Cât de mult s-au mai restructurat băncile post-pandemie? Sute de bancheri au părăsit sistemul, în timp ce profiturile au atins niveluri record

Cât de mult s-au mai restructurat băncile post-pandemie? Sute de bancheri au părăsit sistemul, în timp ce profiturile au
📅 2025-01-06

În anul 2024, numărul de sucursale şi agenţii bancare a scăzut cu 67, în timp ce 332 de bancheri au plecat din sistemul bancar, comparativ cu situaţia de la finalul primelor nouă luni din 2023, după cum reiese din datele BNR. Băncile care activează pe piaţa românească au ajuns să aibă la sfârşitul primelor nouă luni din 2024 un număr de 51.238 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.466, arată Ziarul Financiar.

Restructurarea sistemului bancar a continuat şi în 9 luni/2024, ca şi în anul 2023, dar într-un ritm mai lent, după ce accelerase în 2020 şi 2021 în contextul pandemiei de COVID-19.

Ritmul restructurării în bănci a încetinit, în condiţiile în care profiturile instituţiilor de credit doboară record după record.

La final de 2023, în bănci lucrau 51.493 de angajaţi, iar numărul sucursalelor coborâse la 3.514.

În ultimii ani, ajustarea reţelei teritoriale a băncilor a venit şi în urma tăierii costurilor, dar şi pe fondul consolidării sistemului bancar, în urma fuziunilor şi achiziţiilor, dincolo de efectele pandemiei de COVID-19 care a mutat începând din anii 2020-2021 în mediul online mare parte din activitatea bancară şi nu numai. Numărul băncilor de pe piaţa românească este de 32 nivel la care coborâse încă din 2022, de la 34 în 2021.

În perspectivă, restructurarea va continua şi ca o consecinţă a accelerării procesului de digitalizare, dar şi consolidarea sistemului bancar autohton se va manifesta în continuare în condiţiile în care mai există bănci, în special cele cu o cotă de piaţă de sub 1%, care îşi caută cumpărători, costurile pentru menţinerea pe piaţă mai ales în noile condiţii fiind mari.

Faţă de situaţia din anul 2008 se observă că mai mult de un sfert dintre bancheri (28,5%) au plecat din acest domeniu şi aproape jumătate (47%) dintre sucursalele bancare şi-au închis porţile la nivelul întregului sector bancar, odată cu tăierea costurilor, mutarea unei părţi din activitatea bancară în mediul online, dar şi ca urmare a dispariţiei mai multor bănci din statistici.

Infrastructura industriei bancare atinsese apogeul în anul de boom economic şi explozie a creditării 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.

Comparativ cu vârful din 2008 se constată că peste 20.300 de salariaţi (20.384 bancheri) au plecat din sistem (-28,5%). Totodată, peste 3.000 de unităţi bancare (3.086 de sucursale) s-au închis în această perioadă, ajustarea fiind de 47%.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

CTP îl torpilează pe David Popovici după ce și-a luat Porsche de 120.000 de euro: Vis de beizadea imbecilă

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu e foc și pară după ce David Popovici și-a luat un Porsche Spyder, de 120.000 de euro. Citește mai departe...

Transnistria îngheață în lipsa gazului rusesc - Zeci de mii de gospodării au rămas fără căldură

Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova, au anunţat luni regimul de la Tiraspol, în timp ce Republica Moldova şi Rusia se acuză reciproc de escaladarea crizei energetice în Citește ma...

VIDEO-FOTO Atac armat în Cisiordania: trei israelieni uciși și mai mulți răniți

Trei israelieni au fost uciși și alți câțiva răniți luni, în urma unui atac armat asupra unui autoturism și a unui autobuz, pe un drum din apropierea așezării Kedumim, în Cisiordania ocupată, potrivit serviciului național de ambulanță Magen David Adom (MDA), citat de Reuters, Citește mai dep...

Situație extrem de complicată în Coreea de Sud: Mandat de arestare pe numele președintelui țării

Agenţia anticorupţie din Coreea de Sud a anunţat, luni, că i-a cerut poliţiei să se ocupe de punerea în aplicare a unui mandat de arestare a preşedintelui destituit Yoon Suk Yeol. Citește mai departe...

Au fost descoperite conturile secrete ale liderilor din Germania nazistă: Operațiune de mușamalizare de amploare

Banca elveţiană UBS colaborează cu un mediator independent pentru a clarifica situaţia conturilor legate de regimul nazist, după ce un articol al ziarului Wall Street Journal a dezvăluit că unele conturi deţinute la fosta bancă Credit Suisse, achiziţionată de UBS în 2023, nu au fost Citește ...

VIDEO Călin Georgescu anunță un protest la CCR

Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu anunță că, în câteva zile, va organiza un protest la Curtea Constituțională a României (CCR). Citește mai departe...

Andrew Tate intră în politică: vizează o funcție de top

Controversatul Andrew Tate și-a anunțat intenția de a intra în politică.Sătul de actuala clasă politică, Tate susține că va lansa un partid „nou-nouț”. Citește mai departe...

Criză poltică în Canada - Cine l-ar putea înlocui pe Justin Trudeau

Cu Justin Trudeau pregătit să părăsească funcția, mai mulți candidați din partidul său sunt considerați favoriți pentru a deveni prim-ministru, notează mediafax. Citește mai departe...

Două rusoaice, calificate în turul secund la Adelaide (WTA)

Două reprezentante din Rusia, Daria Kasatkina şi Ekaterina Alexandrova, s-au calificat în turul secund al turneului WTA 500 de la Adelaide, dotat cu premii în valoare de 1.064.510 dolari, informează AFP, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Emmanuel Macron a vorbit despre anularea alegerilor prezidențiale din România: Cine și-ar fi imaginat asta în urmă cu 10 ani?

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a vorbit, luni, despre alegerile anulate din România și despre pericolul rusesc în Europa. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.