Atletico Madrid, care a ajuns în ediţia precedentă a Ligii Campionilor, până în faza sferturilor de finală, speră ca în acest sezon al competiţiei nu doar să ajungă cât mai departe, dar şi să câştige trofeul, a spus antrenorul echipei spaniole de fotbal, Diego Simeone, înaintea confruntării de marţi împotriva echipei germane Bayer Leverkusen, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Atletico Madrid este singura echipă care a ajuns de trei ori în finala Champions League fără să câştige trofeul, inclusiv cu două înfrângeri în faţa rivalei Real Madrid în mandatul lui Simeone, în 2014 şi în 2016.
Echipa lui Simeone primeşte vizita formaţiei germane Bayer Leverkusen, care are 11 victorii consecutive în toate competiţiile, în timp ce parcursul de 15 victorii consecutive al lui Atletico Madrid s-a încheiat prin înfrângerea din LaLiga de sâmbătă în faţa echipei Leganes.
Două etape din Champions League mai rămân de disputat în noul format al competiţiei, din care opt echipe se califică automat în optimile de finală.
Întrebat cât de important a fost jocul pentru a ajunge în optimi, managerul Diego Simeone a declarat: ''Vom concura cu obiectivul nostru în minte. Clubul nu a câştigat niciodată trofeul în Champions League, iar obiectivul nostru este de a ajunge în acea finală, care este atât de mult dorită şi preţuită de noi''.
Echipele care vor încheia competiţia între locurile 9 şi 24 vor concura în două manşe, tur-retur, într-un baraj pentru calificarea în optimile de finală.
Bayer Leverkusen, antrenată de spaniolul Xavi Alonso, se află pe locul patru în clasamentul competiţiei, cu 13 puncte din şase meciuri, iar Atletico se află pe locul 11, cu doar un punct în spatele rivalei de marţi.
Bayer Leverkusen a câştigat primul său trofeu din istoria Bundesligii, în sezonul trecut, fără înfrângere, iar Simeone pune presiune pe Alonso, care a fost de asemenea un mijlocaş al rivalei Real Madrid.
''Xabi face o muncă excelentă, aşa cum a demonstrat în sezonul trecut şi se află pe cale de a repeta performanţa. El are o recomandare despre modul în care a văzut fotbalul din centrul terenului, locul de unde se vede cel mai bine'', a mai spus Simeone.
''El a avut mari antrenori. Noi va trebui să ducem jocul în direcţia în care credem că putem să punem probleme marţi'', a mai zis Diego Simeone.
După meciul cu Bayer Leverkusen, Atletico Madrid urmează să se deplaseze în Austria, la 29 ianuarie, pentru a o înfrunta pe RB Salzburg.