Fosta jucătoare germană Andrea Petkovic, în vârstă de 37 de ani, fost număr 9 WTA, este de părere că reacţia Simonei Halep după cazurile Iga Swiatek şi Jannik Sinner este exagerată, ea precizând că şi românca ar fi procedat ca poloneza şi italianul dacă în cazul său s-ar fi descoperit mai repede sursa contaminării, relatează tennisworldusa.org.
După ce în august a apărut ştirea despre dopajul lui Jannik Sinner şi ulterior s-a s-a aflat că Swiatek a fost depistată pozitiv, dar a scăpat cu o suspendare provizorie de trei săptămâni înainte de a accepta o interdicţie simbolică de o lună, Simona Halep a criticat ITIA, acuzând tratamentul total diferit faţă de cazul său, deşi situaţiile erau asemănătoare.
Halep, care a fost indisponibilă timp de un an şi jumătate înainte ca TAS să îi reducă în martie suspendarea, a declarat că gestionarea cazului Swiatek i-a declanşat unele dintre traume.
„Ea este furioasă. Reacţionează pe baza emoţiilor. Nu ia decizii raţionale şi poţi simţi că valul se întoarce puţin asupra ei. Cred că în toată acea perioadă Simona a avut parte de simpatie", a declarat Petkovic la podcastul Rennae Stubbs Tennis. "Oamenii au fost cu adevărat de partea ei şi se schimbă în acest an doar pentru că ea nu a renunţat. Dacă aş fi fost în situaţia ei, nu ştiu dacă aş fi putut să renunţ nici eu”.
În toate cele trei cazuri, un test antidoping picat a avut loc din cauza unui supliment contaminat sau un medicament a fost de vină şi s-a stabilit că nu a existat intenţia de a lua o substanţă interzisă.
"Dacă Simona ar fi ştiut imediat de unde provine contaminarea, ar fi făcut exact acelaşi lucru pe care l-au făcut Iga sau Jannik. Ea ar fi încercat să scape cu cel mai mic impact posibil asupra carierei sale”, a adăugat Petkovic.