Alertă: Un elev din Târgu Jiu a fost înjungiat de un coleg

Alertă: Un elev din Târgu Jiu a fost înjungiat de un coleg
📅 2025-01-11

Cazurile de violență în școli sunt tot mai dese în România. Joi, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la o agresiune în incinta unei instituții de învățământ din Târgu Jiu.

Din primele verificări ale polițiștilor ajunși ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în jurul orei 11:35, în timpul pauzei dintre ore, în urma unui conflict spontan, un elev, în vârstă de 14 ani, ar fi înjunghiat cu un cuțit în zona umărului stâng, un alt coleg de clasă, în vârstă de 14 ani, ambii din Târgu Jiu, elevi ai clasei a VIII-a.

În urma incidentului, elevul rănit a fost dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, anunță IPJ Gorj.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Diana Șoșoacă, la învestirea președintelui Maduro, pe capul căruia SUA au pus o recompensă de 25 de milioane de dolari

Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a dispărut din viața publică, dar nu și din cea politică. După ce a anunțat că se va retrage din atenția publicului din frică pentru siguranța ei și a familiei sale, acesta a călătorit peste ocean pentru a participa la ceremonia de învestire Citește mai dep...

Va fi și mai frig și ninsorile vor continua în țară. Metorologii anunță la ce să ne așteptăm în zilele următoare

Noaptea trecută, în nord-estul României a nins neîncetat, iar viscolul năpraznic a pus stăpânire pe mare parte din țară. Mai multe șosele au fost acoperite de zăpadă, iar drumarii au lucrat la foc continuu. Acest pesisaj va continua și în perioada imediat următoare. Citește mai departe...

Adrian Năstase: Principalul agent electoral al lui Călin Georgescu va fi Guvernul României

Adrian Năstase, fostul premier al României, a analizat situația politică din România. Cele mai noi evoluții politice au fost analizate de Adrian Năstase în cadrul unei intervenții la Antena 3. Năstase spune că principalul agent de propaganda al lui Călin Georgescu va fi guvernul. Citește mai...

Spitalul Judeţean Satu Mare introduce restricţii din cauza creşterii numărului cazurilor de gripă şi viroze respiratorii

Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare introduce restricţii de acces în unitate începând de luni, 13 ianuarie, din cauza creşterii numărului cazurilor de gripă şi viroze respiratorii, conform Agerpres. Citește mai departe...

Oţelul Galaţi se pregătește de returul campionatului și transferă de la Dinamo și Rapid

Gruparea Oţelul Galaţi a anunţat, sâmbătă, transferul mijlocaşului Ahmed Bani de la Dinamo şi împrumutul atacantului Alexandru Stan de la Rapid, conform news.ro. Citește mai departe...

Valuri de drone lansate de Ucraina în mai multe regiuni din Rusia. Câte și-au atins ținta

Ucraina a lansat atacuri masive cu drone în mai multe regiuni ale Rusiei, lovind două case private în regiunea Tambov şi rănind cel puţin trei persoane, a anunţat Rusia sâmbătă, potrivit Reuters. Citește mai departe...

Ambassador Muraru: Romania's Visa Waiver inclusion - a formidable act of friendship on the part of the U.S.

Romania's inclusion in the U.S. Visa Waiver Program is seen in Romania as a formidable act of friendship on the part of the United States, which comes to strengthen the two countries' shared commitment to transatlantic security and prosperity, Romania's ambassador in Washington Andrei Muraru Cite...

Crin Antonescu tranșează subiectul 'candidatului deocamdată' al coaliției: Nu foloseşte nimănui

Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a declarat că este ”foarte posibil, foarte probabil” candidatul coaliţiei de guvernare şi a subliniat că PSD are nevoie de un congres pentru a desemna candidatul la alegerile prezidenţiale. Citește mai departe...

Doi copii, loviți de o mașină pe o trecere pentru pietoni din Cluj-Napoca

Doi copii de 15 și 16 ani au fost loviți, sâmbătă dimineața, de o mașină, în timp ce traversau o stradă pe o trecere pentru pietoni din Cluj-Napoca, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Incident în tranportul public din Timișoara: Un călător a aruncat o petardă în cabina unui vatman

Un călător a aruncat, vineri seara, o petardă în cabina unui vatman din Timișoara. Societatea de transport public a sesizat serviciile de urgență și poliția, potrivit mediafax. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.