Restricții de trafic vor fi impuse sâmbătă și duminică în București. Brigada Rutieră a Capitalei anunță că restricțiile au fost stabilite pentru organizarea manifestărilor publice de comemorare a 35 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989.
Sâmbătă, vor avea loc ceremonii religioase/militare pentru depuneri de coroane și jerbe de flori după cum urmează:
-începând cu ora 10:00 la Cimitirul Eroilor Revoluției - depuneri de coroane și ceremonie religioasă/militară;
-începând cu ora 11:30, la Troița de lângă Spitalul Colțea – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/militară;
-începând cu ora 13:30, la Troița de la Sala Dalles – ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori;
-începând cu ora 14:00, la Troița de la Piața Romană – depuneri de coroane și ceremonie militară.
Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 11.30 – 14.30, se va restricționa traficul rutier, după cum urmează:
-Bd. Nicolae Bălcescu, între Piața Universității și Str. Batiștei, sensul de deplasare către Piața Romană;
-Bd. Nicolae Bălcescu, banda IV de circulație, între Str. Batiștei și Piața Universității, sensul de deplasare spre Piața Unirii;
-Bd. Nicolae Bălcescu, banda I de circulație, între Str. Batiștei și Str. Dem I. Dobrescu, sensul de deplasare către Piața Romană.
De asemenea, se va restricționa traficul rutier cu intermitențe în Piața Romană, pentru asigurarea traversului pe durata ceremonialului.
Duminică, activitățile se vor desfășura după cum urmează:
-începând cu ora 09:00, la Monumentul pentru „Cinstirea Eroilor” din Piața Revoluției – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară. Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 07:30 – 10:00, se va restricționa traficul rutier pe Calea Victoriei, în zona Monumentului Eroilor Revoluției Române din Piața Revoluției (banda adiacentă pistei de biciclete, segmentul cuprins între Str. Dem. I. Dobrescu și Biserica Kretzulescu).
-începând cu ora 10:00, la Sala Radio din Str. G-ral Berthelot –depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.
-începând cu ora 11:00, la Troița din fața TVR – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară;
-începând cu ora 11.30, la Troița Parașutiștilor din curtea TVR – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.
Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 10:30 – 12:50, se va restricționa traficul rutier pe Calea Dorobanților, segmentul cuprins între Piața Charles de Gaulle și Piața Dorobanți, pe sensul de deplasare către Piața Dorobanți, precum și pe Str. Emil Pangratti, tronsonul adiacent sediului TVR.
-începând cu ora 12:30, la Palatul Telefoanelor, depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier și de prevenire a accidentelor de circulație. Totodată, solicită șoferilor să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.
De asemenea, pietonilor le este recomandat să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenția de a traversa.