Deputatul PSD Victor Ponta crede că, în cazul în care Călin Georgescu ar câştiga alegerile prezidenţiale, acesta nu ar scoate România din Uniunea Europeană şi din NATO. El susţine că şi dacă ar avea această intenţie, ar fi nevoie de un referendum în acest sens, iar 90% din populaţia României doreşte să fie în Uniunea Europeană şi în NATO. El a precizat că nu se regăseşte în toate ideile lui Călin Georgescu sau ale lui George Simion, dar că se regăseşte în categoria celor indignaţi.
Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că României i-ar fi foarte rău în afara Uniunii Europene.
”S-a schimbat şi alegătorul român. Dacă spui ceva de rău de UE, e jale. Nu, nu e adevărat. Eu cred, sunt convins, nu o spun politic, eu sunt convins că ne e foarte bine în Uniunea Europeană şi că ne-ar fi rău în afară. Şi nu ne scoate nimeni, nici Georgescu, nici Lasconi, nimeni”, a afirmat Ponta.
Întrebat dacă are certitudinea că Georgescu nu va scoate România din UE şi din NATO, Ponta a răspuns: ”Am certitudinea că nu poate şi dacă ar vrea. Nu ştiu ce doreşte domnia sa. Nu cred că vrea să ne scoată din UE şi din NATO, dar cred că nu poate, nu doar pentru că ar trebui un referendum pentru asta, dar 90% - cred în acele sondaje care spun că 90% dintre români vor în Uniunea Europeană şi NATO, cred”.
Ponta: Mă regăsesc în categoria celor indignați, sătui
El a adăugat că nu se regăseşte în ideile lui Călin Georgescu sau ale lui George Simion.
“Nu mă regăsesc în toate ideile domnului Georgescu sau domnului Simion, dar mă regăsesc în categoria celor sătui, indignaţi, revoltaţi de două lucruri: de domnia ipocriziei din ultimii ani şi de fapt dacă mă întrebaţi de ce sunt bucuros că a câştigat Donald Trump, pentru că s-a terminat cu ipocrizia. Era chestia aia pe care eu cel puţin o aveam tot timpul. Veneam la Sebastian Zachmann la emisiune şi spuneam nişte lucruri. Şi când se termina emisiunea primeam 100 de mesaje. Victor, ai zis foarte bine, dar nu trebuia să zici chestia aia. Dar de ce măi, laşilor? Nu e adevărat ce spun? Deci ipocrizia. Şi genul de slugărnicie la nivel, aici Iohannis este arhetipul de lider local, local înţelegând România, foarte arogant şi ţanţos în România şi foarte umil în afară”, a afirmat Victor Ponta.
El a susţinut că Iohannis este singurul membru al Consiliului European care în zece ani nu a votat niciodată contra vreunui punct de ordinea de zi sau nu s-a abţinut niciodată.
Ponta a adăugat că Iohannis ”a impus în politica noastră, dom’le, te-a chemat ambasadorul şi ţi-a zis ambasadoarea, ambasadorul, aşa faci, nu mai contează cum e”.
”A zis Uniunea Europeană să închidem centralele pe cărbune, le închidem. Băi, sunteţi nebuni, de ce să le închidem? Băi, gata, las-o aşa că de la ei vin banii. Stai dom’le, că vin oricum banii, nu... Adică la asta mă regăsesc. Dacă prin asta înseamnă că sunt suveranit, sunt trumpist, nu sunt suveranist”.
El a fost întrebat dacă avea şi el frica de ambasade atunci când era prim-ministru.
”Am venit din cultura în care în 2012, celebrul referendum, a venit adjunctul doamnei Hillary Clinton, nu mai ţin minte cum îl chema, Philip Gordon şi atunci Crin Antonescu, care era preşedinte interimar, de frica lui a promulgat legea aia care a schimbat pragul la referendum, că i-a zis adjunctul secretarului. După aceea a fost doamna Victoria Nuland în România şi eu am plecat din ţară, aveam o chestie privată. Toată lumea spunea ”Cum adică, pleci din ţară când vine Victoria Nuland?” Şi am zis, ”Dom'le e ministru adjunct”. Pentru că e America, stai puţin, rămâne ministrul nostru. Era Titus Corlăţean atunci. Ministrul nostru de externe rămâne să o primească. Cum adică eu ca prim-ministru nu am voie să plec din ţară că vine un ministru adjunct din America”, a mai relatat Victor Ponta.