Românii sunt considerați de majoritatea specialiștilor un popor format pe ambele maluri ale Dunării, cel mai probabil în secolele VII-VIII d.Hr., rezultat dintr-un amestec etnic care a fost uniformizat treptat în epoca medievală, cu o accelerare începând din secolele XVIII-XIX.
Până în secolul al XIX-lea, românii erau cunoscuți sub denumirea de valahi, așa cum sunt menționați în numeroase cronici și jurnale de călătorie. Această denumire a generat întrebări legate de semnificația termenilor „valah” și „român” și de identitatea lor etnică. De asemenea, ridică întrebări despre limba pe care o vorbeau românii în perioada medievală.
O ipoteză surprinzătoare: numele de „român” inventat în secolul al XIX-lea
Termenul de „România” și cel de „român” au fost utilizate pentru prima dată în mod explicit în străinătate în anul 1816, când Dimitrie Phillippide a publicat „Istoria României” și „Geografia României” la Leipzig. Aceasta a dus la ipoteza că denumirea de „român” este o invenție târzie, creată cu aproximativ 200 de ani în urmă în cadrul Școlii Ardelene, din rațiuni politice și ideologice. Teoriile despre o origine sud-dunăreană a românilor și o migrație târzie în spațiul transilvan au fost promovate de istoriografia maghiară.
Valahii sau vlahii: ce însemnau cu adevărat
Aceste ipoteze sunt contrazise de cronicarii medievali și de istoriografia românească. Străinii îi numeau „vlahi” pe românii din toate provinciile istorice, iar termenul „vlah” era sinonim cu „italian” sau „roman”. Cronicarul ungur Verancsics, din secolul al XVI-lea, și alți călători străini au remarcat similitudinea dintre limba românilor și cea a italienilor.
Denumirea de „rumân” și utilizarea limbii
Românii nu s-au numit niciodată „vlahi” între ei, ci „rumâni” sau „râmleni”, după cum arată cronicarul Verancsics, care menționează că românii întreabă „Oare știi românește?” atunci când vor să știe dacă cineva vorbește limba lor. Același lucru este subliniat și de Miron Costin în secolul al XVII-lea, care explică faptul că moldovenii și ceilalți români din Țara Românească sau Ardeal se identificau ca „rumâni”.
Opinii medievale despre identitatea românilor
În secolul al XVI-lea, francezul Pierre Lescalopier nota că valahii din Moldova, Țara Românească și Transilvania își spun „rumâni”, iar limba lor este „râmlească”, adică românească. De asemenea, Ioniță Caloianul, țarul bulgarilor și vlahilor, îi scria Papei Inocențiu al III-lea în secolul al XIII-lea, afirmând că vlahii sunt urmași ai romanilor. Francesco della Valle, un italian din secolul al XVI-lea, a auzit de la călugării ortodocși de la Mănăstirea Dealu că valahii se consideră „rumâni”, descendenți ai romanilor aduși de Traian în Dacia.
Astfel, deși termenul „valah” era folosit de străini pentru a desemna românii, aceștia s-au identificat întotdeauna ca fiind urmașii romanilor, denumindu-se „rumâni” și vorbind „românește”.