Bolojan vrea tăieri în carne vie din bugetul statului: 'De peste tot, de unde sunt instituţii care nu-şi justifică existenţa în totalitate!'

Bolojan vrea tăieri în carne vie din bugetul statului: 'De peste tot, de unde sunt instituţii care nu-şi justifică exist
📅 2025-01-07

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, a afirmat că marele merit al Ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată atunci nu am fi avut un deficit de peste 8%, ci am fi ajuns la un deficit de 11-12%, iar acest lucru însemna că România intra în incapacitate de plată.

”Totul este bine cât timp România este o ţară stabilă, cât timp echilibrele bugetare sunt respectate şi cheltuielile nu scapă de sub control.

Şi dacă este un merit major al acestei ordonanţei trenuleţ, pentru care noi am susţinut că acest guvern să se formeze cât mai repede, este că, în primul rând, nu s-au mai majorat cheltuielile statului.

Acesta este rolul fundamental al acestei ordonanţe mult hulite pe bună dreptate.

Dar dacă nu s-ar fi adoptat, vă rog să vă gândiţi că nu am fi avut un deficit de peste 8%, ci am fi ajuns la 11-12%, ceea ar fi însemnat pentru România intrarea în incapacitate de plată”, a declarat Ilie Bolojan, duminică, la Digi 24, relatează News.ro.

El a explicat că dacă nu era adoptată Ordonanţa trenuleţ atunci ”intrau în cascadă nişte indexări, nişte chestiuni suplimentare care ar fi dat peste cap în totalitate echilibrele bugetare”.

Bolojan a fost întrebat ce cheltuieli se reduc

”Aşa cum rezultă din textul ordonanţei, noi avem în vedere o reducere a cheltuielor cu 1% din PIB, ceea înseamnă aproximativ 20 de miliarde de lei, dar asta nu poţi să o anunţi şi să o faci de pe o zi pe alta şi veţi vedea în perioada următoare, vom lucra, ne-am organizat în aşa fel încât de peste tot, de unde sunt instituţii care nu-şi justifică existenţa în totalitate, unde avem personal excedentar, unde lucrurile pot fi făcute mai ieftin, unde pot fi scăzute cheltuieli, veţi vedea această chestiune”, a transmis liderul PNL.

El a mai declarat că testul coaliţiei va fi dat în următoarele luni.

”Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare şi, într-adevăr, dacă vom face acest lucru, înseamnă că am înţeles că lucrurile nu mai pot să continuă aşa. Dacă nu veţi vedea această chestiune, atunci înseamnă că nu am înţeles ce s-a întâmplat. Iar aceste lucruri vor depinde sigur de atitudinea tuturor partidelor din coaliţie, vor depinde de priorităţile pe care ni le vom stabili şi de oamenii pe care îi vom nominaliza în lunile următoare pe poziţiile care mai sunt de nominalizat, în aşa fel încât să fie oameni care înţeleg că atunci când eşti pe o funcţie ai o responsabilitate inclusiv personală să elimini risipa şi să îi respecţi pe oameni”, a mai afirmat Ilie Bolojan.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Erupţie a vulcanului Ibu - A fost declanşată o alertă aviatică

Vulcanul Ibu, situat în provincia indoneziană Maluku de Nord, a erupt marţi, conducând la declanşarea unei alerte aviatice, conform Centrului de vulcanologie şi atenuare a dezastrelor geologice, transmite agenţia Xinhua, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Ucigașul! Așa e supranumit unul din bodyguarzii lui Călin Georgescu, care a filmat cu Van Damme

Noi detalii ies la iveală despre oamenii care îl protejează pe Călin Georgescu. Deși spune că e amenințat, Georgescu nu a depus oficial nicio plângere, ba mai mult refuză serviciile SPP, care i se cuvin prin lege. Citește mai departe...

McDonald's îşi reduce practicile în domeniul diversităţii

McDonald's anunţă că revine asupra unora dintre practicile sale în favoarea diversităţii, devenind astfel ultima dintr-o serie de organizaţii americane care acţionează în acest sens în urma unei hotărâri a Curţii Supreme care pune capăt măsurilor de discriminare pozitivă la Citește mai depar...

Inflaţia revine în zona euro, dar acest lucru nu va împiedica BCE să reducă din nou dobânda

Inflaţia din zona euro a accelerat luna trecută, susţinând abordarea treptată a Băncii Centrale Europene (BCE) de reducere a ratelor dobânzilor, fără a le opri complet, scrie Bloomberg, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Emanuel Gyenes, locul 30 în etapa a treia a Raliului Dakar - Românul e pe doi la Original by Motul

Pilotul român Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) ocupă locul 30 la finalul etapei a treia a Raliului Dakar, cu un timp de 4h 08' 54'', 24 de minute și 20 de secunde în urma câștigătorului etapei, spaniolul Lorenzo Santolino (Sherco Rally Factory), potrivit mediafax. Citește mai departe...

Cameron Norrie a lovit o spectatoare după ce a aruncat racheta în timpul unui meci la Auckland

Britanicul Cameron Norrie ar fi putut fi descalificat la finalul meciului său, pierdut cu 2-6, 3-6, în faţa argentinianului Facundo Diaz, marţi, la Auckland, dar în final a primit doar un avertisment, potrivit news. Citește mai departe...

Caz șocant în Germania - Un cuplu a recunoscut că a ucis o refugiată ucraineană pentru a-i fura copilul

Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, informează dpa, potrivit AgerpresÎn prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Mannheim, cei doi inculpaţi au recunoscut că au ucis o Citește ma...

Bărbatul care fusese prins de poliţişti, de două ori în decurs de două zile, când conducea deşi avea permisul suspendat, reţinut din nou

Bărbatul de 62 de ani din Suceava care fusese reţinut după ce a fost prins de poliţişti, de două ori în decurs de două zile, când conducea un autoturism prin Cluj-Napoca deşi avea permisul suspendat, a fost găsit din nou la volan. Citește mai departe...

Cum comentează Vasile Dîncu scenariul revenirii lui Ciolacu în cursa prezidențială

Vicepreședintele PSD Vasile Dîncu a declarat, la Digi24, despre o eventuală nouă candidatură a lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale, că pe de-o parte partidul l-ar susține fără rezerve însă pe de altă parte crede că președintele PSD își va respecta cuvântul dat atunci Citește mai de...

Papa numeşte în premieră o femeie în fruntea unui 'minister' de la Vatican

Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui "minister" de la Vatican, transmite marţi AFP, conform Agerpres. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.