Australian Open: Finalistă anul trecut, Zheng a fost eliminată în turul doi. Sabalenka merge mai departe

Australian Open: Finalistă anul trecut, Zheng a fost eliminată în turul doi. Sabalenka merge mai departe
📅 2025-01-15


Finalistă la Australian Open în 2024, campioana olimpică Zheng Qinwen a fost eliminată miercuri în turul 2 al primului Grand Slam al anului, fiind învinsă de sportiva germană Laura Siegemund, potrivit news.ro

Este prima eliminare şoc pe tabloul feminin de la Australian Open.

Chinezoaica Zheng Qinwen, în vârstă de 22 de ani, locul 5 mondial, a fost învinsă cu 7-6 (7/3), 6-3 de adversara sa (locul 97 WTA), care o va întâlni în turul al treilea pe Anastasia Pavliucenkova (locul 32) sau pe Anastasia Potapova (locul 36).

"Nu am avut nimic de pierdut. Ştiu că pot juca bine şi am vrut doar să-mi demonstrez asta", a declarat Siegemund exultând imediat după victorie. „Am încercat să fiu extrem de agresivă, să nu încerc lovituri improbabile şi să rămân în schimb la planul meu de joc”, a adăugat ea.

Tot miercuri, Arina Sabalenka, numărul 1 mondial şi dublă deţinătoare a titlului la Melbourne, s-a calificat în turul al treilea învingând-o pe spaniola Jessica Bouzas Maneiro (54 WTA), pe care o întâlnea pentru prima dată.

Pe Rod Laver Arena, belarusa de 26 de ani s-a impus cu 6-3, 7-5, înregistrând a şaisprezecea victorie consecutivă pe terenul principal al primului Grand Slam al sezonului. Ea o va înfrunta pe daneza Clara Tauson (locul 42), care tocmai a câştigat turneul WTA 250 de la Auckland şi a eliminat-o miercuri în turul 2 pe germanca Tatjana Maria (locul 90).

Sabalenka, care a câştigat turneul WTA 500 de la Brisbane la începutul lunii ianuarie, a obţinut marţi a şaptea victorie consecutivă din acest sezon. Dacă va câştiga la Melbourne, belarusa va deveni prima jucătoare care câştigă Australian Open trei ani consecutiv, după elveţianca Martina Hingis (1997-1999).

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Un actor din Friends a povestit cum i-a înmânat lui Rod Stewart actele de divorț

Actorul David Schwimmer a dezvăluit că, la 18 ani, i-a înmânat acte de divorț lui Rod Stewart, în timpul unui job de vară, scrie Sky News, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Transylvania Open WTA 250: Lista oficială a jucătoarelor din calificări pentru ediția 2025

Organizatorii Transylvania Open WTA 250 au anunțat lista jucătoarelor care vor evolua în calificările ediției din acest an, desfășurate pe 1 și 2 februarie 2025 la BTarena din Cluj-Napoca. Citește mai departe...

Gérard Depardieu, acuzat de viol, contestă elemente ale anchetei în fața instanței

Actorul Gérard Depardieu, judecat pentru viol, a contestat, joi, elemente ale anchetei care îl vizează, în fața Curții de Apel din Paris, potrivit unor surse apropiate cazului, citate miercuri de AFP, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Pixelfed, alternativa Instagram, disponibil acum pe iOS și Android

Platforma open-source Pixelfed, fără reclame și care spune că protejează datele utilizatorilor, lansează aplicații oficiale pentru iOS și Android, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Colliers: Piaţa terenurilor din România, dominată de investitorii români, a încheiat anul 2024 cu tranzacţii de aproximativ 450 milioane euro

Piaţa terenurilor din România a încheiat anul 2024 cu tranzacţii de aproximativ 450 milioane euro, în pofida climatului dificil, marcat de incertudini privind evenimente politice si evoluţii economice, nivel comparabil celui din anul precedent, potrivit estimărilor companiei de Citește mai d...

Consiliul Concurenţei investighează compania Octogon Gas & Logistics SRL pentru un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de operare portuară

Consiliul Concurenţei anunţă că a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Octogon Gas & Logistics SRL pe piaţa serviciilor de operare portuară de gaze petroliere lichefiate (GPL). Citește mai departe...

Australian Open: Casper Ruud a fost eliminat de cehul Mensik, în vârstă de 19 ani

Casper Ruud a fost eliminat de la Australian Open, tânărul jucător ceh Jakub Mensik reuşind o surpriză impresionantă în faţa norvegianului, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, miercuri, sub luminile de la Margaret Court Arena, potrivit news. Citește mai departe...

Noi date din PSD despre reforma administrativ-teritorială: cele șapte puncte cheie avute în vedere

Reforma administrativ-teritorială a stârnit deja dezbateri aprinse în societate. În timp ce unii actori vizați în mod direct au rezerve cu privire la propunere – cum e primarul Nicușor Dan – , alții sunt de acord cu ea. Citește mai departe...

Chepngetich vrea să stabilească un nou record mondial la maratonul de la Londra

Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial feminin la maraton, va participa la maratonul de la Londra în aprilie. Sportiva kenyană a declarat că se aşteaptă ca în capitala Marii Britanii să se stabilească un nou record, relatează Reuters, potrivit news. Citește mai departe...

Kike Salas, star din La Liga, riscă trei ani de închisoare într-un scandal de trucare a meciurilor

Kike Salas, jucător al echipei Sevilla și internațional U21 al Spaniei, se confruntă cu acuzații grave de trucare a meciurilor după ce ar fi primit în mod deliberat cartonașe galbene pentru câștiguri la pariuri, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.