CFR” SA anunţă că a fost lansată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa – Etapa III”, valoarea financiară a contractului fiind estimată la 619,5 milioane lei, fără TVA, potrivit news.ro.
”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că a fost lansată licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa – Etapa III”. Valoarea financiară estimată a contractului este de 619.509.527,76 lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată prin Programul Transport (PT) 2021 - 2027, AXA 3 - Îmbunătăţirea conectivităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T de transport pe calea ferată, precum şi din Titlul de cheltuială 56 - Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare/56.48 - Programe finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) aferente cadrului financiar 2021 – 2027”, precizează compania.
Durata de implementare a contractului, de la data ordinului de începere este de 37 de luni, din care 7 luni pentru proiectare şi 30 de luni pentru execuţia lucrărilor.
În Etapa III sunt cuprinse lucrări de modernizare la următoarele obiective:
Port Constanţa Sud: Staţia Agigea Sud (inclusiv linia de legătura între Agigea Ecluză şi Agigea Sud); Linia 813B – linia existentă de legătură între Agigea Ecluză şi Port Constanţa Ferry Boat; Port Constanţa Ferry Boat
Zona de interes din afara portului: CMT Constanţa
Anunţul de participare la procedura de licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire au fost publicate în Jurnalul Uniunii Europene (TED), termenul limită de depunere a ofertelor fiind 10.02.2025, ora 15:00.
Anunţul de participare urmează să fie publicat în următoarele zile, în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), cu nr. CN 1076240.
Principalele beneficii aşteptate prin implementarea proiectului de investiţii „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa" sunt:
Creşterea calităţii transportului de marfă pe Coridorul Rin-Dunăre;
Accesibilitatea şi conectivitatea conexiunii feroviare a portului Constanţa cu reţeaua centrală TEN-T;
Facilitarea unui nivel optim de integrare şi interoperabilitate între diferitele moduri de transport la punctul de plecare / încheiere al coridorului reţelei de bază Rin-Dunăre;
Eliminarea blocajelor de pe această secţiune;
Îmbunătăţirea şi menţinerea calităţii infrastructurii în ceea ce priveşte siguranţa, securitatea, eficienţa;
Sprijinirea difuzării modale prin încurajarea utilizării transportului feroviar;
Sprijinirea economiei naţionale;
Posibila atragere a noilor investitori în zona respectivă, îmbunătăţind astfel piaţa locală/ regională a forţei de muncă.