...

Economist: Déjà Vu. Tsunami economic ca în 2008

Economistul Radu Georgescu susține pe contul său de Linkdin că situația economică în lume este pe buza prăpastiei și că sunt îndeplinite aproape toate condițiile pentru un ”tsunami economic” în perioada imediat următoare. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.